CAPITOLUL 3

38 1 0
                                    

De la prima oră, toți elevii de anul 4 și anul 5 au fost strânși de către Isabel și Griselda pe holul principal al academiei, fiecare stând comod pe scări. Era deja evident care era scopul întrunirii urgente. Urmau să pună la punct ultimele detalii despre piesă, apoi toți erau liberi să meargă la audiții.

-Sunt foarte fericită să vă anunț că am finalizat procesul îndelungat de creare a piesei de teatru, care a fost ideea colegilor voștri de anul 4.

Isabel își începuse discursul, cu Joaquin Și Paisprezece lângă ea. Joaquin zâmbea automat, arătând ca un robot abia programat, iar Paisprezece și-a pus o față serioasă, ascultând cu atenție fiecare cuvânt al directoarei.

-Fără alte adăugări, puteți merge în sală pentru audiții, unde să studiați panoul cu personaje. Acolo vă vor aștepta doamna profesoară Griselda, Joaquin și Apolodoros.

Acelea au fost singurele cuvinte cărora adunătura de elevi din fața lui Isabel le-a dat atenție. În următoarele momente toți au eliberat holul, îndreptându-se spre sala unde se antrena echipa de volei.

Încă de la intrare se observa scena abia montată, pe care aveau s-o folosească numai la audiții, o masă aranjată frumos cu trei scaune în apropierea ei, pe care urmau să se așeze cei din juriu.

Înainte să pășească înăuntru, toți s-au oprit în fața marelui panou ce afișa personajele.

-Ia uite. Fiind Lady Darling pare că o să mă sărut cu oricine ia rolul lui William. Spune Zoe în același timp fiind amuzată.

-Da, sigur. Asta numai dacă iei tu rolul. Spune Martina învârtindu-și o șuviță de păr printre degete. E deja evident că eu și Lorenzo o să primim rolurile principale, iar voi restul o să fiți martori la talentul nostru. Nu-i așa, iubire? Se întoarce ea la Lorenzo, trezindu-l din starea lui de plictiseală.

-Evident. Spune Lorenzo mascându-și dezinteresul cu un zâmbet larg.

-Mai vedem noi, Martina. Spune Zoe ca o replică de final după care își rotește intes privirea la Martina, apoi se întoarce la Gabo, Ricky și Dede, care stăteau la finalul șirului de oameni.

Martin a fost martor evenimentului ce tocmai a luat sfârșit și pe care l-a urmărit atent. După ce Zoe se retrage el îi ia locul, citind câte ceva despre fiecare personaj.

-Lordul Colson pare promițător. Își spune el.

-Nu-mi spune că mai nou ești și actor. Îi reproșează Martina privindu-l din cap până în picioare. Uite, la asta nu mă așteptam. Și Lordul Colson? Pare potrivit pentru tine. Spune Martina din nou dând aprobator din cap.

-Îți mulțumesc, Martina. Îi spune el cu un zâmbet fals. Dar nu pot spune același lucru și despre tine. Lady Darling? Singur vrei să țintești așa sus?

-Ce anume vrei să spui cu asta? Întreabă Martina înfigându-și mâinile în șolduri în mod defensiv.

-Crezi tu că te descurci cu un personaj așa suav ca Lady Darling? Așa afectuoasă, caldă, bună, onestă?

-Pardon? Tu habar n-ai ce vorbești.

În următorul moment Lorenzo se așază în spatele Martinei cu mâinile pe umerii ei în semn de suport.

-Nu-ți face speranțe, oricum. Chiar dacă ai lua vreun rol... Crezi că o să-i pese cuiva? Serios? Spune Lorenzo, la care Martina zâmbește triumfător.

-Ai dreptate, dragule! Tu și cu mine, Elizabeth și William, având o pasiune aprinsă secretă... Publicul o să ne adore!

Vocea lui Joaquin răsună în sală, indicându-le tuturor să ia loc undeva, ca audițiile să poată începe. În jur de cincizeci de scaune s-au umplut numaidecât.

JUST A PLAY | UNSPREZECE Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum