Story of my life (with Justin Bieber)

Cap. 23 Here without you.

***

Priveam in gol holul spitalului, nasul tragandu-mi-l periodic, suspinand des. Gandu-mi zbura spre alte cai. Ignoram mangaierile acordate de Pattie pe spatele meu, incercand sa ma incalzeasca. Ignoram plansul lui Jeremmy care incerca cu greu sa se abtina. Ignoram cu greu durerea ce se citea pe fata fiecaruia. Nu, nu il puteam pierde pe Justin! M-am ridicat brusc de pe scaunul de asteptare, incepand a ma indeparta manios din acel loc prescris pentru durere si suferinta.

H: Unde merge? se auzi din spatele meu Harry care tocmai trecuse pe langa mine impreuna cu Nicole, dar mi-am ignorat si cea mai buna prietena in acest moment.

Unde merg? ma intreb singura, stergandu-mi lacrimile indesate pe obrajii palizi. Voiam doar sa scap de suferinta. Voiam sa scap de sufletul lui Justin ce-mi umple halucinogen urechea de urlete de ajutor, care-mi cerea sa astept o vesnicie. Care-mi soptea sa nu plang, ca totul va fi bine.

M-am izbit de un corp puternic, in goana pe holurile spatioase si rigide ale acestui spital blestemat. Era un corp inalt, puternic. Era Zayn, prietenul lui Justin.

Eu: Zayn! soptesc eu, inclestandu-mi manile in jurul gatului sau.

Zayn: Beatrice, esti bine? intreaba el, strangandu-ma tare.

Am incercat a da afrimativ din cap, din obisnuinta, insa n-am fost lasata sa mint. Nu de data asta.

Eu: Nu vreau sa-l pierd pe Justin. soptesc eu stins, simtindu-mi lacrimile.

Zayn: Nu-l vei pierde, iti promit! imi raspunse el oarecum convins.

Ma trase din imbratisare, luandu-mi fata in mainile sale mari.

Zayn: Nu pierzi pe nimeni, ai inteles?

Am incercat a incuviinta din cap din nou, insa tot ce-am putut face a fost sa-mi reiau gestul de mai devreme, cel de a-l imbratisa.

Zayn: Justin e un luptator. O sa reziste.

Cativa pasi nehotarati se auzira in spatele meu.

Harry: E in operatie.

Zayn incuviinta din cap, dandu-mi drumul pentru a inhala aer, cat sa tariesc, in ciuda lui Justin care moare pe aceea masa infecta unde doctorii umbla cine stie pe unde inauntrul corpului.

Eu: Daca Justin nu poate face asta? Daca nu poate lupta contra accidentului? E grav, foarte grav... E numai vina mea, din cauza mea ne-am certat. Sunt o idioata. Trebuia sa...

Harry: Nu mai vorbi asa, Beatrice! Nu e vina ta!

Eu: Ba da! Ba da...

Mi-am plecat capul, suspinand continuu. Mi-am strans ochii in speranta ca lacrimile se vor opri, bineinteles ca nu a fost asa.

Nicole: Nu-i adevarat, nu e vina ta. Nu e vina nimanui!

Se apropie cu pasi marunti de mine, asezandu-si mana pe spatele meu.

Zayn: Te simti mai bine? intreba pe o voce scazuta.

Eu: Nu eu contez acum!

Dupa lungi minute ce se transformara in ore, doctorul se gandi sa ne impartaseasca si noua starea lui Justin.

- Sunteti rudele tanarului Justin Bieber? intreba el.

Zayn: Da! raspunse acesta vazand ca nimeni nu are nici o reactie.

Eu: Cum se simte?

- Nici noi nu stim exact. Doua coaste ii sunt pe jumatate rupte iar cutia craniana a suferit un impact groaznic. E grava situatia! spune intrand din nou in salonul lui Justin.

Orele treceau, iar medicii nu mai ieseau odata din sala de operatie, lucrand la corpul deschis al lui Justin ce zacea pe acea masa imensa. Le observam miscarile dinafara salii, dintr-o incapere unde numai medicii sau persoanele cu licenta au permisul de a intra. Insa, mai conteaza, acum? Masuram atent operatia, masuram fata lui Justin care acum nu mai radea, nu mai zambea, nu mai vorbea, nu mai facea glume. Nici nu vedea. Nu putea observa ce observ eu, nu putea portretiza orice-i cadea sub ochi.

Eu: Justin! murmur eu stins, stergandu-mi lacrimile de pe obraji.

Un bipait asurzitor imi vibra puternic in ureche. Aparatul ce-i inregistra semnele vitale urma acum o linie continua si nesfarsita, fundalizata de un sunet ce urla grav.

Eu: Nu! am strigat.

Am tasnit din spatele incaperii de observare, lipindu-mi fruntea de geamul straveziu si inghetat. Am batut cu manile in el, eram in stare sa-l sparg, sa sar in sala de operatie sa-l salvez eu insumi. Eram in stare sa-mi dau viata ca a sa sa nu mai fie in pericol. Sufletul meu era asezat pe aceea masa. Sufletul meu se stingea, incet-incet, odata cu semnele vitale ce le prezenta. Urlam necontenit, incercam zadarnic a-mi aduce iubitul pe lumea noastra, caci viata mea fara el e deja sfarsita. Viata mea fara Justin, e rupta de umanitate. Este indepartata de orice. Nu-l pot pierde!

Am alergat la usa ce ducea spre sala de operatie, iesind si incepand a cobori scarile fugind. Am deschis brusc cea de-a doua usa, privindu-l pe Justin palid cum nu mai respira niciun gram de aer in incercarea sa de a trai.

Medicii incepura a se agita. Toate aparatele se-nalturara din cercul format cu mult timp in urma in jurul sau.

- Padele! striga unul, iar alti doi se repezira la aparatul de resuscitare.

Pozitionase acele mici aparate pe pieptul gol al lui Justin, strigand:

-Pregatit!

Iar o pocnitura asurzitoare se agata de el, strabatandu-i pieptul intr-o fractiune de secunda. Acel piept. Acel piept ce numai chicoteli, zambete, rasete ascundea. Numai glume emana. Acel piept? Nu poate fi lipsit de vitalitate acum!

Erau prea obsedati de a-l readuce printre noi pentru a-mi mai observa si umila prezenta. Incerca odata, iar sufletul mi se rupse. Incearca de doua ori, si picioarele imi tremura adanc. Incearca de trei ori, fara raspuns...

Eu: Nu! Nu, nu, nu! Nu se poate! Nu!

Am alergat disperata catre masa de operatii, aplecandu-ma spre corpul sau neinsufletit.

Eu: Justin! Justin, asculta-ma! Justin, ma auzi? Nu! Ramai cu mine! Nu-mi face asta, Justin, te implor! Nu-mi face asta, nu, nu, nu....

Doi medici ma apucara de brate, incercand a ma indeparta de corpul lui.

Eu: Justin, asculta-ma! Nu-mi face asta! Te implor, nu ma lasa singura! Nu ne lasa singure!

I-am apucat intr-un gest de disperare, pentru o fractiune de secunda, mana strangand-o cu putere. Nici sunet, nici miscare, nici medicii nu mai contau atunci...

Eram eu si el. Erau sufletele noastre ce incercau disperat sa se intalneasca, sa se imbratiseze, sa-si spuna ''Te iubesc, atat de mult!'' Aveam nevoie de el. Dupa cateva secunde de distantare completa dintre trup si spirit. Nu se putea, Justin, cea mai vioaie si mai voinica fiinta, sa fie precedat de atata suferinta fizica! Sa nu mai simta nimic. Sa aiba inima, inima cea mare si larga, oprita? Nu!

.........................................................................................................

 Aș vrea să vă rog, ca așa cum am eu timp o oră să scriu nesfârșite gânduri, așa ați putea avea și voi câteva minute să-mi scrieți o sinceră și argumentată părere. Vreau să știu ce credeți despre personaje, acțiune, întâmplări, etc. Vă mulțumesc că-mi citiți povestea, și sper că v-a plăcut și această parte.