Story of my life (with Justin Bieber)

Cap.8 Harry.

Beatrice P.O.V.

Trecuse o luna de cand nu-l mai vazusem pe Justin si ceva din mine imi spunea ca e bine, dar inima mea nu era de aceeasi parere. Imi lipsea, aveam nevoie de el, chiar daca nu-mi place sa recunosc, nu pot sa traiesc fara el. Nu stiu ce s-a intamplat cu acesta, nu m-a sunat, nu a dat nici un semn de viata. Dar intrebarea mea era: Oare chiar m-a uitat?

In aceasta luna majoritatea timpului l-am petrecut cu Nicole, nu stiu ce m-as fi facut fara ea, de fiecare data cand eram in prezenta ei reusea sa ma faca fericita chiar daca sufletul meu era trist. Aceasta era o prietena minunata, care mi-a dovedit de foarte multe ori ca imi e alaturi indiferent de situatie, sincera sa fiu rar mai gasesti asa prietene in ziua de azi. In dimineata aceasta a fost cu mine la doctor deoarece aveam niste dureri de burta din cauza sarcinii, doctorul mi-a zis ca e normal sa am aceste dureri. Am facut si un control si am aflat ca sarcina decurge normal.

Acum eram la mine acasa, stateam tolonita pe canapea si ma gandeam la momentele frumoase petrecute cu Justin, dar ma gandeam si la sarcina, ma simteam vinovata ca nu i-am spus dar de fiecare data cand am incercat a trebuit sa intervina ceva. Il iubesc si nu pot sa cred ca ne-am despartit. Inainte zorii zilei ma prindeau in bratele lui, acum seara ma gaseste singura, trista. In fiecare zi aceeasi rutina: ajung acasa, ma dezbrac in timp ce ascult stirile, ma bag sub dus uitand uneori ca trebuie sa mai ies, apoi imi fac un ceai si privesc pana tarziu dincolo de randurile unei carti.

Priveam in gol pe geam, asteptand ca macar Nicole sa vina la mine si sa ma inveseleasa, cum face ea de obicei, dar nici macar ea nu a aparut, probabil avea treaba. Eram singura, doar eu, cum nu am mai fost de ceva vreme, numai eu cu gandurile mele care uneori reuseau sa-mi faca mai mult rau decat voiam. Eram tentata sa-mi scot pachetul de tigari din geanta si sa incep sa fumez, dar m-am abtinut, stiind ca nu-i fac bine copilului.

Nu ma mai recunosc, eu care mereu radeam, care tot timpul imi sclipeau ochii de fericire sunt acum goala pe dinauntru. Nu am puterea sa recontruiesc ceea ce s-a destramat, ma simt a nimanui. M-am inchis in casa si refuz orice contact cu realitatea, refuz mai toate invitatiile care mi se fac. Dar trebuie sa inteleg ca plecarea lui din viata mea inseamna un imbold spre a-mi depasi conditia, nu o sa-l gasesc in toate melodiile triste difuzate la radio si nici in locurile iubite de noi candva. Nu o sa mai pot zambi chiar daca pastrez mesajele de la el in telefon si nici daca mai tin pe raft poza cu noi doi. Sunt tanara, sunt frumoasa, sunt plina de viata si eman bunatate, ar trebui sa-mi valorific aceste calitati alaturi de altii care vor sa vina in viata mea.

Am fost trezita din gandurile mele de soneria telefonului meu, m-am ridicat lenesa de pe canapea si am mers spre masuta din mijlocul camerei dupa telefon, gandindu-ma la cine ar putea fi. Un mic zambet a aparut pe fata mea cand am vazut ca Nicole era cea care ma suna.

Eu: Alo!

N: Ce faci, Bety?

Eu: Stau.

N: Doar atat? Cum te mai simti?

Eu: Nu prea bine.

N: Oh, la dracu! De cate ori ti-am zis sa-l uiti? Intelege ca daca te iubea cu adevarat venea dupa tine.

Eu: Stiu, ai dreptate dar....

N: Nici un dar! Esti tanara, frumoasa si multi baieti te plac.

Eu: Ce planuri ai pentru diseara?

N: In lagatura cu asta, nu pot veni la tine diseara.

Eu: De ce?

N: M-a invitat iubitul meu la cina si nu am putut sa-l refuz.

Eu: O, pai in cazul asta, distractie placuta!

N: Multumesc! Sper sa nu te superi.

Eu: Nu ma supar stai linistita.