Story of my life (with Justin Bieber)

Cap. 24 Am nevoie de tine.

Eu: Justin, asculta-ma! Nu-mi face asta! Te implor, nu ma lasa singura! Nu ne lasa singure!

I-am apucat intr-un gest de disperare, pentru o fractiune de secunda, mana strangand-o cu putere. Nici sunet, nici miscare, nici medicii nu mai contau atunci...

Eram eu si el. Erau sufletele noastre ce incercau disperat sa se intalneasca, sa se imbratiseze, sa-si spuna ''Te iubesc, atat de mult!'' Aveam nevoie de el. Dupa cateva secunde de distantare completa dintre trup si spirit. Nu se putea, Justin, cea mai vioaie si mai voinica fiinta, sa fie precedat de atata suferinta fizica! Sa nu mai simta nimic. Sa aiba inima, inima cea mare si larga, oprita? Nu!

Mana mi-a fost la randul ei stransa. Ritmul aparatului fu din nou reluat, bipaind periodic. Lacrimile dintre gene se ascunsera dupa un zambet, eu fiind acum in pace luata de catre cei doi medici de langa el si scoasa afara din sala de operatie.

Eu: Justin... Justin... E viu! E viu! ma auzeam murmurand necontenit pe holurile spitalului.

Zambeam palid, de-a lungul si de-a latul holurilor infestate ale acestui spital posedat de demoni si suflete rele. Sopteam continuu: E viu!

Doua maini mari imi apucasera umerii, ridicandu-mi barbia, asa incat sa ma priveasca in ochi.

Zayn: Beatrice? Esti ok? Unde-ai fost? i-am zarit privirea ingrijorata a lui Zayn.

Eu: E viu! zambesc trist, ridicandu-mi treptat sprancenele in mijlocul fruntii.

Zayn: Justin? De unde esti?

Eu: L-am vazut, l-am simtit. I-am atins mana. Mi-a raspuns. M-a strans de degete, de parca as fi fost ultimul lucru de pe pamnat pe care-l mai are.

Ma preivea oarecum mirat.

Zayn: Esti... zambi, tragandu-ma intr-o imbratisare stransa.

Eu: Te iubesc, Zayn! Va iubesc pe toti. spun privindu-i pe Nicole si Harry. Si cred ca iubesc pe toata lumea in momentul asta.

Era ora 6 dimineata.

Stateam pe holul spitalului sprijinita de un perete alaturi da Pattie si Jeremmy. Ma simteam rau, dar in acest moment nu-mi pasa de sanatatea mea ci de viata lui Justin. De doua ore ma rugam intruna ca Justin sa fie bine. O stare de ameteala m-a cuprin ceea ce m-a facut sa ma asez jos strangandu-mi picioarele la piept si continuand sa plang.

Pattie: Esti bine?

Eu: Da... ii raspund eu putin nesigura.

Si-a pus mana peste a mea si m-a intrbat:

Pattie: Beatrice, imi poti spune, te rog, ce s-a intamplat azi-noapte?

O lacrima mi s-a scurs pe obraz. Cu un gest inconstient mi-am sters-o si am suspinat.

Eu: Justin vroia sa plecam cat mai departe de America, dar eu m-am opus, asa ca Justin s-a enervat si a urmat o cearta intre noi. M-a dat afara din masina iar cand a vrut sa intoarca masina un camion a intrat in ea, facand in asa fel ca masina sa se rostogoleasca si sa ajunga in rapa. m-am oprit pentru o clipa si am fixat-o cu privirea pe Pattie, aceasta m-a strans de mana. A fost groaznic. Nu vreau sa mai trec niciodata prin asa ceva. Totul s-a intamplat din cauza mea!

Privirea mea a intalnit-o pe a ei.

Pattie: Nu, nu, Doamne! Nu! repeta ea mangaindu-mi usor obrazul, incercand sa ma linisteasca. 

Eu: E atat de...

Pattie: Ce ar fi sa mergi acasa sa te linistesti putin? Nu ai dormit toata noaptea sa vede de la o posta ca esti obosita. ma intrerupea ea.