Story of my life (with Justin Bieber)

Cap.7 Blonda.

 Justin P.O.V.

Vine o zi cand trebuie sa recunosti ca ai gresit si asta inseamna ca cineva va incerca sa-si ascunda durerile si supararile intr-o privire inselatoare. Si acea privire e a mea. Imi stralucesc ochii de iubire,  asa zic unii, dar mie imi sclipesc dor urmele unor lacrimi. Sunt agitat si asta din cauza lipsei ei. Mi se invarte capul cu prea multe intrebari carora am refuzat sa le caut raspunsuri pentru ca mi-e frica de ce as putea gasi in obiectivitatea mea. Stiu ca as putea afla linistea in orice moment, dar e prea greu sa ma ridic si sa prind aripi spre zambete. Mi-ar placea sa o tin in brate si sa nu-mi mai dea drumul, mi-ar placea sa ma trezesc si sa o vad pe cealalta perna, mi-ar placea sa o pot privi si asta sa ii fie suficient ca sa stie cat o iubesc. Dar ce pacat ca visul meu tine de fiecare data atat de putin!

- Domnule, Bieber am ajuns! ma trezeste din gandurile mele soferul masinii.

Stateam in masina, in fata casei lui Bety si nu stiam ce sa fac: daca sa cobor si sa merg sa vorbesc cu ea, sau mai bine sa o las balta. Mi-am indesat telefonul in buzunarul blugilor mei care ei bine, stateau perfect pe mine, si am coborat din masina trantind portiera in urma mea. Odata ajuns in fata usii, ezitam din nou.  Imi era teama sa nu-i fac probleme lui Beatrice din cauza ca am venit la ea, dar alta cale nu mai aveam, o sunam incontinuu de aseara si ea inca nu mi-a dat nici un semn de viata. Stiu ca ne-am certat dar eu nu pot sa rezist fara ea nici cinci minute, simt ca ma sufoc.

Odata ajuns in fata usii, ezitam din nou. "Fii barbat" imi zic eu in gand. Aranjandu-mi tricoul, am batut usor in usa, si nici dupa cinci secunde, o femeie inalta, cu par saten si ochi caprui care avea trasaturile fetei exact ca ale lui Beatrice, mi-a deschis usa si presupun ca era mama ei. Ea mi-a aruncat o privire uimita, iar eu afisand zambetul meu careia nu-i putea rezista nici o fata, am zis:

Eu:Buna ziua! Beatrice e acasa? 

- Dumnezeule! Esti Justin Bieber! zice mama ei ducandu-si mana la gura.

Da, nu ma asteptam la o reactie ca aceasta din partea ei, dar totusi. Am incuviintat, din cap, si nu stiu de ce aveam impresia ca mama ei avea de gand sa sara pe mine. Am facut instinctiv cativa pasi marunti inapoi, si am fost salvat de Andreea, sora lui Bety care tocmai a venit si ea in tocul usii, in spatele mamei sale.

- Suna-ma. imi sopteste mama ei. 

Eu am chicotit, si am urmarit-o cu privirea cum urca scarile. "Ok, acum am ramas numai eu cu Andreea... " zic eu in sinea mea. 

A: Hey, ce cauti aici ? zice ea avand o expresie confuza pe fata. 

Da, m-a intampinat mai bine decat ma asteptam.

Eu: Am venit sa vorbesc cu Beatrice.

A: Ce? Esti nebun? Ca mai aveti de vorbit?

Eu: Foarte multe, doar e iubita mea.

A: Corectez, a fost.

Eu: Esti tampita! Vreau sa vorbesc cu ea, acum!

A: Si daca ea nu vrea?

Eu: De ce sa nu vrea?

A: Pai daca tu ai acuzat-o de ceva ce nu a facut.

Eu: Sti tu ca nu m-a inselat cu Harry?

A: Da, normal ca stiu, doar e sora mea.

Eu: Hai ca ma enervezi. Ai de gand s-o chemi pe Bety?

A: Nu, nu am!

Eu: De ce?

A: Pentru ca nu vreau sa va vad cum va certati.

Eu: Dar nu ne certam, vorbim.