Cum să descoperi un astru

II. Lumos

Aşadar un nou capitol a sosit şi după cum aţi vedea, m-am înscris la concursul Watt Awards, aşa că aş cam avea nevoie de părerea voastră în legătură cu acest capitol... Mulţumesc anticipat.

"În viață nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături."

II. Lumos

Când pleoapele mi s-au detaşat una de cealaltă am fost transpusă într-un peisaj ceţos. Ambiguitatea de forme şi culori a ieşit într-un final de sub pâclă, lăsându-mă să aflu unde eram. Eram tot în acelaşi univers lacustru, apa de sub spatele meu plutind necontenit, umflată de vântul persiflu. Tristeţea şi tăcerea forţau ceaţa să se intensifice. Umbra unui corp astral era propagată deasupra mea.

Ochii fetei subjugaţi şi injectaţi de îngrijorare îi dădeau o grimasă nostalgică. Corpul îi era cuprins de amiostazie, legănându-se cutremurător într-o parte şi-n alta, dar predominant spre stânga, partea unde eram eu.

Zâmbetul îi era conectat la starea mea medicală, implicit cu elucidarea minţii şi ridicarea mea de pe asfaltul rece.

- Oh! a gemut rece şi speriată. Ţi-ai revenit într-un sfârşit!

- Aşa se pare... Dar ameţeala încă mă stăpâneşte. Tu, am zis eu ducând mâna la tâmpla-mi bandajată strâns, mi-ai oprit hemoragia? Cine eşti?

A gemut îndurerată, încercând să-mi dea un răspuns concret, dar mi-a răspuns doar pe jumătate:

- Să zicem că sunt acea fiinţă ceţoasă, care când apare îi peisaj fumul şi cenuşa se risipesc, astfel creând acest peisaj ambigu.

S-a ridicat timid şi când a dat să plece am prins-o de mâneca din satin al sacoului ei albastru-metilic, scoţând din ea un bileţel pe care era schiţat un nume: ,, Lucia "

Şi-a tras frugal bluza şi a fugit. O tăcere la fel de bruscă s-a lăsat în areal.

*

- Ai colindat mult şi bine, hăh? a spus mama cu un sarcasm acid în glas.

- Mamă, ţi-am spus... Am fost străpunsă de o criză de tahicardie din cauza căreia am leşinat şi cu greu mi-am revenit.

- Ştiam eu că nu trebuia să te las nesupravegheată! a spus ea cu stupoare în glas, aproape încremenind. De acum vei fi sub ochii mei 24 din 24.

Simţeam cu îmi cedează miocardul. Vestea asta mi-a picat greu, foarte greu. Era din cauza nervilor ei totul? Câte fire de păr alb avea în cap, atâtea crize de tahicardie neîmpărtăşite nici măcar cu ea.

Dar totuşi... Nu o credeam destul de puternică să mă supravegheze non-stop căci adesea era plecată prin delegaţii, foarte mult timp, încât puteam să zic că şi-a aşezat deja încheieturile şi capilarele într-un sicriu rece, greu şi neprimitor cine ştie în ce colţ al lumii.

M-am întors cu nervozitate în camera mea şi dându-mi helanca jos, am descoperit bucata prăfuită de hârtie. Am recitit numele şi m-am aşezat la birou ca să-l decodez. Aveam acest obicei. Decodam numele persoanelor literă cu literă, descoperindu-le astfel latura ascunsă, personalitatea.

L - Lumină

U - unificatoare

C - cathartică ( eliberatoare spiritual)

I - insolubilă ( în respectul meu efervescent)

A - angelică.

După ce am terminat i-am schiţat o aşa-zisă personalitate. Fata aceasta, Lucia, era o fiinţă care te vindeca de toate problemele tale, iar în concordanţă cu cele spuse de ea, era o persoană misterioasă căreia nu-i place să fie descoperită.

Cu îngrijorare mi-am dat deasemenea seama că eu... Nu aveam o anumită personalitate. R-ul era miezul unei stări de regret, Y-ul era un mijloc de inversiune spirituală, eu fiind bipolară, L-urile reprezentau acelaşi efect curativ al luminii, iar N-ul sublinia o prezenţă năucitoare din partea mea. Îmi plăcea să fac surprize neaşteptate.

M-am aşezat din nou pe pat, meditând şi iar meditând la cele întâmplate astăzi. Nu puteam fi împăcată cu acea fiinţă, vrând să o cunosc şi să dau de ea cât mai repede. I-am inscripţionat pe bileţel semnificaţia personalităţii ei, iar apoi am adormit cu stiloul în mână, probabil pătând tot patul cu cerneală.

A doua zi am fost transportată de mama la şcoală, ea menţinându-şi aceeaşi mină rece.

După a doua oră, fizica, în pauza mare, am fost să caut numele elevilor care învaţă în acest liceu, într-un itinerariu, căci figura Luciei mi se părea foarte cunoscută. Spre fericirea mea, da, am găsit-o. Era în clasa a 11-a E, adică exact lângă clasa mea.

Pe primul elev care l-am văzut din clasa ei, l-am luat la întrebări, el dându-mi râspunsuri nule despre Lucia. Se pare că nimeni nu o cunoştea. I-am înmânat la rândul meu un bileţel, pe care trebuia să il dea ei. El conţinea redactarea unei scurte scrisoari, în care scrisesem să vină după ore în cel mai liniştitor loc din şcoală: Biblioteca. Nu că aş fi fost un şoarece de bibliotecă, dar deseori îmi petreceam timpul acolo, relaxându-mi şi eliberându-mi spiritul şi mintea încărcată.

Astfel, la finalul orelor eu mă aflam acolo, cu o carte de astrologie în mână. Astrologia, la fel ca alchimia erau ştiintele interzise din trecut, cele mai oculte din toate ştiinţele existente la acea vreme, cu tot cu masoneria.

Tavanul conţinea o cupoltă băltită prin care pătrundeau generos razele de lumină liniştitoare. Biblioteca asta, plină de rafuri cu multe cărţi erau un loc în mijlocul unui pustiu nisipos cu o vegetaţie bogată şi apă. O adevărată oază rafinată de problemele omului. Desigur, ca în orice alt loc, existau pâlcuri/colţiri de obscuritate. Mii de pene erau lipite de tapet şi vopsite în culori nelişnitoare, cum ar fi maroul sau albastrul. Totul mă ducea cu gândul la bibliotecile din antichitate.

Într-un final, şi-a făcut apariţia, iar cu un aer obsecvios m-a salutat rânjind.

- Deci, ai apelat la mine. Ştiam că vei face asta, deoarece nu poţi exista fără existenţa mea, înţelegi? Eu sunt păpuşarul aici, iar tu marioneta.

- Eşti puţin cam dură, dar în fine, să străpungem subiectul din temeli. Cine eşti?

- Iar această întrebare plină de nonsens? Te rog, nu contează. Infantilitatea nu are ce căuta într-un asemenea loc morbid.

Rămândând fără cuvinte şi practic injectată cu arsenicul din replicile ei, decid să închei conversaţia aceasta, înmânându-i biletul şi întrebând-o ca un post mortem ce înseamnă.

- Oh... Acesta este numele meu din câte se pare. Mă crezi fiinţă inumană, astrală? Ei bine, acesta este biletul de la ora de chimie. M-a ascultat.

Modul de alcătuire al corpului ei devenise din ce în ce mai subru, fiind acoperit de o umbră aflată la un înalt grad de perfecţiune. Sublim...

*

Gata şi cu acest capitol, m-am chinuit ceva la el şi cred că iar am dat în abstract.