Cum să descoperi un astru

VIII. Enchant

Mdeah, penultimul capitol. Nu prea reuşit, sau lung... Dar contează că totuşi am scris, nu? Mâine se încheie concursul ( Watt Awards) aşa că trebuie să pun lucrurile în mişcare.

Enchant = a vrăji

__________

VIII. Enchant

- Încă sunt confuză, Lucia... Cum de am ajuns pe dealul Ruhmor şi ce căutat mama aici?

- Eu cred că toată mascarada asta a fost doar de fond. Bănuiesc că a gândit că am o influenţă rea asupra ta, şi a vrut să mă găsească.

- Ceva nu e în regulă... Trebuie să găsim intersecţia crepusculară a acestui element. Ciudat însă, că ea nu este în această zonă. 

- Nu am văzut pe nimeni când am venit aici, să te salvez.

- Stai, până la urmă cum ai aflat?

- Să zicem că ne leagă ceva mai mult de un sărut înceţoşat...

Timpul a acţionat cu o forţă cutremurătoare asupra noastră, căci ne-am pierdut prin ţesătura lui şi am ajuns destul de repede în casa Luciei. Un iz de vanilie umplea încăperile. M-a luat de mână şi m-a dus într-un loc total nou, ca deobicei.

Camera unde intrasem îmi dădea fiori în tălpi, făcându-le să tremure. Ceva aducea a bucătărie, dar nu era spaţiul îngust, fereastra mare, care lăsa lumina să pătrundă slobodă, sau aragazul... Era acel miros, mult mai pronunţat de vanilie.

Mi-am încadrat ochii într-o rază optică neclară şi am catalizat sursa mirosului. Aşadar, acele pastile de inimă pe care mi le dădea Lucia când începea o probă erau pe bază de vanilie?! Am studiat la botanică despre mirosurile adormitoare cu efect de halogen ale ei, dar nu am crezut că mă vor afecta într-un asememea hal...

M-am aşezat în faţa mesei, pe un taburet şi mi-am întors globurile oculare spre fata cea misterioasă.

- Vrei clătite? m-a întrebat ea râzând infantil şi trântind cu toată puterea un ou în tigaie.

- Desigur! i-am spus eu veselă. Dar cum le faci?

- Ha-ha! Reţeta secretă a familiei! Vei vedea!

Am privit-o în continuare. Ceva suspect se întâmpla cu ea. De ce dintr-o dată a devenit plină de candoare? Şi-a dat seama că a greşit? A luat nişte lapte şi l-a turnat deasupra oului, care deja sfârâia în uleiul încins şi apoi s-a întins spre raftul unde era vanilia, ca să pună peste conţinut.

Nu mi se părea deloc normală această reţetă, dar fie ce-o fi... Sper să nu sufăr iar de o criză de tahicardie...

Când s-a rumenit ,, aluatul" l-a scos din tigaie şi l-a pus pe o farfurie, în faţa mea. A făcut la fel în cazul ei.

- Poftă bună! Azi ne vom otrăvi cu aceaşi otravă!

*

Ultimele ei cuvinte nu le înţelesesem, căci m-a apucat un somn febril. Acum mă plimbam prin casă, schimbând camerele ca pe şosete. Când am dat să intru din nou în bucătărie, Lucia mi-a tăiat calea şi m-a făcut să mă împiedic şi să-mi prind mâna-n uşă.

- Argh! am ţipat, cuprinsă de durere.

Ea s-a apropiat de mine şi mi-a scos încheietura dintre balamale, lăsând la iveală un arc de cerc vineţiu. Mi-a atins palma şi a încremenit ca şi cum a avut o revelaţie. Obrajii ei rumeni au fost străpunşi de o paloare inimaginabilă. Şi-a desprins palma de a mea şi a oftat prelung, monocromul din obrajii ei revenind la o tentă de rubiniu.

Nu am avut curajul să o întreb ce s-a întâmplat, ci doar am privit-o, ştiind că acel ceva mistic se întâmplase din nou. Am aşteptat să zică ea ceva, dar în van, căci ea era cea mai secretoasă persoană pe care o cunoşteam.

- Nu e corect! a icnit ea. De ce tocmai azi?!

S-a lăsat un alt val de linişte deasupra noastră.

- Vino, Ryllin, trebuie să te supun ultimului test...

Am păşit amândouă repede pe coridoarele care deveniseră mai largi şi am ieşit pe uşa din spate a casei, pentru a ne afla faţă-n faţă cu nemiloasa pădure stufoasă. Am mers printre arbori mici, poate chiar şi mai mari, căci ne situam într-un con continuu de umbră. Soarele nu-şi lăsa tentaculele şi peste noi, astăzi. Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă, la o cafea astăzi, cu ea, dar se pare că mereu ne abordează ceva imposibil.

Nu a mai trebuit să iau nicio pastilă, căci am simţit cum totul începe de la sfârşit. Cea mai puternică iluzie avea să se petreacă. Am auzit cum copacii foşneau, mai încet sau mai greoi, cu ale lor ramuri muribunde, putrede şi rupte. Norii s-au desprins de pe cer şi au făcut loc soarelui care a început a ne trimite săgeţi gălbui. Mici explozii, sau decorticări produceau acele picături de lumină ascuţite.

- Trebuie să ne adăpostim! Repede, Ryllin!

Ceea ce m-a surprins inevitabil, era că ea nu dispăruse de lângă mine, ci chiar era contopită cu al meu corp şi mă ţinea în a sa încleştare vulcanică.

Am fugit. Ne urcam din ce în ce mai sus pe deal, alunecând. Lacrimi mi se scurgeau din ochi, metamorfozându-se în adevărate clopote de sticlă. Îmi era frică. Dar nu numai frica mea o suportam, ci şi pe a Luciei... Paradoxal, totuşi... Dar îi era frică...

Am fugit mai departa ţinându-ne strâns de mână şi lăsând vântul puternic, ca o tornadă să ne fure fularele şi să ne usuce părul, fixându-l într-un punct mort şi ţeapăn, din văzduh. Totul se petrecea mult mai lent decât sperasem, căci deja trecuseră minute bune de când hainele noastra erau sfâşiate de săgeţi.

Dintr-o dată, ea s-a poticnit şi a înmărmurit, lăsând o stea să-i străpungă glezna. Acelaşi efect dureros l-am simţit şi eu cãnd mi-a prins mâna-n uşă.

Am luat-o de sub braţ şi am târât-o prin zăpada eliberatoare spiritual, pâna la prima scorbură de copac ce ne-a ieşit în cale. Ne-am adăpostit şi ni s-a făcut extrem de frig. Lucia sângera greoi, ceea ce a lăsat urme prin zăpada imaculată, dar şi în scorbură.

- Ryllin! Numai tu ne poţi salva! O ştii! Te rog, salvează-ne!

Lucia devenea din ce în ce mai agitată. I-am pus mâna pe frunte şi am primit şi un răspuns. Avea febră mare, foarte mare...

Mi-am dus degetele la tâmple şi m-am concentrat cu devotament, implicând şi sufletul şi creierul în procesul de eliberare... Trebuia să o fac pentru Lucia. O iubeam şi ea simţea la fel, chiar dacă nu accepta asta!

Am ţipat simţind o adevărată metastază de sentimente în sufletul meu. Reuşisem! O dusesem până la capat. Mi-am dezmorţit fruntea şi am privit... am privit înafara scorburii... Ploaia astrală se oprise...

Ea şi-a ridicat capul de pe rădăcinile umede şi şi-a apropiat buzele de obrazul meu, lipindu-mi un sărut de cleştar, ceea ce a făcut clopotul de sticlă din inima mea să vibreze perfect şi să armoţească totul în jur, pe o linie frântă, totodată regulată...