Suiren nu a mai stat pe gânduri, în noaptea aceasta, exact înainte de ziua ceremoniei ceaiului, nu mai conta nimic, trebuia doar sa plece din aceasta casă ce i-a fost adăpost de când s-a născut.
S-a furișat pe vârfurile degetelor în camera tatălui sau, Takane, ce dormea dus pe futonul întins în mijlocul camerei. Ușile balconului erau larg deschise, deoarece noaptea aceea de vară era incredibil de caldă. Se vedea clar pe chipul lui Takane adormit cum mici picături de transpirație se formasera pe creștetul sau ras. Așa că propriul sau copil a profitat de ocazie și s-a mișcat precum o ramura a unui copac în bătaia vântului, neobservat, și a șterpelit unul dintre kimono-urile uzuale ale tatălui sau, o hakama ce zăcea în fundul dulapului și un obi, ca mai apoi sa o zbugheasca înapoi în camera sa.
Știa ca urmau sa îi fie prea mari pe corpul preadolescentin, dar nu avea o alta opțiune, așa că înainte de orice, a luat micul pumnal care i-a fost dăruit de propriul tată, scoțându-l din teaca și admirându l pentru câteva clipe ca mai apoi sa înceapă sa își ciopârțeasca parul negru și frumos, lăsându-l să cada sub oglinda lunga pe tatami. Ca apoi sa zâmbească, văzându-si reflexia atât de frumoasă, așa cum visase sa arate de când realizase ca nu era ca orice băiețel.
Acum, ușor ușor, își dezgoli trupul de pijamalele de bumbac confortabile, începand sa îmbrace frumosul kimono de maro deschis, ce îi lățea umerii destul de mult. Dar totuși le mulțumi strămoșilor că tatăl sau nu era atât de înalt, așa că hainele nu îi veneau tocmai atât de lungi. Îmbraca și hakama, ce i-a dat bătăi de cap brunetului, încercând sa i vina de hac și să o îmbrace corespunzător.
După câteva minute, reușii sa o lege destul de asemănător de cum tatăl sau o făcea, terminând cu brâul special, numit obi, legandu-l frumos și îndesând în el pumnalul micuț. Era gata de plecare...
Odata ce își strânsese micile economii ce tatăl sau avusese generozitatea sa le ofere, fiind un negustor destul de cunoscut de textile și mătăsuri scumpe, nativ orașului lor, Nakayama.
Dar conștiința lui Suiren îl făcu sa lase o scrisoare, scrisa îngrijit pe o bucata de hârtie, punând o șuviță din părul sau pe aceea, lăsând în spate ograda și străzile cunoscute, gata să isi găsească locul.
Scopul lui Suiren era să devină samurai, da, auziți bine, baiețandrul avea vise mari de când văzu un ronin[samurai fără stăpân] venind în grădina tatălui sau, bând un pahar de sake împreună cu el. Îl fascină nu numai apariția sa, ci și sabia de la brâu și arta pe care se spunea ca a dobândit-o. Iar pentru a și îndeplini scopul, trebuia sa se îndepărteze cât mai mult de casa sa, voia sa își schimbe total identitatea și ca tatăl sau sa uite vreodată ca el avusese vreodată o...fiica .
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Bună!! Știu ca nu am mai scris o carte de mult și posibil sa fiu ruginit, dar chiar mi am dorit sa scriu aceasta carte odată ce mi-a venit ideea. Posibil sa fie puțin prea mult la început . Dar doresc neapărat opinia voastră!! Dacă cineva măcar îmi mai citește povestirile.
Vreau sa scriu următorul capitol chiar mâine....also take care și sper ca m-am ridicat așteptărilor voastre!
CITEȘTI
delicate beings
Historical Fiction"Niciodată nu e prea târziu să îndrepți ceea ce ai greșit, Suiren." [aceasta carte poate conține porțiuni explicite de violență, discriminare, acte sexuale]
