delicate beings

traversarea cerului

Călătoria abea începuse, nu era nimic sigur, tot ce era sigur era faptul ca urmau sa ajungă la Edo curând. Din moment ce zilele și nopțile treceau repede atunci când aveai companie.
   Brunetul era de părere că făcuse alegerea corectă să îi urmeze pe tinerii samurai. Păreau destul de culți și mai mult ca sigur nu erau roninii, erau mult prea bine îmbrăcați pentru a fi fără stăpân.

Acesta a petrecut mai mult de o săptămână împreună cu acești bărbați ce începuseră să îi inspire încredere, de la felul în care evitau orice fel de conflict, dar nu pentru ca nu aveau cunoștințele sau tehnicile necesare, ci pentru că nu se puneau la nivelul unor tâlhari de mâna a treia. Probabil ca acest fapt i-a clarificat și mai tare presupunerea lui Taki, căci renunțase la vechiul sau nume, ca aceștia nu erau orice fel de samurai , mai ales când se îndreptau spre Edo, locul unde Marele Shogun, Tokugawa își avea reședința. Așa că curiozitatea l-a făcut pe copil să își deschidă gura și să pună întrebări.

--Yamato-san! Striga brunetul din urma turmei de tineri pe liderul grupului.

--Ei, ce te-a apucat Taki? Vrei sa te duci la baie? Întreba acesta comfuz, dat fiind ca micul camarad al lor de drum rareori vorbea. Oricum acesta simțea ca Taki ascundea multe, i se părea deja mult prea ciudat faptul că mama unui copil atât de mic l-ar fi chemat într-un oraș în care el nici măcar nu știa sa ajungă.

--Nu, nu! Vreau sa întreb, voi pentru cine lucrați? Întreabă ridicând o sprânceană acesta, sperând să nu fie o întrebare de prost gust. A-adică, ma gândeam ca nu sunteți roninii dacă sunteți atât de bine echipați... Mormăii Taki.

Întrebarea nu îl surprinse pe Yamato, ci chiar l-a amuzat faptul că băiatul era atât de curios, dar pana la urma, cine nu ar fi fost?

--O sa îți spun dacă îmi spui și tu ce cauți la Edo, pentru ca este clar ca nicio mamă nu te așteaptă acolo. Bărbatul declară acest compromis cu băiatul, dat fiind ca dorea la rândul său să își potolească curiozitatea. Iar când ceilalți auziră aceasta propunere, au fost de acord cu decizia celui mai în vârstă.

Aceasta replica l-a luat complet prin surprindere pe Taki, aproape ca-l făcu să se împiedice în propriile picioare, dar pana la urmă, nu merita să minte în fața acestor oameni ce sigur l-ar fi putut spinteca în doua doar dintr-o mișcare. Așa că decise să spună adevărul, sau mai bine zis, jumătate din el.

--Am fugit de acasă și vreau sa ajung la Edo pentru a deveni un samurai. Tonul vocii sale, deși ușor pițigăiat de la emoții, inspira încredere și siguranță, vrând să arate că dorea foarte mult să își împlinească scopul.

Aceasta veste totuși i-a cam zbuciumat pe băieți,dar nu era ceva tocmai neobișnuit, mulți copii fugeau în astfel de moduri spre o lume mai buna, dar după hainele decente pe care micul copil le purta, nu își puteau imagina motivul.

Yamato oftă oprindu-se din mers și holbandu-se la Taki.
--Bine, tu ai spus adevărul, acum o să îl spun și pe al meu. Zise serios de data aceasta, punând mult mai mult suflet în aceste cuvinte. Noi facem parte din elevii lui Hoshi Sensei, dacă nu știai, el pregateste viitorii samurai ce vor lucra la curtea Shogunului, ai înțeles? Așa că nu ne putem permite să umblăm cu un fugar ca tine, dat fiind că dacă ne pătăm reputația cu vreun incident din cauza ta, vom ajunge niște împuțiți de roninii ce o să se apuce să talharească prin sate văduve și bătrâni.
  Încerca să îl facă pe Taki să înțeleagă că dacă părinții săi, mai exact tatăl sau, trimitea pe cineva să îl caute și îl găsea cu acești bărbați, urma cel mai probabil să îi acuze de cine știe ce fapte.

Și oricât de mult urî să accepte acest adevăr, Taki fu nevoit să rămână în urmă. Totuși Yamato, pentru a-l mai îmbuna, îi dărui un mic talisman, pe care acesta îl purta la sabie. Ca semn de mult noroc, ca mai apoi să îl ciufulească și să pornească din nou la drum în fața sa.

Mâinile sale mici strânseră acel talisman în formă de zar la piept, abtinandu-și lacrimile din a ieși la iveală. Poate ca plecarea aceasta părea să fie spre bine, dar până acum, simții nevoia sa fie acasă atât de mult, să fie dojenit de tatăl sau, sa doarmă în camera sa mare și frumoasa, să se joace cu puii din ogradă... Trecuse doar o săptămână și dorul de casa se instală, iar faptul ca acum era din nou singur, nemai putând să audă sunetul papucilor samurailor. Acum, simțindu-si genunchii moi, se mișcă ușor spre o bancă, asezandu se pe ea și începând sa lase lacrimile sale sa curgă pe obrajii sai rotunzi.

Se putea spune ca făcuse oricum prea multe vitejii pentru vârsta sa frageda și poate ca acum încă nu era prea târziu sa se întoarcă. Dar precum spusele tatălui sau "este extrem de urât să nu te ții de cuvânt", acesta se ridica de pe bancă, ștergându-si lacrimile cu mâneca lunga a kimonoului, inspirând adânc și coborând ușor într-o vale, pentru a se clăti pe față în râul care curgea acolo. Iar cum se lăsă pe vine, pentru a și bea puțin, auzi cum la câțiva metri mai în față, sub un pod, o adunătură de copii se stropeau cu apa rece.

Asta l-a motivat pe Taki sa își dea jos papucii și ciorapii, suflecandu-si hakama și permițându-și să se bălăceasca la rândul sau, lasandu-și ființa să se dezmorțească în apa cristalină.
Poate ca nu era atât de rău să fie pe cont propriu...

Curând, eroul nostru urma sa afle că soarta îi ținea cu adevărat partea.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Am revenit cu un nou capitol, acum o sa devina capitole zilnice, deși odată cu începerea scolii ma îndoiesc ca așa va fi. În orice caz, sper ca va plăcut și acest capitol! Sunt mereu încântat să vă aud părerile,mai ales ca asta mă motivează pe mine sa continui asa că nu va rețineți din a mă spama cu comentarii.

În curând, va veni și interesul romantic, dar dragul nostru bărbațel va trebuii sa mai aștepte. Asa că, sper ca îmi mențin statutul de scriitor calitativ 😎😎. ✨✨

Sper că va plăcut! Și sper ca voi actualiza un capitol. Și mâine!