Taki nu s-a așteptat ca în următoarea zi, bărbatul chiar să îl aștepte la "antrenament" . La început a crezut ca Masatoshi doar își bătea joc de el, ceea ce nu a ajutat foarte mult situația în care se afla Taki. Acum ca cineva știa despre fosta sa identitate, sau cel puțin știa mai mult decât ceilalți oameni despre el, era pus într-o situație extrem de proasta. Nu urma să îi treacă peste cuvânt, deoarece, oricât de neînfricat s-ar fi comportat față de bărbat, îi era teama de el. Știa ce se întâmpla cu fetele tinere fără bani, erau vândute sau trimise la un bordel. Spera că în eventualitatea situației în care adevărul ar fi ieșit la iveala, ca Yamato nu urma să îl lase pe afara, pentru ca atunci, acel viitor groaznic îl aștepta, iar de acolo, nu credea că mai era posibil sa scape.
Dar Masatoshi, îl aștepta liniștit pe Taki, căscând în soarele de amiază si privind gradina frumoasa a castelului.
Când auzii pașii sfioși ai tânărului, ce abia își făcuse curaj să i roage pe gardieni să îl lase sa intre, se ridică și veni în întâmpinarea sa cu un zâmbet cald. Realizase în aceasta dimineața că poate fusese puțin prea direct cu băiatul și ca ar fi trebuit sa se revanșeze. Totuși nu urma să și ceara scuze, erau numai niște vorbe goale aruncate fără motiv, urma să îi dovedească tânărului său elev că putea să se revanșeze. Percepția sa față de Taki nu se schimbase prea mult, doar și-a clarificat ideea că brunetul era cu adevărat special,se vedea pe chipul bronzat al acestuia cum un viitor măreț îi era destinat, dar pe lângă acesta, putea vedea și multă ură, ce nu trebuia lăsată liberă, urma să aducă multa tristețe.
Asta putea citi cu ajutorul citirii chipului, o filozofie înființată de chinezi, ce rareori era pomenită în cultura japoneza. Aceasta filozofie era cu adevărat o artă ce trebuia executată cu multa atenție, deoarece fără să ști, puteai afla prea multe. Așa cum Masatoshi făcuse, aflandu-si sfârșitul pe propriul chip, unul tragic,despre care ar fi preferat să nu știe...
--Buna ziua, Masatoshi - sensei. Tânărul făcu o plecăciune. Vocea lui Taki încă era răgușită, așa că după acest antrenament urma mai mult ca sigur să îi fie oferită niște supă.
--Taki, Yamato - San știe că sunt sensei-ul tău de acum, sau ai plecat precum un bădăran fără sa spui nimic? Întrebă Masatoshi, luând de pe prispă o altă pălărie de paie, punându-i o în cap elevului sau.
--Nu i-am spus, deoarece credeam că mă batjocoriți, îmi cer scuze, o să îl înștiințez în aceasta seara. Yamato în seara precedentă l-a întrebat dacă și - a folosit moneda de aur, spre surprinderea acestuia, moneda era intactă și strălucitoare în mâna tânărului.
Yamato era îngrijorat pentru Taki, pentru că nu era orb, vedea cum era atât de diferit și cum nu îi era frica să facă prezentă aceasta diferența. Dar acest lucru nu era apreciat, nu era apreciat de lume, de tinerii de vârsta sa, de femeile mai tinere ce îl vedeau de la depărtare și nu mai aruncau o a doua privire. Nu dorea ca băiatul să rămână singur, pentru ca odată ce el urma să și facă o familie cum intenționa, sa se căsătorească si să aibă un copil, Taki urma să rămână singur. Voia să îl aducă mai aproape de ceilalți, dar se părea că acest lucru nu era posibil. Totuși amintirea copilașului lăsat în spate acum ani buni îl bântuia... Nu urma sa mai repede aceasi greșeala,niciodata.
--Este înjositor să batjocorești pe cineva ce se află mai jos decât tine, nu mai bine te-aș ajuta să ajungi la același nivel ca mine, ca apoi sa te batjocoresc cât vreau? Zise ridicând o sprânceană și luând-o în fața.
- - - -
Tehnica lui Taki fusese ceva cu care Masatoshi nu s-a mai confruntat, era atât de dezordonata, dar în același timp atât de fină, deparcă cineva ar fi țesut o tapiserie pe când zbiera, era un contrast extrem de ciudat, pe care nu-l mai observase la nimeni. Mișcările veneau natural pentru Taki, putea închide până și ochii, iar ținta ar fi fost lovită.
Adevărul era ca Masatoshi nu mai avea ce să îl învețe, deoarece stilul băiatului era atât de fixată în corpul sau, încât încercarea de al învața altceva ar fi fost în zadar. Taki trebuia să își tina ambele mâini pe mânerul gros, trebuia să folosească mișcări haotice, mișcări ce nu puteau fi prezise,ce într - o lupta corp la corp, ar fi fost extrem de folositoare.
Nu a durat prea mult ca Masatoshi sa ia concluzia că băiatul era deja gata pentru tot ce îl aștepta în viata. Avea încredere în el, i-a dovedit ca faptul ca era diferit, nu însemna că era mai prejos. Deoarece acum Masatoshi ar fi fost dornic să învețe de la Taki acea tehnica ciudata. Nu l-a întrebat niciodată pe Taki dacă părinții lui fuseseră samurai, sau măcar de unde venea. Pentru ca cu siguranță că ceva din trecutul sau îi dădea acea putere ce ii curgea prin vene. Poate ca tatăl sau fusese un samurai ce a fost ucis, dar dat fiind ca nu a dorit sa își dea numele de familie, nu era foarte probabil, lumea era mândră de strămoșii sai... Și nu ar fi avut de ce sa fie rușinat.
Doar cine anume era Taki..?
Gandurile i-au fost întrerupte de vocea băiatului ce îl chema.
--Masatoshi sensei, se răcesc găluștile dacă nu le mâncați. Spuse băiatul în timp ce manca cu pofta găluștile ce i-au fost oferite pe post de masă de prânz de către servitoarele de la castel.
--Nu-ti fa griji, le voi manca și reci.
___________________________________
Știu ca am lipsit și nu am putut sa scriu pentru ceva timp, dar m am gândit prea mult la poveste și am idei pentru puțin mai târziu, dar tranziția până la acele momente trebuie totuși făcută, asa ca îmi cer scuze!!
Sper sa va placa și acest capitol, chiar dacă poate a fost puțin plictisitor. Va mulțumesc ca v ați petrecut timpul citind cartea mea, e prima carte de care chiar sunt mândru și sper ca va captivează la rândul vostru! Aștept opiniile voastre!!
Adios~
CITEȘTI
delicate beings
Ficción histórica"Niciodată nu e prea târziu să îndrepți ceea ce ai greșit, Suiren." [aceasta carte poate conține porțiuni explicite de violență, discriminare, acte sexuale]
