Înger păzitor

Capitolul VI

Jade îşi şterse lacrimile cu dosurile mâinilor.

— Probabil au aflat cumva cine eşti cu adevărat, şopti ea. Când am intrat în tavernă, credeam că erai Pagan... dar ei trebuie să fi ştiut tot timpul, Caine. Altfel, de ce să dea foc casei tale din oraş?

Caine se apropie de ea şi o cuprinse cu braţul pe după umeri, conducând-o înapoi în salon.

— Monk nu le-ar fi spus nici în ruptul capului, anunţă el. Nu ştiu cum au reuşit să... în fine, nu contează. Jade, gata cu explicaţiile pe jumătate, îi ordonă el. Trebuie să ştiu totul.

— Am să-ţi spun tot ce vrei să ştii, răspunse ea.

Lyon îi urmă în salon. Închise uşile în urma lui și se aşeză într-un fotoliu din faţa canapelei. Cu blândeţe, Caine o sili pe Jade să se aşeze lângă el.

Jade îl privi pe Lyon.

— Cred că azi-noapte, când am sărit în Tamisa ne-am pierdut urma. Poate că, dacă-i spui lui Perry să se prefacă în continuare că-l caută pe Caine, cei care ne urmăresc vor crede că nu știi unde suntem.

Lyon găsi că era un plan excelent. Fu imediat acord şi porni în căutarea servitorului.

Imediat ce ieşi din cameră, Jade se întoarse Caine.

— Nu mai pot rămâne cu tine. Acum înţeleg. Te vor ucide, încercând să mă prindă pe mine. Am încercat să nu mă ataşez de tine, domnule, dar n-am reuşit. Aş suferi foarte tare dacă ai păți ceva.

După această explicaţie, încercă să plece, dar Caine n-o lăsă. O ţinu şi mai strâns, trăgând-o lângă el.

— Şi eu am încercat să nu mă apropii de tine, şopti el, sărutând-o pe creştet, dar nici eu n-am reuşit. Se pare că suntem legaţi unul de altul, iubito.

Se priviră lung. Într-un târziu, Jade rupse tăcerea.

— Nu ţi se pare ciudat, Caine?

— Ce anume? întrebă el în şoaptă.

— Tocmai ţi-ai pierdut casa din oraş, amândoi suntem în pericol de moarte, şi nu vreau decât să mă săruţi. Nu e anormal?

Caine clătină din cap. Ridică mâna, cuprinzându-i bărbia.

— Nu, răspunse el. Şi eu vreau să te sărut.

— Serios? făcu Jade ochii mari. Bine, dar asta-i a...

— A dracului de ciudat? şopti Caine, apropiindu-se.

— Da, oftă ea, cu gura sub a lui. E a dracului de ciudat.

Îl cuprinse cu braţele pe după gât, iar el îi deschise uşor gura apăsând-o subtil pe bărbie şi-şi strecură limba înăuntru. Nu voia decât s-o guste o clipă, dar sărutul scăpă repede de sub control. Îşi înclină gura peste a ei, insistent. Nu se mai sătura de ea.

— Pentru numele lui... Caine, nu e momentul să...

După ce făcu această observaţie, din uşă, Lyon porni spre fotoliu. Caine, observă el, nu avea de gând s-o lase pe Jade în pace. Ea, însă, se desprinse de el ca fulgerul. Când îl privi pe Lyon, era roşie ca sfecla.

— Cred că e timpul să auzim explicaţiile, afirmă acesta. Jade? Ce-ar fi să ne povesteşti despre primul foc?

— Am să-ncerc, răspunse ea, coborând ochii. Dar încă mă mai trec fiorii numai când îmi amintesc. Vă rog să nu mă credeţi o femeie slabă.

Se întoarse spre Caine.

— Nu sunt slabă deloc.

Caine dădu din cap.