capitolul 8

381 11 7
                                    

Primul loc în care am plecat a fost toaleta lui Myrtle.Eram atat de nervoasă că am inceput a plânge,nu mă interesa nimic și de nimeni.Nu îmi venea să cred că Draco a făcut asta,dar chiar și cât de tare vroiam sa îl urăsc,nu puteam,doar,nu puteam.Am plâns acolo vreo câteva ore după care m-am liniștit și credeam că sunt gata sa ies cu toate că stiam că deja toată școala a aflat despre intrarea mea neașteptată în camera Slytherin.Dar înainte de a ieși știam că trebuie să mă gândesc la ceva sa mă răzbun, până la urmă acum eram in război.Am stat puțin și m-am gândit și mi-a venit ideea perfecta,dar aveam nevoie de Ginny.Deci am fugit repede în camera mea fara sa mă uit sau sa vorbesc cu cineva,aveam o presimțire că Ginny era acolo.Cand am ajuns în camera,aveam dreptate,Ginny era acolo pe patul meu citind o carte.Eu m-am așezat lângă ea dar ea nu își întoarse privirea.

Hermione: Ce citești?

Ginny: O,păi e o poveste in care doi așa ziși inamici se îndrăgostesc unul de altul și apoi toată lumea crede că ei sunt împreună dar defapt era o minciună confirmată de baiat și apoi fata se duce în camera Slytherin fara sa o anunțe pe prietena sa cea mai buna și face acolo mari probleme dupa aceea dispare pentru ore, a zis ironic și se uită la mine cu un zâmbet.

Atunci amândouă am inceput a râde cu lacrimi,Ginny a râs atât de tare că a căzut de pe pat și apoi am început a râde și de la asta.Dupa niste minute bune ne-am oprit din râs și Ginny se ridică și începu a zâmbi și a sari în sus.

Hermione: Ce s-a întâmplat?

Ginny: Păi,cat timp tu ai fost nu știu pe unde, eu am aflat ceva.

Hermione: Că am făcut mare tărăboi în camera Slytherin? Sau că v-oi avea detenție tot restul vieții pentru că am intrat în camera altei case?

Ginny: Nu si nu,in primul rand nu v-ei avea detenție căci eu am avut grija de asta,cel puțin că profesorii să nu afle, apoi cel mai important,și zâmbi larg, am aflat ceva in timp ce te căutăm,mergeam pe un hol și la colt i-am auzit pe Blaise și Draco și nu o sa crezi ce au zis....

Ginny pov.

O căutăm pe Hermione pe holuri cu speranța că poate va fi pe aici.Mergeam pe un hol de la etajul întâi și la colt aud niste voci.

Blaise: Draco linișteste-te, într-un moment sau altul oricum va afla.Ai uitat că e cea mai deșteaptă vrăjitoare de pe aici?

Eu m-am apropiat atent sa ascult mai departe.

Draco: Blaise nu e așa de ușor! Hermione e foarte încăpățânată și acum mai e și supărată cum sa ii zic asta?

Blaise: Draco pentru nume lui Dumnezeu te duci la ea și ii zici " Hermione te iubesc" apoi daca...

Eu mi-am pus mâinile la gura sa nu se audă țipătul meu și am fugit repede în camera Gryffindor.Nu pot sa cred că e adevărat! Draco o iubește pe Hermione! O când vine Hermione și o sa ii zic o sa moara de fericire!

Hermione pov.

După ce am auzit ce mi-a povestit Ginny,nu stiam daca ar trebui sa cred sau nu.

dramione | un pariu [ COMPLETĂ ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum