Copilul din lună (Gardianul sufletelor destrămate)

14 - Lava cake

Trecuse un an de când Cristian nu mai era iar Maia se dedicase trup și suflet cofetăriei pe care o redenumise: The Lava cake.... În amintirea iubitului ei care adora această prăjitură. Se pregătea să lanseze deja o nouă rețetă când a primit o vizită surpriză: Sorin.

Își pierduse însă chipul adolescentin. Acum era un bărbat în toată firea, fața lui era matură, ca a unui bărbat adevărat, nu a unui puști. Cârlionții îi dispăruseră, părul lui era tăiat.

-Pitico...

Maia tresări dar ochii i se măriră de uimire.

-Sorin! exclamă ea.

El veni și o luă în brațe, îi fusese dor de ea și voia să îi spună asta.

-Mi-ai lipsit, piticot! zâmbi el.

-Știu! Sunt de neuitat! glumi ea.

Zâmbeau. Era un început, lăsaseră totul în urmă... Erau din nou prieteni....

După moartea lui Cristian, Sorin i-a scris de câteva ori, asigurând-o că era lângă ea. A înțeles-o și cu timpul ea a început să se deschidă din nou în fața lui, așa cum făcea odată. Sorin divorțase de câteva luni. Ramona își găsise pe cineva și nu a mai vrut să fie într-o relație sortită oricum eșecului.

-Arată totul atât de bine... spuse el inspectând prăjiturile...

-Ia spune, ce îți face cu ochiul?

El zâmbi și privi către ea....

-Tu....

Maia roși...

-Hai, fii serios...

-Sunt... Tu ești cea mai dulce prăjitură de aici...

Angajatele Maiei au început să chicotească.

-Spuneți și voi, fetelor... Nu e așa că este cea mai frumoasă prăjiturică de aici? glumi el.

Maia începu să râdă... Nu o mai făcuse de mult... Sorin îi readusese zâmbetul pe buze.

Aruncă cu glazură în el, deranjându-i imaginea.

-Ce bătaie îți trebuie ție.... spuse ea, încercând să termine ce avea de făcut ca să poată ieși la o plimbare cu el.

Aleile parcului Izvor se schimbaseră de ultima oară când ea se plimbase pe acolo. I se păreau mai mici, mai neîncăpătoare... Sau poate că așa era sufletul ei... Se așezară pe o bancă, unul lângă celălalt. Sorin își puse un braț pe după gâtul ei, trăgând-o la pieptul lui.

-E mai bine așa, piticot?

-Da... oftă ea.

-Cum ești?

-Bine...

-Maia... sunt eu... Te mai întreb odată... cum ești...?

-Îmi lipsește... rosti ea după tot timpul ăsta... Mi-e dor de fiecare clipă cu el... Mă trezesc și am impresia uneori că mă privește de undeva... Îi simt parfumul... Atingerile... Îmi lipsește atât de mult încât am încă un ghem în stomac de fiecare dată când mi-l amintesc...

-Off...

- Mă trezesc respirând greu.... am sufletul apăsat... Mai aveam atâtea să îi spun...

-Eu cred că el te-a iubit...

-Nu cred... ultima oară mi-a spus doar că a ținut la mine...

-Maia, tu știi ce greu îi este uneori unui bărbat să îi spună unei femei că o iubește? Poate că și el a vrut să îți spună dar nu a mai apucat.... Te-a părăsit pentru a te proteja.... dacă asta nu e iubire, nu știu ce e...