Copilul din lună (Gardianul sufletelor destrămate)

6 - Abisul

6 luni mai târziu...

Ninsese peste noapte și deși Maia ura să se plimbe prin zăpadă, nu a avut de ales pentru că nu reușise să ia niciun taxi la ora aia.

Sorin o avertizase, ba chiar o implorase să nu stea la muncă peste program dar cum ea era încăpățânată și voia să recupereze mai multe ore, nu a ascultat. Iar acum se lupta cu nămeții și cu ninsoarea nenorocită care nu se oprise de trei zile.

Voia să ajungă mai repede la metrou, să ajungă acasă, să bea o ciocolată fierbinte și să doarmă.

Sorin era plecat la Cluj cu treabă dar se întorcea în trei zile...

Ajunse cu chiu cu vai la metrou și se liniști. Avea de luat metroul de la un capăt la altul, așa că își scoase telefonul și butonă de zor.

Avea câteva mesaje de la părinții ei în care o rugau să petreacă Crăciunul cu ei, dar ea nu prea voia să ia o decizie fără să se consulte cu Sorin.

După câteva minute bune ajunse la capăt, urcă la suprafață și vru să pornească spre casă dar își aminti că mai are de luat câteva alimente și dacă tot este afară, mai bine o face acum decât să mai iasă pentru ele. Așa că făcu cale întoarsă și porni spre hipermarketul de lângă casă.

Se aprovizionă chiar cu ce nu avea pe listă, știrile anunțând un posibil viscol, deci închiderea unor magazine, școli, etc. ....

Nu avea mult de mers până acasă dar sacoșele îi dădeau bătaie de cap și o împiedicau să meargă mai repede.

La semafor aștepta liniștită schimbarea culorii în verde dar din cauză că tremura de frig s-a dezechilibrat și a alunecat în stradă.

Câteva fracțiuni de secundă se gândi că asta i-a fost! Dar simți două brațe puternice care o ridicară de jos și o ajută să se pună pe picioare.

-V-ați lovit, domnișoară?

Vocea o făcu să înghețe pe loc.

-Sunteți bine...? Am întrebat dacă v-ați....

Când fata ridică privirea din pământ, el uită cuvintele, vocabularul, rolul respirației și faptul că era în mijlocul intersecției.

-Cristian.... șopti ea.

-Maia...? Tu?

Ea mai că pică din nou dar el o ținea strâns de mijlocul firav. El își ridică privirea căutându-l parcă prin mulțime pe Sorin. Răsuflă ușurat când nu îl văzu.

-Maia, ce faci aici?

-UH.... ne-am mutat aici... Eu mi-am găsit de lucru și Sorin la fel.... Tata ne-a lăsat apartamentul nouă iar ei s-au mutat la Cluj, nu știai?

-Nu.... Hai să te ajut cu astea, apuse el ridicând proviziile de pe jos.

-Off, mersi. Mi-au înghețat mâinile și le-am scăpat....

-Și genunchii ți-au înghețat din câte am văzut... Unde stai? Tot acolo unde știu eu?

Doamne... stai... voia să o ducă acasă? Dar cum să facă asta, Sorin nu este....

-Da... Sorin nu este... Scăpă ea mai mult ca un avertisment.

Cristian se mulțumi să zâmbească și o urmă liniștit. Ajunși la apartament Maia era fericită că ajunsese la căldură și nu mai trebuia să înfrunte nămeții.

Își dădu haina jos de pe ea și rămase în rochița tricotată pe care o purtase la birou, lucru care i-a atras imediat atenția lui Cristian.

-Îmi fac o ceașcă de ciocolată fierbinte, visez la ea de când am plecat de la birou acum două secole... se fâstâci ea iar el sesiză imediat. Vrei și tu una? Sau bei altceva? Am și cappuccino.... spuse ea și vru să se întoarcă spre el dar se lovi de pieptul lui tare.