✓ remember you | heeseung

7.

Stau din nou în camera mea, n-am dormit toată noaptea, am stat treaz având multe gânduri pentru ziua asta. Mă uit la ceas apoi mă uit pe geam, strâmb din nas apoi îmi iau o bluza și un palton deasupra mea, o eșarfă in jurul gatului meu, îmi bag telefonul in buzunar și ies din cameră.
Cobor scările, ajung la ieșire, mă incalt și ies pe ușă. Momentul ăsta îl aștept de ceva zile încoace, nu-i mare lucru, însă, atât mai am din partea ei.
In drumul meu observ o florărie, mă opresc sa cumpăr un trandafir roșu și după îmi continui drumul până ajung în fața unui bloc imens. Îmi iau inima în dinți și merg înăuntru, urc scările ajungând la ultimul etaj, ajung în fața ușii cu numărul 42 și bat la ușă sperând să fie acasă și să fie cât de cât fericită că mă vede.
Înghit in sec și mai bat o dată și într-un final ușa se deschide larg și privesc fata din fața mea.

— Bună... zâmbesc scurt
— Buna, ce faci aici? Se uita la mine și-și presează buzele
— Nu ne-am mai văzut de ceva timp, cred că a venit momentul sa vorbim.
— Da, știu, nu ne-am mai văzut de ceva timp... Uhm, intră.
— Mersi. Zâmbesc și intru in apartament

Mă descalț și-i întind trandafirul, mă invită în living cu un zâmbet micuț pe buze, știu că este tristă, mă doare și pe mine sa o vad așa.

— Dorești o cafea? Habar n-am cu ce sa te servesc, nu am mai avut musafiri de mult.
— Este ok, doar un pahar de apă, nu te obosi. Și, chiar nu a mai venit nimeni, nici Sunghoon?
— Ah, el a mai venit de câteva ori pe aici dar am preferat sa fiu singura in mare parte...
— Am înțeles, îmi pare foarte rău, chiar îți duceam dorul sa te vad pe la noi prin casa și să-l aud și pe Sunghoon râzând și țipând. Chicotesc aducându-mi aminte de momentele frumoase ce s-au întâmplat înainte de incident.
— Iti aduc imediat paharul cu apă. Pune trandafirul într-o vaza și merge cu pași rapizi spre bucătărie

Cat timp ea este in bucătărie mă ridic de pe canapea și mă îndrept către niște fotografii care mi-au atras atenția de cum am intrat în living și am " inspectat " rapid cu ochii toată încăperea. Mă uit la poze și zâmbesc de tristețe dar și de fericire, erau atât de frumoase...

— Uite aici paharul cu apă... Se oprește preț de câteva secunde, lasă paharul pe măsuța din fața canapelei și vine langa mine uitandu-se și ea la fotografii
— Sunt frumoase pozele... Nu-mi aduc aminte să fi făcut aceste poze.
— Doar știi că mereu umblat cu aparatul foto după mine... Dar cele cu Yun-Mi au fost făcute când petreceam timpul împreună...

Simțeam durerea ei, prietena ta cea mai buna să facă așa ceva și să nu mai fie pe langa tine, este oribil tot ce s-a întâmplat, este oribil cat de tare te poate sa te doară sufletul.

— Cum te mai simți, Si-An? incerc sa schimb puțin subiectul, nu doream sa vad lacrimi în ochii prietenei mele
— Pot spune că acum sunt ok, am mai stat cu părinții mei, am mai fost in locul acela...
— Acel loc? Eu n-am mai avut curajul sa merg acolo...
— Te înțeleg, dar chiar aveam nevoie, as merge aproape în fiecare zi...
— Sper să-mi fac curaj sa merg și eu acolo, sper sa nu devina un obicei pe parcurs.
— Îmi mai alin din durere stând acolo, chit că mă doare in continuare inima, e tot aici.

Rămânem amândoi într-o liniște care era incomoda, am stat o lună și ceva in liniște iar acum mi se pare incomod.
Patetic.

— Mi-a spus Sunghoon că a vorbit și el cu tine... Mă bucur că ai mai vorbit cu cineva, mă bucur și că ai venit aici, chiar mi-a fost dor sa mai schimb câteva vorbe cu tine, îmi pare rău că nu am mai dat vreun semn către tine, niciun mesaj, niciun apel, absolut nimic...
— Si-An, e ok, nici eu nu am fost in stare să ies din camera aia, am avut zile când făceam foamea și după am inceput sa mă obișnuiesc așa, dar îmi treceau cuvintele ei prin minte și mă duceam direct in bucătărie, noaptea, la ora 2 eu mâncam. Îmi pun mâinile pe tâmple și surâd amintindu-mi cat de agitat eram la orele alea târzii, toate cuvintele rostite cu vocea ei îmi răsunau în cap si ieșeam in cea mai mare liniște pe ușă și mergeam în fugă spre bucătărie sa mănânc
— Nici eu nu am mai pus gura pe mâncare, n-am avut chef... Dar cum ai spus și tu, îmi veneau cuvintele ei în cap și zburam repede către frigider sa ciugulesc cate ceva.

***

Povestind, nu observăm niciunul dintre noi că timpul trece prin fața ochilor noștri până când telefonul lui Si-An sună, era un apel de la Sunghoon.
O privesc cum vorbește la telefon cu el, fața ei se mai înseninează atunci când îi aude vocea iubitului ei, asta simțeam și eu când vorbeam cu Yun-Mi, însă, acum nu se mai întâmplă asta, e prea departe de mine sa o mai pot auzi...
Poate într-o zi o sa ne reîntâlnim și o sa fim fericiți.

Poate...