The Monster

8. În întuneric

       Sunetul pașilor celor doi era singurul care se mai auzea acum. Plouase puţin dar asta nu-i deranjă, Heaven și Nathen se plimbau și povesteau de ore bune, fără să-și dea seama cum trecea timpul. Nu mai era nimeni e străzi, înafară de ei. Nathen era tot timpul în alertă în caz că apărea ceva suspect. Heaven era în grija lui acum și...of, cât îi mai putea plăcea de ea. Nu i-ar fi ajuns o eternitate să se sature de zâmbetul ei și de vocea ei.
Dar era conștient, că asta nu era bine. În nici un caz nu era bine. Cum putea el, un nemuritor, să iubească o muritoare? Nu, nu se simţea în nici un caz ca în Twilight. Heaven nu avea să devină niciodată vampir.
- Povestește-mi despre tine, zise ea veselă și întorcându-se către el.
- Ce ai vrea să știi?
Proastă replică Nathen...chiar proastă.
- La ce universitate ești?
- Nu mai studiez.
- De ce? Întrebă ea surprinsă.
- E..complicat.
"Nu pot umbla ziua, ăsta cam e motivul."
- A, ok atunci. Eu aș vrea să devin medic. E trist când aud câţi oameni mor în spitale și nu are nimeni grija lor. Atât de mult egoism..
- Ai dreptate. Fratele meu mai mic... Ah, Ryan. Avea 5 ani când a răcit foarte rău. Un fel de pneumonie. A stat în spital luni bune și ai mei încercau să vorbească cu fiecare medic casă îl vindece. Eu aveam 12 ani pe atunci, înţelegeam ce se întâmplă dar la naiba..
Nu mai putea continua. Amintirea era prea dureroasă ca să o retrăiască din nou. Ea îl privi și șopti:
- A murit..?
El râse amar.
- A murit, Heavean! Un copil, de 5 ani doar! Și nenorociţii ăia de doctori nu au făcut nimic.
- Calmează-te...
Nathen râse mai tare. Dacă ar și putea. Ar fi mers să le rupă gâtul acelor monștrii. Și el era un monstru. Evident că era dar ei.. Erau niște demoni. Îi ura atât de rău. Lovi un tomberon aflat în apropierea lor și Heaven ţipă din cauza zgomotului. Se apropie de ea, cu ochii sclipindu-i de furie. Se priveau și nici unul nu vorbea.
Ea ridică o mână și îl atinse ușor pe obraz. Îl mângâie și atingerea ei era atât de caldă...
- Îmi pare rău pentru el...
El întinse mâna spre ea și îi prinse o șuviţă de păr. O răsuci între degete și simţi instant parfumul. Trandafiri și încă ceva.. Coacăze. Dulce, ușor fructat. Se potrivea.
Apoi ea făcu un gest atât de necugetat. Avea nevoie de el și nu mai putea rezista. Chiar dacă era un străin se simţea atrasăde Nathen. Se ridică pe vârfuri și-l sărută. El încremeni pentru o clipă, cu ochii cât cepele. Doamne, fata asta îl înebunea. O strânse în braţe și o sărută și el.
Nu i-ar mai fi dat drumul niciodată, dacă ea nu s-ar fi îndepărtat ușor de el. Zâmbea.
- Scuze, spuse ea.
Nu că i-ar fi părut scuze. Deloc chiar.
- Nu mă supăr, zise el făcându-i cu ochiul.
Ea începu să râdă de emoţie și îl trase de mână. Se plimbau din nou și nici unul nu mai deschise vreo conversaţie. Dar liniștea nu-i deranja.
O conduse acasă, după multe insistenţe de-ale ei să meargă din nou la un hotel, dar el nu cedă. Acolo i se putea întâmpla orice și acum.. Nu putea lăsa să i se întâmple nimic, pentru că ar fi înebunit. Plecă din faţa casei ei, cu un zâmbet imens.
Spera ca Isaiah să nu-i fi citit din nou gândurile, căci acum erau foarte bine și..ale lui doar. Vampirul ar fi avut rău de suferit dacă îl tachina cu asta. Mergea relaxat pe drum, în timp ce zorii zilei se apropiau cu repeziciune. Dar nu simţea nevoia să alerge sau să sară pe acoperișuri.
Era atât de cufundat în gânduri încât nici nu observă când cineva se strecură pe lângă el și îl mai și lovi în cap, cu ceea ce părea a fi o creangă.
- Monstrule! strigă băbatul din faţa lui, în timp ce încercă să-l lovească din nou.
Nathen îi smulse bâta, iritat.
- Te-am văzut în ziar! Ziceau că erai mort!
Băbatul nu părea să fi avut mai mult de 50 de ani. Era murdar, nebărbierit sau tuns. Un om al străzii din câte părea.
- Dacă ești mort de ce umblii? Ești un monstru!
- Termină! Ţipă Nathen, atât de tare încât părea că se cutremură pământul.
Omul tremura și îl privea speriat.
-Vrei să omori fata. Te-am văzut cu ea, știu..știu ce faci tu și îi voi spune.
- Pleacă.
Nu se mai putea abţine mult. Dacă omul mai continua avea să facă o mare greșeală.
- O cunosc pe femeia care lucrează acolo, îmi aducea câteodată mâncare. O să-i spun, da..îi spun să stea departe de monstru.
Nathen nu își dădea seama dacă era beat sau drogat. Din câte părea și la cum vorbea,nu părea beat. Nu îl putea lăsa să îi spună lui Heaven așa ceva. Dar omul nu se lăsă. Înaintă cu pași mari spre Nathen, vrând să-l împingă, dar Nate era mai rapid. Îl împinse pe om cu forţă, iar acesta căzu câţiva metri mai departe, inert.
Era mort. Lovitura la cap a fost prea puternică și a murit pe loc. Nathen căzu în genunchi din cauza șocului și ţipă. Monstru. Monstru...ești un monstru...

Cinci perechi de ochi îl priveau. Isaiah, Sam, Elgor, Billy și..Andrew, care avea o privire de nedescrifrat. Le povestise tot ce se întâmplase între el și acel om. Știa doar că Billy și Elgor au scăpat de cadavru și au făcut totul să pară un accident. Nathen era tulburat și nu știa ce să mai faca. Își dorea ca tot ce s-a întâmplat să fie un vis.
Nu îi venea să creadă că a omorât un om care...nu avea nici o vină. Simte că ar face orice să dea timpul înapoi... Dar aasta era imposibil.
- Deci...rosti Andrew. Asta a fost din dragoste sau frică?
Frică...frica de a nu afla ea, că el era un monstru.
- Nu știu ce să zic, dar iubirea pare periculoasă, continuă Andrew.
Nathen ar fi vrut să plângă, dar nu putea. Nu putea nici să ţipe sau să se miște. Stătea pur și simplu acolo, cu coatele pe genunchi și capul plecat. Oamenii drogaţi, uitaţi de lume sau criminalii erau altceva. Dar acel om era lucid, știa ce era el și a vrut să o avertizeze pe Heaven...să stea departe de monstru.