Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 28

Riley

     M-am trezit din cauza părului ei moale ce îmi atingea fosele nazale și mă făcea să mă crispez.

      Am îndepărtat ușor părul de pe fața mea și am continuat să o privesc cum doarme pe pieptul meu.

      Știu că am mai trăit lucruri asemănătoare, însă acum ceva se simte diferit, mult mai special, mult mai plăcut, ceea ce mă face să mă simt și puțin vinovat.

      De parcă ar fi o greșeală să o iubesc mai mult pe Aimee, de parcă aș trăda-o pe Alma transformând-o pe cealaltă în sufletul meu pereche.

      Dar totul poate e o iluzie crâncenă a sufletului meu obosit, tânjind după iubire.

      Poate am petrecut atâta timp singur, în carapacea mea, încât am uitat ce înseamnă să iubești. Și când în sfârșit am gustat din roadele iubirii, gustul dulce m-a fascinat complet...

       Ca un copil care gustă ciocolata pentru prima dată, sau precum un dependent aflat în sevraj.

      O mângâi ușor pe cap, iar ea se trezește.

      Nu asta mi-a fost intenția, însă ochii ei maro-aurii mă fac să cred că nu am săvârșit niciun păcat capital.

      Mă privește lung printre genele voluminoase, îmi zâmbește și la nici o secundă, expresia îi împietrește brusc.

     Un ghimpe mi se așează în gât, făcându-mi inima să bată haotic redând întâmplarea cu spitalul.

     — Riley, e duminică azi. Doamna Maria și copiii, spune ea.

     Pufnesc ușor în râs și o privesc amuzat. Doar inima ei blândă ar fi putut să se gândească la asta ca primul gând al dimineții.

     — Nu îți face griji, fraiera mea. Nu se întâmplă nimic dacă lipsesc o zi.
     — Dar eu nu vreau să lipsești, spune ea îngrijorată.

     O sărut ușor pe frunte, în timp ce primăvara înflorește în sufletul meu. Femeia asta nu se oprește din a mă uimi.

     — Iubito, spun eu împleticindu-mi degetele în ale ei, nu ai de ce să îți faci griji. I-am trimis aseară un mesaj verișoarei mele cu adresa și tot ce trebuie să ducă.

      Un zâmbet de ușurare i se formează la colțurile gurii și mă sărută apăsat pe buze. Apoi, se îndepărtează brusc, cu un zâmbet amuzat.

     — Vrei să spui că i-ai povestit Clarissei de ei? întreabă ea.
     — În niciun caz, îi răspund râzând. Doar i-am dat indicații, iar ea știe mai bine decât să pună întrebări. Asta este ziua noastră, și nimic nu o va strica.
     — Să înțeleg că ai planuri pentru noi? mă întreabă pe un ton jucăuș.
     — Când ne întoarcem la Princeton, te voi duce la mine și vom lua cina cu părinții mei, iar restul zilei vom face absolut tot ce îți poftește inima.

     Zâmbetul îi devine tot mai larg, apoi se crispează într-o fracțiune de secundă.

     — Dar dacă nu mă vor place? mă întreabă agitată, iar eu pufnesc în râs.
     — Te vor adora, la fel ca mine, îi răspund sincer. Deci..cu ce vrei să începem ziua de azi?