Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 14

    În ultima perioadă visele mele au început să se liniștească. Sau..cel puțin cele cu vocea, că am continuat să visez fel și fel de bazaconii.

    M-am trezit dis de dimineață și m-am întâlnit la intrarea în universitate cu Robb pentru a merge împreună la cursuri.

    Primul curs a trecut incredibil de greu, simțeam că o să adorm pe bancă. Pe lângă faptul că știam deja ce ne-a predat, aseară am și ajuns acasă la o oră relativ târzie iar eu nu sunt obișnuită așa.

    Riley nu a dat niciun semn. I-am trimis un mesaj sec cu noapte bună când am ajuns acasă la care nu am primit niciun răspuns.

     Al doilea curs a fost chiar plăcut după ce cafeaua băută între cursuri și-a făcut efectul.

    Mă îndrept cu Robb către campus de unde voi începe să mă pregătesc pentru a pleca acasă.

    — Ai vrea să ieșim la o cafea sau să mâncăm ceva mai târziu? mă întreabă Robb
    — Mi-ar plăcea, însă la ora 14:30 am biletul de autobuz spre casă.
     — Am o idee mai bună, spune el cu un surâs inegalabil. Aș putea să te duc eu și așa nici tu nu mergi cu autobuzul, nici eu nu stau plictisit în camera de cămin.
    — Nu, Robb, nu ți-aș putea cere asta niciodată. Sunt convinsă că o să găsești pe cineva cu care să ieși.
     — Ba nu, cam toți prietenii mei sunt plecați deja de ieri. Haidee, nu e mare lucru.
     — Ok, ok, spun eu fără a fi pe deplin convinsă de hotărârea luată.

     Mi-am luat la revedere de la el după stabilirea detaliilor și am pornit spre camera mea unde am găsit-o pe Clarissa moțăind pe canapeaua din sufragerie.

    — Noapte grea? o întreb eu zâmbind.
    — Da, aseară pe la 2 ne-a dat Riley trezirea și am mers în club. Am vrut să te chem, dar dormeai prea adânc..

    Am simțit cum îmi pică cerul în cap la auzul acelor vorbe. Adică nu era vorba că greșisem eu cu ceva seara trecută, ci doar că nu eram o companie prea plăcută. Avea alte planuri..și eu doar îi stăteam în cale.

    Aș vrea să spun că ar fi durut mai puțin dacă mi-ar fi spus adevărul, dar aș minți. Ar fi durut la fel de tare ca acum, sau poate chiar mai rău.

     Cel mai greu e sentimentul de dezamăgire. Pentru mine a fost seara perfectă, iar pentru el o pierdere de timp..

    Clarissa continuă să povestească noaptea agitată pe care a petrecut-o, dar gândul meu este departe și nu mă simt capabilă să o ascult. Și dacă aș asculta, nu cred că aș înțelege nimic.

     — Scuze, Clarie, spun eu mimând un zâmbet, dar în 45 minute vine Robb să mă ia și eu nu am bagajele făcute.

     O minciună teribilă, fiindcă mi-am pregătit bagajele încă de azi dimineață.

    — Robb? întreabă ea ridicând dintr-o sprânceană.
     — Da, s-a oferit să mă ducă el acasă ca să nu merg cu autobuzul.

     Îmi aruncă o privire plină de subînțeles în timp ce mă îndrept spre camera mea. Nu am starea necesară să justific situația.

      Mă arunc în pat și îmi trag o pernă peste față încercând să caut un motiv, o scuză, orice ca să nu doară atât.

     Robb a ajuns la timp la mine, m-a ajutat cu bagajele și am pornit la drum imediat ce și-a setat gps-ul.. Niciunul din noi nu a vorbit prea mult bună bucată de drum.

     Motivul meu îl știu prea bine, însă el nu e genul să fie așa tăcut..

     — Ești cam tăcut, spun eu spărgând tăcerea.
     — Nici tu nu ești deosebit de vorbăreață, continuă el.