profesorul de istorie (yaoi)

capitolul 2.

"elis, imi poti explica si mie de ce nu vrei sa participi la ora?" ma intreaba barbatul de la catedra, asezandu-se pe scaun si dandu-si jos sacoul, dezvaluind un piept bine lucrat, conturat de camasa alba imaculata a acestuia. inca tinand capul aplecat, ma intorc incet inspre acesta. in momentul de fata, mintea mea este un abis infernal, incercand sa gasesc o scuza cat mai potrivita pentru intrebarea lui, insa momentele trec si nu iese nimic de pe gura mea. decid ca nu are rost si trebuie sa spun adevarul, altfel voi avea probleme poate la fel de mari ca si cu profesorul batran. 

"imi pare rau. nu eram atent." spun si capul meu se intoarce automat in partea opusa de catedra la care statea barbatul brunet. aud cum acesta se ridica de la catedra si paseste pe podea, parasind postamentul pe care este situata catedra, venind in fata acesteia si sprijinindu-si spatele de ea, incrucisandu-si mainile vizibil musculare. "faptul acesta l-am observat. dar te rog sa imi spui de ce nu erai atent. nu sunt destul de interesant pentru tine? am vazut ca aveai alte preocupari in timpul orei." 

"este adevarat, imi cer iertare. nu se va mai intampla.. " spun si imi ridic in final privirea, cautandu-i ochii. acesta ma priveste cu incertitudine, dar dupa cateva secunde isi relaxeaza privirea si imi zambeste. "bine. sper ca nu se va mai intampla. poti sa pleci." 

nu ii raspund, aleg sa nu zic nimic. imi strang ghiozdanul mai tare si ma indrept catre iesire, deschizand usa. dau sa ies pe usa dar ezit. realizez ca nu stiu nimic despre el. imi fac curaj, pana la urma am reusit sa trec de ora acestuia, ce se poate intampla rau? voi mai avea ora cu el abia la sfarsitul saptamanii. el observa lucrul acesta si ma intreaba, "elis, este ceva ce vrei sa imi spui?"

"de fapt, da, vreau sa va intreb ceva." il privesc direct, el ridicandu-si sprancenele in semn de curiozitate. "spune." 

in acel moment sunt cuprins de un sentiment nemaintalnit. vreau sa il intreb tot despre el. cine este, cum il cheama, cati ani are, dar stiu ca este un lucru necoresponzator pentru a fi adresat unui om care pana la urma, are rolul de profesor. astfel, incerc sa gasesc cea mai potrivita intrebare, in speranta ca va duce la o conversatie mai personala. "ce s-a intamplat cu profesorul vechi?" 

"nu ai aflat? profesorul lopatarul a decedat vara aceasta si eu am fost desemnat sa ii iau locul. insa am spus asta la inceputul orei, de fata cu ceilalti colegi ai tai.. " am ramas uimit, socat, pentru o secunda. omul care ma teroriza la fiecare ora nu mai este. nu ar trebui sa ma bucur, totusi, de decesul altor persoane, dar nu pot sa ma simt altcumva decat usurat ca nu va mai trebui sa am de a face cu o fiinta ca aceea vreodata. "elis, esti bine?" el se apropie usor de mine si ma atinge, punand palma sa pe umarul meu. "da, sunt in regula, imi pare rau de dl. profesor, insa nu pot spune ca am avut cea mai calduroasa relatie cu acesta." ii recunosc si simt un sentiment de vinovatie invaluindu-ma. astept reprosurile acestuia in legatura cu nesimtirea si insensibilitatea mea fata de un om mort, dar tot ce spune e, 

"imi pare rau pentru tine. dar ceea ce e in trecut, ramane in trecut. in schimb, voi incerca sa fiu ingaduitor cu tine, dar trebuie sa imi promiti ca vei fi atent de acum in colo, iar daca ai nevoie vreodata sa vorbesti cu cineva, poti conta pe mine, eu nu judec pe nimeni." 

"desigur, domnule.. " fac o pauza indelungata in speranta ca imi va spune numele sau. "cartarescu. cristian cartarescu." 

"desigur, domnule cartarescu." spun si ies din clasa. nu ma mai uit inapoi, vrand sa ma eliberez de tensiunea ce s-a adunat cat am fost acolo, doar noi doi. nu pot sa ma gandesc la altceva decat la cat de superb este profesorul cel nou.. cristian.. nu! nu ii pot spune asa. trebuie sa fiu respectuos, plus ca nu stiu nimic despre el, nici nu stiu daca ii plac femeile sau barbatii, cel mai probabil femeile dupa modul cum arata.. 

restul zilei trece incredibil de greu, dar ca deobicei, lucrul care ma ajuta este desenatul. nu imi dau interesul la majoritatea orelor, dar la cele care ma intereseaza mai mult imi notez cateva idei pe caiet si raspund in capul meu la intrebarile adresate de profesori, pana la urma nu vreau sa ma fac de ras in fata intregii clase. 

peste cateva ore ajung acasa, fiind intampinat de mama, ce ma intreaba daca vreau sa se servesc pranzul alaturi de aceasta, insa nu ma simt in stare sa mananc asa ca o refuz. ma refugiez in camera mea, considerabil de mica pentru varsta mea, insa este datorita conditiei parintilor mei, mamei, mai bine zis. tatal meu este un mare escroc ce ne-a parasit cand eu eram mic, inseland-o pe mama fara nicio retinere si fugind cu femeia respectiva, lasandu-ne neajutorati. mama incearca in fiecare zi din rasputeri sa ne aduca un castig astfel incat sa ne putem tine pe picioare, lucrand cat ii permite serviciul, cateva zile pe saptamana de dimineata pana seara. 

de asemenea, mama este singura persoana din viata mea pe care sa pot conta, dar fiind plecatat atat de mult de acasa ma regasesc a fiind o persoana inimaginabil de singuratica. asa ca, in timpul liber acasa desenez ori citesc reviste, carti, manga orice pe care le mai gasesc la tonete la un pret mai redus, sau pe care le-am primit la ocazii speciale, astfel recitind constant aceleasi carti. 

totusi, nu pot sa uit de noul profesor de istorie pe care l am intalnit in dimineata aceasta, asa ca dupa ce ma schimb in "hainele" de casa, constand dintr-o pereche de pantaloni cam jerpeliti si un tricou patat, deschid calculatorul destul de vechi, abia functionabil, din camera mea. curiozitatea mea a fost starnita si nu pot sa ma abtin din a dori sa aflu mai multe lucruri despre domnul cartarescu. cu o cautare rapida pe google, imi apare profilul acestuia de facebook. in poza de profil arata la fel de bine ca in realitate, insa trasaturile angelice ale acestuia fiind contrastate de fundalul si imbracamintea din poza, deducand astfel ca poza a fost facuta de un fotograf profesional, poate chiar la o sedinta foto. poate este model. 

imi iau timpul pentru a-l studia pe profilul lui, fiind atent la toate detaliile ce m-ar putea interesa, la personalitatea acestuia ce reiese din postarile lui, modul cum interactioneaza cu alte persoane.. in nu mult timp aflu tot ce imi trebuie despre acesta. 

cristian cartarescu, un barbat de 27 de ani, ce a studiat la facultatea de istorie, in timpul liber este model, ii place in mod neobisnuit sa petreaca timp in natura, este un om destul de retras, nu prea participa la evenimente sociale, dar este un om destul de bogat.. poate mosteniti de la parinti. nu pare sa aiba sotie si nici copii, lucru ce ma bucura intr-un fel, dar nu pot fi sigur de nimic de pe internet.

afland aceste lucruri simt nevoia sa aflu cat mai multe lucruri despre noua mea obsesie, in devenire..