VERDANDI

9. Sala jarlului

       Seara trecuse cu mare greutate pentru Edith care, chinuită de amintirea sângelui vărsat toate ulițele satului său se învârti toată noaptea în blana mult prea aspră pentru pielea sa fină.Chiar și când reușise să ațipească pentru câteva clipe, in vise îi apăreau pe rând imagini cu tatăl său decapitat, al oamenilor tăiați în două, cu mâini sau picioare lipsă, cu pieptul despicat sau chiar a copiilor care implorau  lângă corpul fără suflare al părinților îndurare din partea vikingilor.
       Poate și-ar fi amintit și de atacatorul care o atinsese în cel mai scârbos mod pe care ea și-l putea imagina, însă bărbatul blond care o cărase în țara blestemată și lipsită de Dumnezeu se hotărî să dea trezirea întregii gospodării.
       Einar nu fusese chinui de aceleași gânduri ca și fata brunetă, ci altele îl măcinau pe el. Pentru acesta, satul însângerat nu fusese o noutate, fiind obisnuit cu asemenea întâmplări de mic copil.
       Îl preocupase mai degraba soarta brunetei între semenii săi. Cum va putea să o păstreze? Să o țină pe post de sclavă? Să se însoare cu ea?
      Nicidecum nu va putea sa o ia de nevasta! Gândul acesta îl scarbise imediat. Ideea de a se lega de cineva pe vecie! Ce pedeapsă a zeilor ar putea fi și asta?
      Alungă imediat din minte posibilitatea asta, în plus, ca jarlul sa fie de acord ar trebui ca fata să renunțe la Dumnezeul ei și sa se închine zeilor.
     Nu mai putea suporta asemenea gânduri, îl sufocau. Nici atingerea blănii de urs și nici sforăitul ușor al lui Audhild nu le mai voia. Azvârli în cele din urma cuvertura la a doua strigare a cocoșului și începu pregătirile pentru întâlnirea cu jarlul. Roșcata cu care împărțise patul nici nu simți plecarea bărbatului de lângă ea și își continuă somnul adânc acompaniat de un sforăitul pe care Einar începea să îl deteste fără să fie deranjată de zarva din casă.
       Edith nu voia ca ziua să înceapă încă, așa că își trăsese blana mai sus, gândindu-se ca mâine va găsi noi zgârieturi lângă cele vechi de la drăcovenia asta afurisită. Cât ura locul acesta! Totul provoca răni aici, până și pătura! Nici nu își mai ceru iertare pentru mica înjurătură și încerca să îl urmărească de sub pătura pe bărbatul care privea în jur încruntat.
        Einar își mușca buza inferioară încercând sa nu izbucnească de nervi. Toate erau mutate, nu reușea să găsească nimic în propria sa locuință căci nemernica de Audhild schimbase locurile. Sau mai degrabă Ebbe, căci era convins că femeia asta nu s-ar muta nici pe ea din pat dacă nu ar fi nevoie să mănânce și să se reguleze.
      Se trânti în cele din urmă la picioarele culcușului făcut pentru musafira sa. O privea cum încearcă să își ascundă fața în pătură și îl amuză stângăcia acesteia. Ce se va face cu ea?
       Edith îl simți așezându-se și spre surprinderea ei, nu tresări de spaimă, ci din contră, se simțea mai in siguranță. Ar fi vrut să-i zica vreo două, dar degeaba căci nu ar fi înțeles-o.
      —Nu știu ce ma voi face cu tine, dar un lucru e sigur, de azi vei începe să înveți limba noastră. Einar îi șopti, pentru a nu fi auzit de Audhild care încă dormea dusă.
      Străina nu schiță niciun gest și continuă să își ascundă capul sub blana grea. În cele din urmă vikingul se ridică și ieși din încăpere. Zgomotul ușii o trezi pe roșcată, care își aminti cu greu cele întâmplate cu o seară în urmă.
     La auzul pașilor făcuți de Audhild, Edith strânse blana mai tare pe lângă corp. Îi era frică de ea, nu voia să își imagineze ce orori ar putea să-i treaca prin minte unei femei vikinge. Totuși, femeia o ignoră și trecu pe lângă ea. Știa că bărbatul ei a ieșit să se îngrijească de animale, era atât de grijuliu cu ele!
      —Bărbatul meu, de ce nu-mi zici ce ai de gând cu blestemata din casa noastră? Aceasta își îmblânzi vocea, și își lipi trupul gol de spatele lui Einar care încerca să adune mizeria lăsată de găini.
       Einar oftă lung înainte să-i răspundă.
     —Femeie, nu sunt bărbatul tău! Nu am fost niciodată. Termină cu vorbele astea! Străina din casă este captura mea din călătorie. O voi păstra și o voi ține aici până mă voi plictisi de ea!
     —Cum poți face una ca asta, Einar? Mânii toți zeii, o sa ajungi in pierzanie și nici nu o să mai stai la masă cu tatăl tău în Valhalla.
      Auzind despre tatăl său, Einar scăpă furca din mănă și o împinse pe femeie de pe spatele lui încât aceasta alunecă și cazu în noroi.
    —Să nu te mai aud vreodată cu numele tatălui meu pe buze! Iar acum, du-te și pregătește-o. Vreau să ajungem cât mai curând în fața jarlului.
       Audhild știa că atunci când Einar îi vorbește printre dinți e mai bine să o ia din loc. Așa ca pleca plină de noroi în casă unde azvârli cuvertura de pe fata care sări ca arsă din culcușul său improvizat.
     Roșcata o privi cu dispreț și ar fi vrut să o blesteme, însă îi era mai frică de Einar decât de ce farmece ar putea face o vrăjitoare uscățivă ca brunetă.
      Edith o privi tăcută cum răscolea de zor în toate colțurile casei și scotea haine de diferite modele. Nu exista vreouna pe care sa nu fie prezent un desen cu vreun urs, viu sau mort. Nu intelegea de ce vikingilor le plăceau asemenea monstruozității.
       Audhild o smuci pe fata și o dezbracă dintr-o singură mișcare de hainele pe care i le dăduse cu o seara în urmă, îmbrăcând-o minuțios cu unele mult mai frumoase. Scosese una din rochiile ei cele mai bune, dar a cărei culoare nu o avantajau deloc. Era de un albastru deschis, cu croiala ușoară, câteva cusături mici în forma de scuturi la tiv și mâneci iar pe piept două topoare care formau un X.
     O privea cu invidie căci pe formele străinei, rochia se mulă perfect. Audhild o îmbrânci pe fată până când se așeza în genunchi. Primul gând fusese să-i tundă coama lungă și închisă la culoare, în schimb se abținut și o împletise exact ca pe o adevărată vikingă.
      Când Einar intră în casă, roșcata abia terminase de aranjat centura argintie in forma de cap de urs pe mijlocul subțire al străinei. Bărbatul o privi mut, nu-i venea să creadă cât de sălbatică putea arăta acum. Ochii albaștrii se vedeau și mai clar acum că părul era prins, iar rochia îi accentua formele cele mai dulci. Pentru o clipă se gândi că prezența fetei în sala jarlului ar însemna un adevărat pericol pentru ea, dar poate că în felul acesta, va primi mai ușor aprobarea ca ea să rămână.
     După ce se pregăti și el rapid, scoțând unele din cele mai bune haine ale sale, cei doi porniră tăcuți către sat. Niciunul din ei nu mai încercă să depășească bariera limbii. Se mulțumiră să meargă tăcuți unul lângă altul, chiar dacă fata nu avea habar unde va fi dusa arătând astfel de hidos.
      Agitația că jarlul ține un festin se simțea încă de la primele case ale satului. Toți se opreau pentru a admira parul brunet al fetei. Părea ireală pentru toți, unii credeau că e un blestem de la zei pentru faptele jarlului iar alții credeau ca e chiar ea o zeitate.
       Ajunși in sala cea mare, toată lumea le făcu loc pentru a putea trece astfel încât sa poată admira mai bine făptura ce îl însoțea pe singuraticul de Einar. Se opriră în fața tronului iar Edith aștepta să fie îmbrâncită pentru a face o plecăciune, exact cum fusese învățată. Însă, acest lucru nu se întâmplase. Ba din contră, regele lor se ridică și îi sărută pe amandoi pe obraji, împrăștiind un miros puternic de alcool.
     —Te așteptam Einar. Eram curios să aflu de ce ai refuzat celelalte bogății aduse pentru o femeie. Dar acum, uitându-mă la ea, parcă și eu o vreau!
      Einar râse forțat, încercând să nu își lase mintea umplută de imagini cu fata și cu jarlul.
     —Am luat-o ca să o ofer zeilor.
      După ce Einar rosti aceste cuvinte, o liniste mormântală se lăsă în sală. Cu toții își imaginau acum cum fata va fi dezbrăcată în fața tuturor iar sângele ei blestemat va curge pentru zei.
      —Va învața limba și obiceiurile noastre și va ajunge să se închine zeilor noștri! Ce dar mai mare aș putea face eu zeilor decât ca o femeie așa frumoasă să își părăsească Dumnezeul și să se alăture nouă?
     La început liniștea domni incontinuare în sala, însă după ce toată lumea înțelesese intenția bărbatului izbucniră în urale și aplauze. Edith tresări, nu înțelesese nimic. Nici tăcerea și nici bucuria exagerată a vikingilor. Nu știa ce o așteaptă...

*ȚIN SĂ MENȚIONEZ CĂ ESTE UN CAPITOL SCRIS PE TELEFON, NEEDITAT ȘI DELOC BINE TEHNOREDACTAT!!*