VERDANDI

4.Demonii de pe mare

      Simțea mâinile mari și grețoase a monstrului care îi atacase satul peste tot pe corp, iar în zonele cele mai intime, unde nu fusese atinsă de nimeni niciodată, rămâneau mai mult decât in oricare altă zonă. Știa acest lucru, pentru ca număra în gând fiecare secundă, încercând să își ține mintea ocupată și cât mai departe de ceea ce se întâmpla cu corpul ei în acel moment.

     Urd o privea pe frumoasa fată cu lăcomie, însă voia să se bucure cât mai mult de agonia acesteia. Se zicea că aici fetele sunt mai cuminți, mai "frigide", dar nu se așteptase ca minunăția din fața lui să stea inertă la fiecare mângâiere a sa.Dar ce conta? Oricum o va avea aici pe iarbă încă umedă de roua dimineții, iar dacă se va simți îndeajuns de bine, se gândea să le-o arate și camarazilor săi pentru a o încerca. In orice caz, avea planuri mari cu Edith.

     În tot acest timp, Einar privea in jur cum satul era distrus și cum din fiecare colțișor ieșeau la iveală obiecte valoroase. Era fericit și își lasă coechipierii sa se distreze în voie, fără să intervină în vreun fel. Voia doar să privească, să se bucure ca în sfârșit își găsise un rost și un loc al său. Da, își găsise un rost, să fure cât mai multe din bunătățile Northumbriei.

       Se plimba pe potecile satului ferindu-se din când în când de câte o bucată din ce fusese vreun locuitor al satului ce apărea în drumul său. În toată hărmălaia din jur, auzi totuși strigătele disperate ale unei fete aflate în pericol. Nu îl impresionaseră prea tare, însă curiozitatea îl împinse sa se îndrepte spre locul acela pentru a vedea cu ochii lui despre ce este vorba.

      Edith, care rămăsese goală pentru prima dată în fața unui bărbat, își înghiți toate urletele în momentul în care acesta o lovi cu brutalitate peste față, pregătindu-se de ce era mai rău. Nu mai putea suporta acel chin și acea rușine, își dorea să se întâmple o minune la fel de tare precum își dorea și să moară dacă nu va reuși nimeni să o salveze. Începu să se roage în timp ce pe față îi curgeau șiroaie de lacrimi sărate și amare. Simți un gust de sânge și realiză că fusese lovită destul de tare, nici nu simți intensitatea loviturii din cauza spaimei că avea să își facă de râs renumele, că va pierde tot ce a muncit.  

      Când credea ca nimeni nu o mai poate salva și se resemnase prin rugăciune,  zări de după case cum se apropia un bărbat mult mai corpolent și mai înalt decât cel din fața sa, cu un par blond și lung care era prins intr-o împletitura cum nu mai văzuse niciodată. În acel moment, Edith își adună toate forțele, deși fusese lovită de câteva ori și aproape ca își pierduse cunoștiința, și striga cât o țineau plămânii după ajutor.

      Einar privea la fata din fața lui, o analiză rapid iar prezența lui Urd lângă aceasta îi dădu o senzație stranie. Acționă din instinct, nu se gândi prea mult, și aruncă cu o piatra în capul agresorului pentru a-i atrage atenția.Urd nu înțelesese ce îl lovise și nu voia să se deranjeze să afle, așa că își băgă mâna murdara în gura fetei petru a o face sa tacă, iar cu cealaltă încerca sa își dezbrace pantalonii. Ultimul lucru pe care îl văzuse  Urd înainte de a pleca în Valhala, fu ochii albastrii ce îl priveau cu groază, capul îi aluneca în poala lui Edith umplând-o de sânge. Urd își dădu ultima suflare iar Edith incepu să zbiere și mai tare decât până atunci.

     Salvatorul fetei privea scena din fața lui fără nicio expresie pe chip, însa, în sinea sa se amuza copios de felul în care fata își schimonosea frumosul chip de spaimă.Edith își ridica în cele din urmă privirea la bărbatul murdar din fața ei și constată că era și acesta un viking, asemenea celuilalt. Se gândi ca avea sa treacă prin același iad, și se ridică de jos uitând ca era goală, nu-i mai păsa de nimic, pentru că știa că se va ajunge oricum să se profite de corpul acesteia. Spera totuși să îl enerveze îndeajuns încât să fie ucisă mai repede.

      Einar analiză iarăși corpul fetei cu și mai multă atenție. fiind plăcut suprins de formele și armonia acestuia. Constată că niciodată nu mai întâlnise o femeie atât de firava și cu gesturi atât de delicate ca aceasta.
-Vrei și tu același lucru, nu-i așa? I se adresă Edith pe un ton plin de reproș. Sunteți niște sălbatici, barbari nespălati, asta sunteți! Veniți tocmai din iad! Își aminti într-un final de faptul că era goală, și roșind până în vârful urechilor, Edith se apleacă și culege resturile rochiei sale, pe care le îmbracă încercând sa-și acopere cât mai mult din trup. 

      Așa plină de sânge cum era, Einar putu observa roșeața fetei, lucru ce îl amuză teribil căci nu putea pricepe de ce fata era atât de rușinată de golicinuea ei. Nu înțelesese o boabă din ceea ce Edith îndruga de nebună și, deși încerca sa își păstreze o mimică cât mai dură, îi scăpă un zâmbet.

-Zâmbești! Asta e, zâmbești când vezi ce nenorocire ai adus, diavole! Tu cu adunătura ta de demoni mari și urâți veniti de pe mare. Mai sunteți și păroși pe deasupra! Pesemne că e mai frig în iad decât crede lumea. Fata încercă să își ascundă cât mai mult groaza printr-o atitudine curajoasă. După mai multe vorbe aruncate în zadar, realiză și ea că nu va fi înțeleasă de bărbatul în viață care se afla în fața sa. Exasperată și obosită până la culme se trânti în iarbă așteptând să vadă ce va urma, căci, și chiar dacă va încerca să fugă, putea să jure că va fi ajunsă din urmă de bruta această venită din iad.

      Einar o privi în tot acest timp, amuzat la început de cuvintele neînțelese și de felul în care fata se agita dintr-o parte în alta, trezindu-se în final fascinat de frumusețea și delicatețea acesteia. După ce aceasta se trânti în iarbă și tacu, în sfârșit, Einar realiză gravitatea situației create. Omorâse unul dintre semenii săi pentru a salva o nebună ce venera un zeu fals, și pe deasupra nu înceta să vorbească sau să țipe. Se duse lângă bărbatul ce zăcea fără suflare de câteva minute, și îl privi încercând să-și amintească cât mai multe detalii despre viața lui în timp ce își stergea sabia cu care îl ucisese.  Deși tăcută, Edith nu îl scăpase din priviri pe Einar, care acum se așeză lângă monstrul care încercase să o violeze. 

-Te iau cu mine. Rupse acesta tăcerea cu niste vorbe pe care fata nu le înțelesese, și se ridică de la locul său îndreptându-se spre ea. Edith crezând că și acesta va încerca același lucru ca și bărbatul care acum era mort, începu să se târască prin iarbă cerând îndurare. Însă, din doi pași Einar ajunse lângă ea și o prinse de încheietura mâinii cu o brutalitate specifică vikingilor, și o ridică în picioare. Îi explică prin semne să îl urmeze și să nu mai scoată nicio vorbă altfel îl va urma și ea pe Urd.

      Cu greu pricepuse ce voia el să zică, însă se conformă îmediat, și fără să mai arunce vreo privire la ce lăsase în spate, îl urmă pe Einar întocmai cum ceruse acesta. Bărbatul care se hotărî spontan să o ia cu el pe frumoasa făptură ce îl fascinase atât, reușise să întocmească un plan, care să îl scoată totuși din încurcătura creată de omorârea coechipierului său. Însă, nu putu să își dea seama ce va face cu această fată care acum arăta deplorabil, tristă, plină de sânge și tăcută.Își alungă din minte temerile, se va putea descotorosi de ea imediat. Târgul din centrul satului său aștepta cu nerăbdare noi sclavi de vânzare, iar cu frumusețea acesteia, va scoate bani frumoși.