VERDANDI

2.Călători pe mare

Cine ar fi crezut că raidul plănuit  atât de mult timp de către jarlul Bard va avea asemenea succes și că vor reveni cu atât de multe bogății? De cum se întorsese din necunoscuta Northumbria, deja începuse plănuirea pentru următoarea călătorie, înapoi în acelaș ținut. Lumea începea să creadă că jarlului îi plăcuse atât de mult acolo încât zeii începeau să-i întoarcă spatele. Cu toții priveau uimiți cu câtă pasiune și înflăcărare le vorbește conducătorul lor de această țară care se închina unui zeu fals. Cu greutate, oamenii își ascundeau nemulțumirea, potolindu-i  doar gândul la bogățiile ce fuseseră aduse. Einar, care regreta că nu participase și el la primul raid făcut de jarlul Bard, se hotărâse să se alăture și el următoarei călătorii. Plănuind chiar să facă un sacrifiu închinat zeilor pentru a reuși să aducă cât mai multe noii sale case.

Tatăl îi fusese ucis cu mult timp în urmă, într-o bătălie sângeroasă care se ivise între două așezări apropiate. Einar își admirase cu toată ființa tatăl, considerându-l modelul său din toate punctele de vedere. În lupta ce se iscase, Endre fiind ocupat cu decapitarea unuia dintre adversari, uită  să fie atent totodată și în jurul său, o regulă importantă în conflictele iscate din senin. Astfel că, unul din locuitorii ceiluilalt sat s-a repezit, fără să realizeze cu exactitate pe cine lovește, și a înfipt lama toporului său ascuțit fix în spatele lui Endre, care șocat, nu a reușit să mai scoată niciun sunet, și a murit în agonie, până când tot sangele din corpul său masiv s-a scurs, formând în jurul său o balta neagră și văscoasă de sânge. A fost găsit abia după ce conturile dintre cele două așezări au fost reglate,murind așa cum trăise. Einar, care fusese crescut doar de tatăl său, a fost nevoit să își continue drumul prin viață de unul singur. Nu îl deranja, fusese exact ca și Endre, un singuratic. De aici trăgându-se și numele celor doi. Endre înseamnând "cel care călărește singur", iar Einar "cel care luptă singur".

Așadar, asta fusese tatăl său, un singuratic care a străbătut ținuturile în solitudine, alături de calul său. Lucru care l-a oprit pentru o perioadă de timp din călătoriile sale a fost nașterea unicului său fiu, care a coincis totodată și cu moartea mamei acestuia. Nu o iubise, dar îi fusese toată viața recunoscător pentru fiul ce il dăruise cu prețul propriei vieți. Mulțumise fiecărui zeu în parte că odată cu mama, nu i-a luat și fiul. O perioadă de timp, a fost nevoit să se așeze la casa lui. Însă, atunci când Einar a crescut suficient, au luat-o amândoi din loc, și au continuat să strabată ținuturile. Din acest motiv, Einar a învățat să se lupte singur, să nu fie înconjurat de oameni și să nu se încreadă în nimeni. Nu se stabileau niciodată prea mult într-un singur loc, dar tatăl său nu rata niciodata ocazia unei încăierări de pomină. Care de cele mai multe ori, îl lăsă cu puține zgârieturi. Crescând, fiul său ajunsese la fel. Amândoi luptau mai bine singuri.

Sătul de sălbaticie și de singurătate, Einar se hotărâse să găsească un jarl care îl va primi în rândurile sale. Astfel că, într-o bună zi, luă calul și se întorsese în satul de baștină al mamei sale. Aici fusese primit cu oarecare reticențe deoarece nimeni nu îl cunoștea, și era privit ca un intrus. Pe Einar nu l-a deranjat prea tare asta, și s-a acomodat destul de repede, găsindu-și o parteneră care să îi țină de urât. Nu o iubea, bănuia că și asta fusese moștenire de la tatăl său. Să nu poată iubi sau să se atașeze cu adevărat de cineva. Dar îi plăcea să ajungă acasă de la vânătoare și să își găsească iubita goală în cuibul lor ridicat cu multă greutate de acesta.

Așadar, îl încânta peste măsură gândul la bogățiile ce le ar putea aduce din Northumbria, dar și curiozitatea pe care i-o stârnise jarlul Bard prin povestirile sale. Nu înțelegea de ce oamenii din sat îl privesc cu atâta ură. Până la urmă, nu e vina jarlului că acei neghiobi chiar credeau într-un zeu fals. Se gândea cu bucurie la tatăl său care acum se afla în Valhalla și se plimba prin ținuturile ei, exact așa cum făcuse și aici. Imediat ce tatăl său murise, retezase capul armăsarului ce a fost camarad al tatălui său în toate călătoriile sale, și după ce l-a agățat cu capul în jos pentru a i se scurge tot sângele, a fost îngropat alături de Endre, cu tot ce adunase el de valoare în lunga sa viață.