Tată & Fiică (H.S. fan-fiction)

Capitolul 2 - Nu stiu

Aia a fost ultima dată când am vorbit cu tatăl meu când aveam cinci ani,dar atunci eram prea mică să inteleg unele chiesti,la 10 ani mama a vorbit cu el dar nu mi-a spus am tras cu urechea că de fiecare dată si iar se certau,la 14 m-a făcut să inteleg că a plecat pentru că nu mă iubea asa cum spunea dar nu am crezut-o speranţa mea nu era moartă până intr-o zi când împlinsem 15 ani am incercat sa-l sun de pe telefonul pe care il primisem de la matusa mea. Dar nu mi-a răspuns am insistat de 2 ori si degeaba atunci am inceput să ii dau dreptate mamei speranţa mea murise si viaţa mea s-a schimbat de atunci,nu mai eram fetiţă veselă steluţa roz si strălucitoare,am devenit un inger salbatic înconjurat de ură si pericol. Am lăsat camera asa cum era si m-am dus in pod,toată camera mea era neagră si look-ul meu era de aceeasi culoare neagră care o dată cu ea viaţa mea a luat o întorsătură de 180° ,eram o influenţă rea pentru toţi cei care vroiau să fie că mine, eram diferită,retrasă,urăm orice mă înconjura si când mă certam cu mama si nu o mai suportăm pe sora mea mă duceam acasă la singură fată care indiferent de orice a rămas prietena mea,eu ii spuneam că nu am prieteni si că nu am nevoie si ea tot alături de mine era,o fata care intelege povestea unei steluţe stinsă demult.

-Paige tatăl tău vrea să iti vorbească.

-Ce?! Am soptit. Eu nu o fac. Am spus din nou si Amber mi-a aruncat o privire cere inseamnă " fa-o sau iti dau un pumn in faţă " Am luat telefonul nesigură si am spus:

-Da?

-Paige? Oh doamne nu pot să cred.Ce mai faci?

-Incerc să trăiesc de pe o zi pe altă in iadul asta. Am spus si am simţit o lacrima curcandu-mi pe obraz.

-Oh dragă mea iarta-ma!

-Pentru ce să te iert?

-Că te-am lăsat singură. Stiu că esti supărată pe mine si merit toata ura ta,merit să nu-mi mai vorbesti,merit toata astea.

-Tată nu sunt supărată pe tine! Te inteleg perfect in locul tău si eu as fi plecat demult. Doar că multe s-au schimbat,mai sti când mi-ai spus că sunt un inger?

-Da.

-E singurul lucru care nu s-a schimbat.

-Dar tu iti aminteşti când ti-am spus să faci ce sti tu mai bine?

-Să zambesc!

-Exact! Ti-am spus că tu ai o strălucire proprie care nu se va termină niciodată.

-Strălucirea aia roz e neagră acum.

-Scumpo,stiu că ai trecut prin lucruri aldolescentine in care eu nu am fost să te sprijin,nu am fost acolo să vorbesc cu iubitul tău si să mă asigur că nu te vă răni,nu am fost când a trebuit,dar tu ai fost in inima mea mereu.

-Tată eu nu am avut,nu am,si nu cred că vreau să am un iubit.

-Mmm,asta e fata mea,se mândri tata.

-Imi lipsesti!

-Păi de ce nu vrei să vi la mine?

-Pentru că ea zice că esti un nemernic si pentru ca am crezut ca nu mai vrei sa auzi de mine.

-Si o crezi?

-Dacă o credeam acum eram in pod citind reviste.

-In pod?

-Da aia e camera mea acum.

-Si fosta ta camera?

-E tot acolo,bine încuiată si foarte roz.

-Unde e steluţa mea roz?

-Zace in camera aia. Câteodată mă mai duceam acolo când Amber venea la mine si ii era frică să urce in pod că era prea negru pentru ea. Spun eu si tata rase.