Dupa ce am luat micul dejun,si eu si sora mea am iesit in gradina casei.Locul acela tot timpul ma linisteste si,avand in vedere cat de tensionata eram,chiar aveam nevoie de putina liniste si relaxare.
Antonia s-a plictisit repede si a plecat;ea,spre deosebire de mine,nu iubeste asa mult natura,ci prefera sa stea in casa pierzand timpul pe calculator.Obisnuieste sa stea mai mereu pe facebook,whatsapp,twitter sau alte retele de socializare carora eu nu le vad rostul.Daca vrei sa vorbesti,iesi din casa,du-te undeva cu prietenii si comunicati.Sau chiar si cu persoane straine,imi palce sa intalnesc oameni noi;e ca si cand o parte din tine ,care a pierit de mult,prinde viata,iar atunci simti ca toata fiinta ta capata sens.
Tot ce ma inconjura ma uimea.Parea atat de ireal,atat de perfect incat,imi era teama sa ma misc ca nu cumva sa se sparga in mii de bucatele si eu sa raman in universul meu plin de framantari.Nici nu mai stiu de cat timp stateam acolo,pe balansoarul din centrul gradinii.M-am pierdut in minunatiile naturii,iubesc sa ascult ciripitul pasarelelor,sa privesc trandafirii frumos mirositori...erau preferatii mamei.Nici nu mi-am dat seama ca incepusem sa plang.Dar asta faceam,plangeam de amaraciune,durere si,mai ales,de dor.Toate astea m-au afectat deja prea mult si aveam nevoie sa ma descarc.
--Ce mult as vrea ca toate astea sa nu se fi intamplat...mama sa nu fi disparut,tata sa nu faca...ce face -am gandit eu cu voce tare-.
--Te inteleg perfect-am auzit o voce groasa si usor ingrijorata din spatele meu-.
--Ron!M-ai speriat!
--Scuza-ma,nu a fost cu intentie.
Ron este soferul nostru si tot timpul se implica in problemele noastre de familie,lucru care obisnuia sa ma deranjeze;dar am inceput sa ma obisnuiesc,am ajuns sa il cunosc si l-am acceptat ca membru al familiei,e ca un al doilea tata pentru mine.Are niste ochi albastri superbi,exact ca ai mei.Daca as sta sa analizez aspectul fizic,as zice ca suntem rude.
--De ce esti aici?-intreaba el-
--Pai aveam nevoie de putina liniste sa imi fac ordine in ganduri.
--Cand erai mica iubeai locul asta.Vad ca asta nu s-a schimbat.Pot sta si eu?
--Sigur-am raspuns eu rapid-nu trebuie sa imi ceri voie.
--Stiu ca te afecteaza mult tot ceea ce face tatal tau,dar nu putem face nimic sa il oprim,nici eu,nici tu dar,poate e mai bine asa.Adica va fi m....
--Nu si tu!- l-am intrerupt eu-Cum puteti fi de acord cu asta?Nu va ganditi la acei oameni?
--Ai dreptate,e total gresit.Dar, cum am zis,noi nu avem vreun cuvant de zis in asta.-a facut o pauza,iar dupa cateva secunde a continuat-Sti?semeni atat de mult cu mama ta.Si ea obisnuia sa isi faca griji pentru ceilalti,sa puna apropiatii sau chiar necunoscutii pe primul loc.Esti la fel de inteleapta ca si ea.
--Imi lipseste atat de mult-am zis dupa cateva minute de gandire profunda-.In fiecare zi ma gandesc la ea,unde a disparut?de ce?de ce tocmai ea?ce s-a intamplat defapt?Atatea intrebari fara raspuns.Ti s-a intamplat vreodata sa te simti gol pe dinauntru,ca si cand ceva din tine lipseste?Probabil asta imi provoaca lipsa ei.Uneori stau si ma gandesc si ajung sa imi pun o gramada de intrebari cuprinse in necunoscut:oare exista pe aceasta planeta cineva care sa faca exact ce faci tu intr-un anumit moment,sa gandeasca ce gandesti si tu,sa arate exact ca tine?Probabil nu exista o asemenea persoana,dar continui sa sper ca voi reusi sa umplu acel gol din inima mea.
--Nu stiu ce sa zic...Uneori si eu ma gandesc la noi,oamenii,la sensul nostru in viata.Dar haide,am deviat de la discutie.Vrei sa mergem toti trei in oras?Sunteti mult prea tensionate si cred ca o "escapada" va va face bine.Mergem unde vreti voi-zice el-.
--Hmm...ai dreptate.Poate ne va face bine o iesire.Mergem la mall apoi la pizza?-am intrebat-
--Mie imi convine.
--Merg sa o chem pe Antonia si venim.
--Va astept in masina.
Dupa 15 minute,timp in care am asteptat-o pe sora mea sa se schimbe,ne-am indreptat cu pasi repezi spre limuzina.Stiu ce credeti:"fite,masini,palate si multi bani".Pe de-o parte asa e,doar tata e presedinte,pe de alta parte,uneori luxul poate fi enervant,mai ales cand cei din jur incep sa roiasca in jurul tau ca albinele doar pentru ca esti fiica presedintelui si ai bani.Tot timpul am urat persoanele de genu si am incercat sa ii tin departe...cred ca asta e si motivul pentru care nu prea am prieteni:nu suport persoanele false.
--In regula fetelor,urcati!- a zis Ron-Spre mall?
--Spre mall-am confirmat eu cu un zambet sters-.
*
*
Hei,tuturor,am postat si capitolul 2...nu stiu daca cartea e prea reusita pana acum,dar as vrea sa ascult niste pareri,daca se poate.Promit ca urmatorul capitol va fi mai interesant si se poate sa povestesc cateva intamplari din perspectiva lui Ron.Astept parerile voastre
