Si iata-ne,in oras,unde s-ar presupune ca ar trebui sa ne distram,ca toti ceilalti oameni care habar nu aveau ce urma sa izbugneasca in lume in doar cateva ore.Ne-am oprit la diverse magazine,la insistentele surorii mele,care parea ca nu are nicio problema cu ce se intampla.
Din perspectiva lui Ron
Incercam sa nu le scap pe fete din ochi cat timp imi cautam telefonul.Trebuie sa vad neaparat cand vrea William sa le zic totul fetelor.Urasc sa o vad pe Ana atat de ingrijorata si nelamurita,dar nu aveam ce face,trebuia sa tac "pana la noi ordine".Ar fi trebuit sa le explic amandurora cum sta treaba diseara,dar nu mai pot astepta.Merita sa afle ce se intampla.
--Buna Will!
--Ron...Zi repede,nu am timp de discutii!
--Asculta,trebuie sa le zic,nu suport sa le vad asa,mai ales pe Ana.
--Dar....offf....Bine,fir-ar sa fie!Dar ai grija de ele.Stim cu totii ce fel de situatie e asta si sti ce ai de facut in caz ca nu ma intorc,ceea ce sper sa nu se intample-a zis,dupa care a inchis repede telefonul-.
--Fetelor!Mergem la o terasa?Trebuie sa va zic ceva urgent.E destul de...delicat-am zis-.
Pe chipurile lor se citea ingrijorarea si cred ca stiu ce gandeau.Le era frica pentru tatal lor,sa nu fi patit ceva.De cand Erika,mama lor,a disparut ele s-au atasat tot mai mult de Will si nu cred ca ar face fata unei asemenea dureri.Daca el nu s-ar mai intoarce,eu ar trebui sa am grija de ele ca de propriile mele fiice.I-am promis ca asa voi face,dar sper din tot sufletul sa nu se ajunga la asta.
--Luati loc.Stiti...de cand mama voastra va lasat in grija lui William si a mea am inceput sa tin la voi ca -am inceput eu,dar am fost intrerupt brusc de catre Antonia-
--Treci la subiect Will!
Nu ma asteptam la asta,sincer.Probabil s-a putut citi uimirea pe chipul meu.Acum chiar nu stiu ce sa mai fac,nu stiu cum sa le zic asta cat mai ...discret.
--Pai...stiti amandoua ce urmeaza sa faca tatal vostru si sunteti afectate,mai mult sau mai putin.Si sunt sigur ca sunteti foarte nelamurite in legatura cu tot ce se intampla.Si de asta suntem acum aici...sa va explic cate ceva.Dupa cum stiti,tatal vostru a acceptat sa fie complice la planul lui Grolar de teama de a nu afla poporul de toate rautatile pe care le-a facut.Dar,totodata,e ingrijorat si pentru siguranta voastra,stie ca inamicii ar putea afla cu usurinta de participarea sa la aceste asalturi si ar putea trece granita,la noi in Germania,si sa faca rau oamenilor,inclusiv voua.Asa ca a constr...-dar nu am mai apucat sa termin caci de afara se auzeau strigate disperate de ajutor-.
Dumnezeule,au aflat mult mai repede decat credeam.Trebuia sa mergem la loc sigur inainte sa ne ne gaseasca.
--Haide-ti repede fetelor dupa mine!-am rostit,dar a iesit mai mult ca un strigat infricosat-.
Au venit dupa mine fara sa comenteze.Vedeam teama din ochii lor si nici eu nu prea puteam ascunde asta.La naiba,eram groaznic de speriat,poate chiar mai mult decat ele.Pe mine cadea toata responsabilitatea,eu trebuia sa le apar,sa le duc undeva in siguranta.
In tot haosul acela am reusit sa ne urcam in masina,ce e drept,mai greu,dar m-am simtit extrem de usurat gandindu-ma ca mai trebuie doar sa ajungem in "centru" si ca ce a fost mai greu a trecut.Dar nu am apucat nici sa pornesc motorul cand ,doar la 10 metri de masina a fost aruncata o bomba ce am crezut ca o sa ne spulbere,dar nu a fost asa.Nu am mai stat pe ganduri si am pornit masina.Totul era ingrozitor;oamenii fugeau disperati din calea potopului de bombe si gloante,altii zaceau pe asfalt fara viata.Copacii si florile din parc erau acum carbonizate.Era un haos.Vedeam copiii cum fugeau ingroziti,cautandu-si parintii.O fetita a fost ucisa cand statea langa mama ei tintuita la pamant.Din toate astea cel mai mult ma enerva ca eu nu puteam face nimic sa ajut si gandul asta ma chinuia tot mai mult.Nu puteam decat sa apar cele doua fiinte din spatele meu ce priveau ingrozite imaginile ce defilau prin fata ochilor.As fi vrut ca fetele sa nu fi vazut asta.Nu ma pot gandi ce ar fi patit daca nu eram acolo.
Am incercat sa alung gandurile rele si sa ma gandesc la cei care au facut asta.Erau englezi,sigur erau englezi.Au aflat mult mai repede decat ar fi trebuit.Dar cum?
Dupa cateva minute bune de gandit mi-am dat seama:aveau un turnator.Dumnezeule,trebuie sa vorbesc cu Will.Voiam sa scot telefonul din buzunar,dar atunci am vazut ca Antonia plangea si Ana incerca din rasputeri sa o linisteasca.Cat de orb pot fi,eram pierdut in gandurile mele si nu am observat ce era mai important:siguranta lor.
--Fetelor,linistiti-va!Ve-ti vedea ca se va rezolva.
Stiu ca eram patetic,dar chiar nu stiu ce sa zic in astfel de momente.
--Vrem adevarul Will.Ce se intampla?-a rostit Ana cu disperare-
--O sa va zic totul,dar nu acum.Trebuie sa ajungem in siguranta.
--Nu,meritam s....-dar nu a mai apucat sa termine datorita soneriei telefonului meu-.
Era Will.Am stat cateva secunde uitandu-ma in gol.Imi era frica sa raspund,presimteam ca are vesti rele si, in plus,nici eu nu aveam sa ii zic de bine.
--Da?-am rostit temator-
--Ron,zi-mi ca sunteti bine.-a rostit cu teama in glas-
--Suntem bine,acum mergem in "centru".
--Trebuie sa le tii in siguranta,ce a-ti vazut pana acum e o nimica toata.Toate astea se intampla din cauza nenorocitului.....
Hei tuturor!Uite ca am mai terminat un capitol.Sper sa fie destul de reusit,asa cum am promis.Ma bucur ca imi cititi povestea!Capitolul 4 nu stiu cand il voi scrie,dar probabil destul de curand.Pana atunci va urez lectura placuta!
