Lost || Luke Hemmings

Capitolul 3

Arunc pentru ultima dată o privire în oglindă pentru a mă asigura că arăt bine. Verific ora pe telefon, trag aer în piept și ies din cameră. Trebuie să fac o impresie bună. Cobor scările cu un nod în gât și îmi șterg mâinile transpirate de rochia galben aprins. Nu am mai fost așa emoționată de la majoratul meu. Intru în bucătărie și mă așez pe scaunul de lângă sora mea. Mama aranjează farfuriile și paharele pe masă părând și ea foarte nervoasă.

- Când o să ajungă ? o întreb pe mama

- Trebuie să apară imediat.

Îmi frec mâinile una de cealaltă pentru a diminua emoțiile și nerăbdarea. Nu știu de ce mă comport așa, probabil că întâlnirea cu cea mai renumită familie de avocați din Anglia mă afectează foarte tare.

Soneria ușii îmi face inima să bată nebunește. Mă uit speriată la mama, iar ea îmi face semn din cap să mă duc să deschid. Mă ridic de pe scaun și trag aer adânc în piept. Tot ce sper acum e să nu cad de pe tocuri. Pornesc reținută spre ușă străduindu-mă să nu pic din picioare. Deschid ușa și în fața mea apar o femeie și un bărbat îmbrăcați cu cele mai sclifosite haine pe care le-am văzut vreodată. Femeia este blondă și are o siluetă de invidiat pusă în evidentă de rochia strâmtă și roșie pe care o poartă, iar Bărbatul este îmbrăcat cu un costum negru și o cravată de aceeași culoare. Ambii au pe deget câte o verighetă gravată cu o dată pe care nu o pot înțelege. Probabil este data când s-au căsătorit.

- Bună seara ! Poftiți! spun și mă dau din ușă ca să poată intra

Au răspuns dând din cap și au intrat în casă. Par foarte aroganți.

Tata coboară imediat de la etaj și dă mâna cu domnul și doamna Evans, apoi îi invită în bucătărie. Toți ne așezăm la masă, dar soneria se aude iar. Îmi cer scuze și mă ridic să văd cine e. Cred că e vreo farsă pentru că altcineva nu mai trebuie să vină. Deschid ușa și o pereche de ochi albaștrii mă întâmpină zâmbitori. Inima mi s-a oprit la vederea lui. Era îmbrăcat la costum și avea un aer atât de intimidant. Nu înțeleg cine e Adonisul ăsta și ce caută la ușa mea.

- Daniel. spune și întinde mâna

Vocea lui m-a făcut să înțepenesc.

- Ania. îi raspund dând mâna cu el și lăsând capul în jos.

Vocea mea nu mai are aceeași tonalitate, acum abia auzindu-se. Daniel mi-a răspuns cu un zâmbet și îmi simt obrajii arzând.

- Nu ai de gând să mă inviți înauntru ? întreabă și rânjește

- Uh, sigur. Scuze. spun și mă dau din fața ușii.

Băiatul intră în bucătărie și îl urmez abia mergând. Doamna Evans se ridică de la masă și îl pupă pe obraz în timp ce Daniel se fâstâcește stânjenit.

- El este fiul nostru, Daniel. spune domnul Evans

- Bună seara. răspunde el și se așează în fața mea

- Ania, văd că ați făcut deja cunostință, nu ? întreabă tata

Îi răspund dând din cap fără să îmi ridic privirea din poală.

- Acum că suntem toți, putem pune masa. spune mama zâmbind Ania, ajută-mă.

Mă ridic de pe scaun și observ că Daniel mă arde cu privirea.

O ajut pe mama să ia tăvile cu mâncare și să le pună pe masă fără să ridic capul din pământ. Încă îmi simt obrajii arzând și mâinile îmi sunt transpirate. Când să iau a ultima tavă de pe aragaz, mama se preface că mai ia câteva furculițe ca să poată sta mai aproape de mine și ca ceilalți să nu observe.

- Ce e între tine și băiatul acela ? mă întreabă zâmbind

- Nimic. spun și tușesc ca să îmi reglez vocea

- Ania, nu ai cum să mă minți. Am văzut cum vă uitați unul la altul.

- Nu e nimic între noi, mama. spun și plec de lângă ea.

Mă așez înapoi la locul meu și îmi pun mâncare în farfurie fără să mai spun nimic. Ceilalți își continuă discuția despre afaceri și chestii plictisitoare care nu mă interesează.

Involuntar, ridic privirea către Daniel și îi întâlnesc ochii albaștri. Rânjește arâtându-și dantura perfectă și mă face să roșesc ca un rac.

- Mă scuzați, unde este baia ? întreabă încă uitându-se la mine

- La etaj. O să te conducă Ania. răspunde mama și îi arunc o privire încruntată

- Sigur. răspund încă uitându-mă urât la mama

Ne ridicăm amândoi și ieșim din bucătărie. Urc scările înaintea lui cât mai repede posibil și mă abțin să mă uit în spate. Când să pășesc pe ultima scară, Daniel mă prinde de mână și mă trage spre el. Inima mi s-a oprit în loc.

- C-ce faci ? mă bâlbâi încercând să îmi eliberez mâna

- Te iau în brațe, nu vezi ? spune și mă cuprinde cu brațele

Inima îmi bate nebunește, iar pentru o secundă am uitat cum se respiră. Nu pot să mai gândesc, nu pot să acționez, nu pot să fac nimic. Sunt blocată.

Mă desprinde de el și își apropie buzele din ce în ce mai mult de ale mele. Știu ce vrea să faca, dar parcă tot nu îmi vine să cred. Când spațiul dintre noi a devenit aproape inexistent, m-am trezit la realitate și l-am împins de pe mine.

- Mai ai nevoie la baie ? îl întreb și dau să cobor

- Nu. răspunde rânjind

Mă așez înapoi la masă fără ca măcar să mă uit la el și brusc, pofta mea de mâncare s-a dus naiba.

- Mulțumim pentru această cină delicioasă. spune domnul Evans ridicându-se Dar s-a făcut târziu și ar trebui să plecăm.

Ne ridicăm toți și îi conducem la ușă. Domnii Evans își iau la revedere de la părinții mei, iar Daniel vine spre mine. Vreau să fug, dar știu că nu ar fi politicos.

- A fost o plăcere să te cunosc, Ania. doar la auzul numelui meu rostit de el inima mi-o ia la goană. Abia aștept să te văd din nou. spune și întinde mâna apoi pleacă.

Abia după ce pleacă observ că mi-a pus un bilețel în mână. Îl deschid și văd că pe el e scris numărul său de telefon. Îmi dau ochii peste cap și fug la mine în cameră. Mă arunc pe pat și închid ochii.

- Cine ești și ce îmi faci tu mie ?

————————————-

Nu vă faceți griji, Luke va apărea în curând. :))