Mai dă-mi răgaz o lună!

Capitolul 3 - Un prânz cu de toate

Drumul spre casă fusese unul destul de liniștit, comparativ cu ce se aștepta Lilith. David urmărea cu interes sporit un meci de șah virtual, iar micuța Eleonor pesemne că era ocupată cu gândurile ei, despre care nu dorise sub nicio formă să discute cu mama sa înainte de prânzul în familie.

Lilith se întrebă în ce dispoziție îl vor găsi pe John. Va fi bucuros să-i revadă, după aceste zile de despărțire, sau va fi prea obosit ca să intre în discuții cu copiii săi, cel puțin? Se rugă în sinea ei ca prima variantă să se adeverească.

Călătoria spre casă dură parcă mai mult decât de obicei, din cauza tăcerii ce domnea în mașină. Cu toate acestea, Lilith încercă să fie optimistă și profită de ocazie pentru a-și mai limpezi gândurile. Se întrebă cum va reacționa John când îi va spune despre propunerea tatălui ei. Va accepta, sau va susține că nu e treaba socrului său să îi organizeze în acest fel familia? Uneori avea problema aceasta - pe care, bineînțeles, nu era dispus s-o recunoască. Lilith se întrebă de ce uneori soțul trebuie să concureze cu tatăl pentru supremație? Până la urmă, e vorba de două tipuri de iubire și respect diferite. Pe John îl iubea și îl respecta ca soț, iar pe tatăl său ca pe un părinte. Nu vedea nicăieri nevoia de competiție între cei doi, așa încât nu înțelegea deranjul pe care îl afișa soțul ei când venea vorba de socrul său.

Deși, dacă starea să se gândească mai bine, nu fusese întotdeauna așa. Abia de când afacerea își revenise întrucâtva, lucrurile începuseră a decădea la nivel de familie...

Probabil, ceea ce-l deranja pe John era faptul că grija pe care socrul său o purta fățiș familiei lui, mai cu seamă în ultima vreme, ar fi putut stârni în ea gândul că el nu-și îndeplinește îndeajuns rolul de soț și tată. Lilith își spuse că va trebui să-l liniștească în această privință. John trebuia să aibă încredere în dragostea ei și în faptul că niciodată nu s-ar fi arătat nemulțumită de el în fața nimănui!

Cu toate acestea, sentimentul de singurătate dădu să o acapareze din nou. Încercă să-și amintească unde, când sau în ce fel îi greșise, de începuse a o ignora tot mai mult. Nu găsi un eveniment aparte, dar își spuse că va trebui să-l întrebe direct, când vor fi doar ei doi. Întotdeauna rezolvaseră orice situație prin comunicare, așa că acest lucru trebuia tratat în același fel. Se gândi că ar putea chiar să contribuie la îmbunarea lui într-un mod practic, pregătindu-i o surpriză pentru cină.

Avea să-i pregătească felul său preferat de mâncare, va pune copiii mai repede la culcare și va asigura un cadru intim, în care să poată discuta în tihnă, doar ei doi. Cine știe, poate până la urmă seara se va putea încheia chiar romantic...

Își dădu seama că visa cu ochii deschiși și se mustră mintal. Totuși, recunoscu față de sine că îi lipseau serile în care John își făcea timp și pentru a sta doar cu ea. Îi era dor de zâmbetul lui cald, de mângâierile sale ușoare și de îmbrățișările drăgăstoase. Nimeni, niciodată, nu putea înlocui un soț! Copiii o iubeau ca mamă, părinții ca fiică, însă nimeni nu o prețuia ca femeie - de acest lucru numai un bărbat putea fi capabil.

Un bărbat cu care, de ceva vreme, ea nu mai reușise a vorbi prea multe în afară de „bine ai revenit acasă!", „mâncarea e pe masă" și „noapte bună!".

Revenind cu mintea la lucrurile dureroase, își aminti că nu apucase nici măcar să-i spună că reușise, într-un final, să ajungă la medic, așa cum îi fusese sugerat. Rezultatele analizelor nu se arătaseră prea bune, iar recomandarea medicului fusese repausul la pat până la următorul control - însă, la drept vorbind, cine și-ar fi putut permite, cu doi copii care trebuiau hrăniți, spălați, duși la școală, aduși acasă, ajutați la teme și așa mai departe, să stea toată ziua în pat? Unde mai pui întreținerea locuinței, gătitul și toate celelalte? Era clar că nu avea cum să respecte tratamentul propus, dar cel puțin aflase cum stă cu sănătatea. Și... dacă John ar fi fost mai abordabil în ultima vreme, ca să poată discuta cu el despre acest aspect, i-ar fi prins bine câteva cuvinte de încurajare, cel puțin.