Mai dă-mi răgaz o lună!

Capitolul 8 - Sub clar de lună

Afară începuse să picure a ploaie, dar soții McGregor sperau că norii aveau să se risipească în curând, altfel vizita lor la observatorul astronomic s-ar fi soldat cu un eșec evident nedorit.

Sub umbrela colorată în nuanțele curcubeului, Lilith și John înaintau cu pas grăbit spre ultima destinație din această zi. Mai aveau aproximativ 20 de minute la dispoziție, pentru a ajunge la timp. Teoretic, dacă nu aveau să întâmpine alte obstacole, aveau un avantaj de cel puțin 5 minute.

Lilith încă era cuprinsă de același entuziasm și acest aspect părea că-i dă aripi, John având momente când parcă abia ținea pasul cu ea.

Ajunși la intrarea în turnul observator, prezentară biletele și li se permise accesul în incinta turnului, iar ca dovadă, în caz că cineva ar fi dorit să se asigure că n-au intrat în mod necinstit, primiră două ecusoane de vizitator.

Urcând șirul de trepte până în vârful turnului, ajunseră pe o platformă de unde se putea privi cerul ca o panoramă - un adevărat lux pentru locuitorii din mediul urban, obișnuiți să vadă în fiecare seară numai luminile de pe marginea șoselelor sau a trotuarelor.

Spre mulțumirea tuturor, norii de ploaie se lăsaseră izgoniți de un vânticel răcoros ce începuse a adia cu câteva minute în urmă, astfel că priveliștea celestă era o adevărată încântare pentru toți vizitatorii.

În mijlocul platformei, o structură din metal trona impunătoare.

- Oare avem voie să...? șopti Lilith nerăbdătoare.

- Presupun că prin „acces la toate serviciile" se înțelege și asta, ridică John din umeri. Hai să vedem!

Apropiindu-se de binoclul de dimensiuni impresionante, cei doi încercară să privească prin acesta, dar găsiră că era închis.

- Trebuie să scanați codul de pe ecuson, dacă aveți unul, le spuse un domn ce se afla la mai puțin de doi metri de ei.

John privi la ecusonul său, dar nu găsi niciun cod.

- Ah, uite, pe spate! îi arată soția lui cu un zâmbet de zile mari. Încercăm?

Îndemnând-o printr-un gest al mâinii, John aprobă.

După ce scanară codul cu pricina, un clic scurt se auzi și binoclul de deblocă, astfel încât cei doi reușiră să privească cerul mai de aproape. După câteva minute, binoclul se blocă la loc.

- Atât? făcu Lilith ușor dezamăgită.

- Nu cred. Teoretic, ar trebui să se deblocheze la fiecare scanare. Să încercăm din nou, propuse John și își scană propriul ecuson, deblocând încă o dată binoclul cel mare.

Petrecură astfel vreo 15 minute, admirând îndeaproape o sumedenie de stele și constelații.

La un moment dat, Lilith observă o stea foarte interesantă și dori să îi arate și soțului ei ce văzuse, astfel că îl chemă lângă ea. Deși puțin stingher inițial, își spuse că veniseră aici ca un cuplu și nimeni nu avea să privească ciudat la ei dacă s-ar fi apropiat atât de mult de ea. Se propti, deci, în spatele ei și, atunci când ea se retrase pentru a-i face lor să privească prin binoclu, îi simți tot trupul lipit de al său. Încercă să se concentreze asupra corpului celest, dar nu era sigur că reușise într-adevăr să vadă splendoarea descrisă de soția lui cu atâta entuziasm. Mintea lui galopă în altă direcție, pentru câteva momente.

Când reveni la realitate, se depărtă brusc de ea, încercând totuși să nu pară un paranoic.

- Într-adevăr, o minunăție! afirmă, în speranța că avea să treacă neobservat gestul său neașteptat.