Matilda

Cititoarea

     Se întâmplă un lucru curios cu părinții. Indiferent de cât de nesuferiți și prost-crescuți ar fii copii lor, ei își închipuie mereu ca ar fii cei mai grozavi copii din lume.
    Unii merg chear mai departe. Sunt asa de orbiți de admirația pe care i-o poarta copilului, încât ajung sa îl creadă un geniu.
    Nu cred ca ar fii ceva greșit în asta, firește. Asa sunt oamenii croiți din fire. Dar sunt momente când acești părinți se trezesc să-și ridice în slavi odorul chear în fara ta - care-l știi ca oe un cal breaz. Ei, atunci mai că-ți vine sa strigi "Aduceti-mi un lighean! Vomit!,,
      Învățătorii și profesorii se lovesc cel mai des de laudele deşănțate ale unor mândri progenitori la adresa proge- niturilor; dar nu se lasă nici ei mai prejos și le dau replica în scris, prin intermediul carnetului de note. Dac-a fi profesor, aş scrie nişte comentarii extrem de dure la adresa acestor plozi. „Fiul dumneavoastră, Maximilian", aş zice, „nu e bun de nimic. Sper că aveți o afacere de familie în care să-l băgați după ce termină școala, fiindcă e limpede că nu-și va găsi de lucru niciunde altundeva." Sau, dacă aș fi cumva într-o dispoziție lirică în acel moment, aş zice: „Este o curiozitate a naturii faptul că lăcustele au organele auditive poziționate pe lateralele abdomenului. Fiica dumneavoastră, Vanessa, judecând după cât a învățat în acest trimestru, pare să n-aibă aceste organe deloc." Ba chiar aş putea face o incursiune în științele naturale, scriind: „Cicadele petrec şase ani sub pământ în stadiu larvar și doar şase zile ca fluturi liberi, bucurându-se de soare și de aer. Fiul dumneavoastră, Wilfred, a petrecut deja şase ani ca larvă la noi în școală și așteptăm să vedem dacă va ieși vreodată din crisalidă.“ O fetiță mai urâcioasă m-ar face să scriu ceva de genul: „Fiona posedă frumuse- țea glacială a unui aisberg, dar, spre deosebire de acesta, n-are nicio profunzime." Da, cred că mi-ar plăcea să scriu astfel de comentarii despre elevii nesuferiti din clasa, Dar să nu pierdem vremea. Haideți să continuăm. Din când in când, mai dai si peste soiul opus de párinti cei cărora nu le pasă de copii și care, fireste, sunt chiar mai rãi decât cei care-i răsfață peste măsură.
Domnul si doamna Wormwood erau genul de părinți indiferenți. Aveau doi copii: un báiat pe nume Michael și o fată numita Matilda și mai ales pe Matilda o priveau ca si cum n-ar fi fost bună de nimic - ca pe o scama care-ți stă lipită pe haină până când la un moment dat o desprinzi și o zvárli cát colo. Domnul și doamna Wormwood așteptau ziua aceea în care vor putea scăpa de Matilda trimițând-o departe, in țara vecină, sau poate și mai departe.
E destul de rău să vezi niște părinți care se poartă urât cu copiii lor obișnuiți, însă e strigător la cer să-i vezi că tratează un copil cu totul neobișnuit ca și cum n-ar fi bun de nimic. Şi când spun neobişnuit, vreau să spun un copil sensibil şi inteligent. Matilda avea ambele ca- lități, dar era, mai ales, foarte inteligentă. Avea o minte așa de ascuțită și atâta putere de întelegere, încât nici cei mai prostănaci părinți n-ar i putut-o trece cu vederea. Domnul și doamna Wormwood erau însă atât de obtuzi și atât de închistați în propria lor micime, că le era cu neputință să-și aprecieze corect fica. Ca să fiu sincer, cred că nici n-ar fi băgat de seamă dacă într-o bună zi Matilda s-ar fi târât în casă cu un picior rupt. Fratele Matildei, Michael, era un copil perfect
obisnuit-însă ea, aşa cum am mai spus, era cu totul și cu totul deosebită. La vårsta de un an și jumătate vorbea cursiv și avea vocabularul unui adult. Cu toate acestea, părinții, în loc s-o laude, îi spuneau că vorbeşte ca o moară neferecată și-i aminteau tot timpul că fetițele trebuie să se facă văzute, nu auzite. Până la trei ani, Matilda învățase deja singură să citească cu ajutorul ziarelor și a revistelordin casă. La patru ani deja citea foarte bine, aşa că se apucă să caute cărți. În casa lor, însă, nu se găsea decât o carte - un volum intitulat Bucătăria pentru toți care aparținea mamei ei. După ce o studie din scoarță-n scoarță și învăță pe de rost toate rețetele, Matilda decise că vrea ceva mai interesant.
- Tati, zise ea, poți să-mi cumperi o carte? O carte? La ce naiba îți trebuie ție o carte?
- Vreau să citesc, tati. Cum, adică, televizorul nu-ți mai place? Avem un televizor grozav cu diagonala de treizeci de centimetri și tu vrei o carte? Eşti cam răsfățată, domnişoară! In timpul săptămânii, Matilda rămânea singură acasă aproape în fiecare după-amiază.
Fratele ei (care era cu cinci ani mai mare) era plecat la școală. Tatăl ei mergea la lucru, iar mama se ducea să joace bingo într-un orăşel aflat la treisprezece kilometri distanță. Doamna Wormwood eraînnebunită după bingo și juca de cinci ori pe săptămânå. In după-amiaza zilei în care tatăl ei refuzase să-i cumpere o carte, Matilda pormi singurica spre biblioteca din orăşel. Pāşi inăuntru și se prezentă domnişoarei Phelps, bibliotecara, apoi intrebă dacă i se permite să stea acolo și să citească o carte. Domnişoara Phelps ramase destul de surprinsa de apariția acestei prichindute, care venise sin- gură, neinsoțită de niciun adult, insä i răspunse ca era bine-venita. Puteți să-mi spuneți, vă rog, unde găsesc cărți pentru copii? intrebă Matilda.
- Uite acolo, pe rafturile de jos, răspunse domnişoara Phelps. Vrei să-țicaut eu una frumoasă, cu multe imagini?
– Nu, mulțumesc, răspunse fetița. Mã descurc singură. Și uite-aşa, de atunci încolo, în fiecare după-masă, imediat după ce maică-sa pleca la bingo, Matilda se ducea la biblioteca din orăşel. li lua doar zece minute de mers pe jos până acolo și, odată ajunsā, se putea bucura de două ore neintrerupte de pace, in timpul cărora şedea comod intr-un colțișor și devora carte după carte. Când termină de citit toate cărțile pentru copii, se apucă sa caute altceva.
Domnişoara Phelps, care o privise fascinată pe parcur- sul ultimelor säptămâni, se ridică de la birou și li ieși In întâmpinare.
- Ai nevoie de ajutor, Matilda? zise ea. Ma intreb ce-as putea să mai citesc, spuse Matilda. Am terminat toate cărțile pentru copi.
- Vrei să spui că te-ai uitat la poze?
- Sigur, dar am citit și textul.
Domnişoara Phelps era mult mai înaltă decât Matilda, aşa că o privi pe copilă de sus, iar fetița îi întoarse privirea, serioasă.
-Unele nu prea mi-au plăcut, spuse Matilda, însă altele mi s-au părut grozave! Mi-a plăcut foarte mult Grädina secretă. Era plină de mister. O cameră secretă ascunsă după o ușă închisă și o grădină secretă ascunsă-n spatele unui zid.
Domnişoara Phelps rămăsese cu gura căscată.
- Auzi, Matilda, câți ani ai tu, de fapt? întrebă ea.
- Am patru ani și trei luni, răspunse Matilda. Domnişoara Phelps rămase cu gura căscată de uimire, dar se strădui să păstreze o mină calmă.
- Ce ți-ar plăcea să citești? întrebă ea.
- Aş dori o carte foarte bună, dintre cele care le plac oamenilor mari, răspunse Matilda. O carte celebră. Nu știu nume de autori. Domnişoara Phelps studie cu multă atenție și fără grabă rafturile bibliotecii. Nu prea știa ce să aleagă. De fapt, se intreba ea, ce carte celebră de oameni mari poți să alegi pentru o fetiță de patru ani? La început se gândi să ia un roman de dragoste, cum sunt cele care le plac adolescentelor, însă, fără să știe din ce motiv, ocoli în cele din urmă acel raft.
- Ia vezi dacă-ți place asta, spuse ea într-un târziu. E o carte foarte cunoscută și foarte bună. Dacă e prea lungă pentru tine, spune-mi și-am să-ți caut ceva mai scurt și mai uşurel.
-Marile speranțe, citi Matilda pe copertă, de Charles Dickens. Da, vreau s-o citesc!
„Cred c-am înnebunit", îşi zise domnişoara Phelps, însă Matildei îi spuse:
- Sigur că da, ia și citeşte-o.
In după-amiezele care urmară, Domnişoarei Phelps ii fu foarte greu să-și ia ochii de la mogâldeața care petrecea ore-n șir pe fotoliul din colt, cu cartea-n brațe. Cartea era mare și grea, așa că fetița trebuia s-o țină în poală și citea aplecată peste file. Cât de ciudat era să vadă o gâlmă de copilă cu părul negru, care nici măcar nu ajungea cu picioarele la podea, complet absorbită de aventurile lui Pip și ale domnișoarei Havisham, de casa acesteia năpădită de pânze de păianjen și de vraja pe care marele scriitor Charles Dickens oțesuse cu măiestrie din cuvinte. Singurul gest pe care-l făcea micuța cititoare era să întoarcă pagina, iardomnişoarei Phelps i se rupea inima de fiecare dată când venea vremea s-o bată pe umăr și să-i spună: Matilda, e ora cinci fără zece.
In prima săptămână în care fetița începuse să vină la bibliotecă, domnişoara Phelps o întrebase: Mămica ta te aduce până aici și apoi te așteaptă la ieşire?
- Mama merge la Aylesbury să joace bingo în fiecare du- på-amiază, răspunsese Matilda. Habar n-are că eu vin aici.
-Bine, dar asta nu e frumos, îi răspunse bibliotecara. Trebuie să-i ceri voie.
- Nu prea cred, spuse Matilda. Mamei nu-i place să må vadă că citesc. Nici ei, nici lui tati nu le plac cărțile.
-Dar cum de te lasă singură în fiecare după-masă? Ce cred ei că faci acasă?
- Päi işi închipuie că pierd vremea și mă uit la televizor.
-Aha. De fapt, mamei puțin îi pasă de mine, zise Matilda cu o urmă de tristete în glas.

D

omnişoara Phelps era ingrijorată că fetita ar putes päti ceva in drumul ei pe Strada Mare din oras, care er foarte aglomerată, însă hotări să nu intervină.
Intr-o săptămână Matilda termină de citit Marile spe rante, care, in ediția aceea, avea patru sute unsprezece pagini.
- Mi-a plăcut la nebunie, ii mărturisi domnisoarej Phelps. Domnul Dickensa mai scris cumva și alte romane?
- Da, o mulțime, răspunse bibliotecara înmărmurita. Vrei să-ți aleg altul?
Pe parcursul următoarelor şase luni, sub ochii atenți și prietenoși ai bibliotecarei Phelps, Matilda citi:
Nicholas Nickleby, de Charles Dickens
Oliver Twist, de Charles Dickens
Jane Eyre, de Charlotte Brontë
Mândrie și prejudecată, de Jane Austen
Tess d'Urberville, de Thomas Hardy
Plecați în Pământ, de Mary Webb
Kim, de Rudyard Kipling
Omul invizbil, de H. G. Wells
Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway Zgomotul și furia, de William Faulkner Fructele mâniei, de John Steinbeck
Prieteni buni, de J. B. Priestley
Brighton Rock, de Graham Greene
Ferma animalelor, de George Orwell

Era o listă de lecturi impresionantä, dar domnişoara Phelps, deși era uimită și bucuroasă, nu arăta asta niciodata, ceea ce probabil că era o idee bună. Poate alții ar fi fost tentați să facă mare caz din faptul că o fetiță aşa de mică citea romane atât de sofisticate și-ar fi dat sfoară-n tot orăşelul, însă domnişoara Phelps nu era genul acela de om. Îi plăcea să-și vadă de treaba ei și învățase demult să nu comenteze felul în care unii aleg să-și crească copi. - Domnul Hemingway spune o mulțime de lucruri pe care nu le înțeleg, ii mărturisi într-o zi Matilda, mai cu seamă despre relațiile dintre bărbați și femei. Dar tot imi place cum scrie. Are un fel de-a povesti, încât parcă ești acolo, cu el, și totul se întâmplă chiar sub ochii tāi.
- Aşa sunt scriitorii buni, îi zise domnişoara Phelps.
-Nu te îngrijora dacă nu înțelegi tot. Bucură-te de muzica vorbelor.
-Aşa am să fac.
-Ştiai că aceste cărți se pot împrumuta de la bibliotecă și lua acasă? o întrebă domnișoara Phelps.
-Oh, habar n-aveam, spuse Matilda. Pot și eu să im- prumut?
-Fireşte. Alege orice carte dorești, apoi mi-o aduci, eu îmi notez în caiet și poți s-oiei acasă pentru următoarele două săptămâni. Poți să iei chiar mai multe cărți, dacă dorești.
De atunci, Matilda nu mai venea la bibliotecă decât o dată pe săptămână, pentru a restitui cărțile împrumutate și a lua cu împrumut altele noi. Dormitorul ei de-acasă deveni cameră de lectură şi-şi petrecea cele mai multe după-amieze cufundată în cărți, adesea cu o cană de cio- colată caldă lângă ea. Nu era destul de înaltă ca să ajungă la toate ustensilele din bucătărie, așa că avea o ladita pe care se suia la nevoie. De cele mai multe ori îşi pregătea ciocolata încălzind laptele într-o oală și amestecându-l pe aragaz până căpăta consistența dorită. Uneori îşi făcea cacao sau supă. Era foarte plăcut să-și ia băutura fierbinte în cameră și s-o aibă la îndemână atunci când citea în liniște, în casa pustie. Cărțile o purtau cu ele în lumea lor și-o ajutau să cunoască oameni extraordinari, care duceau vieți uimitoare. Navigă pe mare alături de Joseph Conrad. Călători în Africa cu Ernest Hemingway și-n India cu Rudyard Kipling. Străbătu lumea-n lung și-n lat fără a se mişca din cămăruța ei dintr-un orăşel englezesc.