Matilda

Pălăria Și Lipiciul

În dimineața următoare, chiar înainte ca taică-său să plece spre oribilul garaj în care lucra, Matilda se strecură în garderobă și luă pălăria pe care acesta o purta zi de zi la muncă.
Fu nevoită să se ridice pe vârfuri și să o apuce cu un baston, și chiar și-aşa de-abia dacă ajunse până la ea. Era o pălărie urâtă, care arăta ca o plăcintă, și cu o pană într-o parte de care domnul Wormwood era foarte mân- dru, fiindcă-și închipuia că-i dă un aer interesant, mai ales când o purta cu sacoul în carouri și cravata verde. Cu pălăria într-o mână și un tub de superlipici în cealaltă, Matilda trase o dungă subțire de lipici pe marginea interioară a pălăriei. Apoi așeză cu grijă pălăria la loc în cui, folosind același baston. Făcu această operațiune exact înainte ca taică-său să se ridice de la micul dejun. Domnul Wormwood nu băgă nimic de seamă și-şi puse pălăria pe cap, ca de obicei, însă o dată ajuns la garaj nu mai fu în stare s-o scoată. Superlipiciul e o treabă foarte puternică - dacă tragi prea tare, pălăria se dezlipește cu piele cu tot.
Domnul Wormwood n-avea chef să se scal- peze singur, aşa că rămase toată ziua cu pălăria pe cap. chiar și atunci când punea talaş în cutia de viteze, ori când bormaşina lu dădea înapoi kilometrajul unei maşini cu lumea de el, și se prefăcu că așa avea el chef, să ste pălăria pe cap toată ziua, ca gangsterii din filme.
Când ajunse seara acasa, pălăria tot nu se dezlipise electrică. Incercă totuși să nu se dea de gol, ca să nu råda
- Nu te prosti, îi spuse nevastă-sa. Treci încoace că ți-o desfac eu.
Apoi trase cu putere de pălărie, iar domnul Wormwood scoase un urlet de zdrăngăniră toate geamurile.
-Nu trage de ea! Las-o! Îmi iei pielea de pe frunte dacă mai tragi!
Matilda, cuibărită în scaunul ei obişnuit, privea scene cu interes, ascunsă după o carte.
- Ce-ai pățit, tati? întreba ea. Ți s-a umflat deodată capul?
Tatal i iaruncă o privire cât se poate de suspicioasă, însă nu spuse nimic. Ce era să spună?
Doamna Wormwood zise:
- Trebuie să fie vorba de superlipici. Altceva n-are ce să fie. Să te înveți minte să mai umbli cu prostii din astea. Presupun că încercai să-ți mai lipeşti o pană la pălărie!
- Nu m-am atins de drăcia aia! zbieră domnul Wormwood.
Se întoarse și se uită din nou la Matilda, care-l privi înapoi cu ochii ei căprui, mari și inocenți.
Doamna Wormwood zise:
- Trebuie să citești bine eticheta înainte să te-apuci să umbli cu produse din astea primejdioase. Ia-te mereu după informațiile de pe etichetă.
- Despre ce tot vorbești, vrăjitoareo?! strigă domnul Wormwood și-și apucă borurile pălăriei, ca să nu mai poată trage nimeni de ea. Crezi că-s aşa de prost încât să-mi lipesc singur pălăria de cap?
- E un băiat la noi pe stradă care avea superlipici pe degete și, fără să-și dea seama, și-a băgat degetul în nas, spuse Matilda.
Domnul Wormwood sări cât colo.
- Şi ce-a pățit? strigă el.
-l-a rămas degetul lipit în nas, zise Matilda, și a trebuit să umble așa o săptămână.
Toată lumea îi zicea: „Scoate degetul din nas!", dar n-avea cum. Ca un prost - arăta!
- Păi așa i trebuie, zise doamna Wormwood. Ce caută să se scobească în nas? E un obicei scârbos. Dacă le-am pune superlipici pe degete tuturor copiilor, i-am dezvăța de obiceiul ăsta.

-Mami, dar și oamenii mari se scobesc în nas, interveni Matilda. Chiar ieri te-am văzut și pe tine la bucătărie cum te scobeai.
- Vorbeşti vrute și nevrute, zise doamna Wormwood, care se făcuse purpurie la față.
Domnul Wormwood rămase cu pălăria pe cap la cină, aşezat în fața televizorului.

Arăta foarte ridicol și aproape că nu scoase o vorbă. Când să meargă la culcare, încercă iarăși să dezlipească pälăria nenorocită, ba chiar îl ajută și nevastă-sa, dar în zadar.

-Cum o să fac duş? întrebă el.
- Va trebui să stai nespălat azi, nu? ii răspunse ne- vastă-sa.
lar mai târziu, privindu-l cum se fâțâia prin dormitor cu pijamaua lui vărgată cu mov și cu plăcinta aia pe cap, se gândi că arăta ca un prostănac. „Cu greu l-ai putea numi bărbatul visurilor tale", îşi zise ea.
Domnul Wormwood descoperi că neajunsul faptului de a avea în permanență o pălărie pe cap era că trebuia să dormi cu ea. Era imposibil să-și găsească o poziție confortabilă cu capul pe pernă.
-Gata, stai locului, îi spuse nevastă-sa, după mai bine de o oră în care se foise pe toate părțile. Cred că se lasă până mâine dimineață și o s-o poți da jos cu ușurință.

Dar dimineața sosi, iar pălăria nu se lăsase și nici dădea semne că se lasă. Aşa că doamna Wormwood luă o foarfecă și o decupă cu grijă de pe cap - mai întâi fundul, apoi borurile. Acolo unde fusese lipiciul, doamna Wormwood fu nevoită să taie părul până la piele, astfel încât bărbatu-său arăta la final ca un călugăr. lar în față, acolo unde pălăria se lipise direct de piele, rămăscseră lipite o mulțime de petice maronii, care nici gând să iasă la spălat. La micul dejun, Matilda îi zise:
- Ar trebui să încerci să te speli de resturile alea, tati. Arăți de parcă umblă niște insecte maro pe tine. O să creadă lumea că ai păduchi.
-Taci din gură, explodă taică-său. Ține-ți gura aia afurisită închisă, bine? Una peste alta, exercițiul se dovedi foarte mulțumitor. Dar era prea mult să crezi că tatăl Matildei și-a învățat lecția pe vecie.