Matilda

Fantoma

După episodul cu superlipiciul, in casa familie Wormwood domni pacea timp de aproape o săptămâna. Era limpede că experiența il schimbase pe domnul Wormwood, care nu mai era atât de dornic să se laude să-și arate muşchii.
Apoi, deodată, izbucni din nou. Poate că avusese o zi mai proastă la garaj și nu vânduse destule maşini la mâna a doua contrafăcute. Multe lucruri il pot face pe un bărbat să se întoarcă acasă plin de nervi, iaro soție înțeleaptă stie că e bine să-l lase în pace până se calmează.
Intr-o seară domnul Wormwood se întoarse de la garaj negru ca un nor de furtună și, evident, cu capsa pusă. Nevastă-sa recunoscu semnalele și se feri pe dată din calea lui. Bărbatul se indreptă spre camera de oaspeți. Intâm plător, Matilda era acolo, ghemuită pe un fotoliu și absorbită complet de paginile unei cărți.
Domnul Wormwood deschise televizorul. Ecranul se lumină. Difuzoarele In- cepură să urle. Domnul Wormwood aruncă o privire spre Matilda. Nici nu se clintise. De-acum era invățată să ignore zgomotele insuportabile produse de cutia aceea odioasa Işi vedea de citit și, nu se știe de ce, acest lucru il scotea din sărite pe taică-său. Poate era furios s-o vadă că se bucură de un lucru care lui îi era inaccesibil.
-Te mai și oprești vreodată din citit? tipă el.
-Bună, tati, zise ea foarte liniștită.
- Ai avuto zi frumoasă?
- Ce mizerie e asta? zise el smulgându-i cartea din mână. - Tati, nu eo mizerie, e o carte minunată. Se numește Poneiul roșu de John Steinbeck. E un scriitor american. Nu vrei s-o citești? Ți-ar plăcea la nebunie... - Gunoi, zise domnul Wormwood, dacă e scrisă de ur american, sigur e un gunoi. Altceva nu știu să scrie.
- Nu, tati, e frumoasă, sincer. E despre...

-Nu ma interesează despre ce e, lätra domnul armwood. M-am săturat să te tot väd ca citeşti.
Pe neasteptate, se apucă să smulga paginile carții cu o iuteala infricosătoare și să le azvårle in coşul de hartii. Matilda ingheță de groază. Tatāl continua să rupă cartea. Era cat se poate de limpede gelozia care il rodea.,, Cum Indrazneste". părea să spună fiecare gest al lui,, cum Indrazneşte ea să se bucure de cărți, când el nu era in stare? Cum işi permite?"
- E de la bibliotecă, strigă Matilda, nu e cartea mea. Trebuie să i-o duc înapoi domnişoarei Phelps.

-E, atunci trebuie să-i iei alta, se pare, zise taică-sau, continuând să smulgă pagini. Va trebui să-ți pui deoparte banii de buzunar până se fac destui în puşculiță ca să-i iei o carte nouă neprețuitei domnişoare Phelps. Zicând acestea, azvårli în gunoi copertele acum goale și iesi afară din cameră, lăsând televizorul să urle in urma lui, O mulțime de copii ar fi izbucnit in râuri de lacrimi dacă ar fi fost in locul Matildei. Matilda, însă, nu plânse.

Rämase la locul ei, nemişcată, albă ca varul și gânditoare. Pärea să știe deja că lacrimile și mutrele imbufnate nu duc nicăieri. Cel mai bun lucru pe care-l poți face când ești atacat, cum a zis și Napoleon odinioară, e să contraataci. Mintea extrem de subtilă a Matildei se puse deja pe treaba, căutând o nouă pedeapsă pentru veninosul de taică-său.

Planul pe care-l punea la cale acum depindea foarte mult de papagalul lui Fred și, în special, de cât de bine știa pasărea să vorbească. Matilda spera că papagalul vorbea așa de bine cum se lăuda Fred. Fred era un prieten de-al Matildei. Un băiețel de șase ani care locuia după colț de casa ei și care de zile întregi care-l primise de la taică-său.

Aşa că, în după-amiaza zilei urmåtoare, de indată ce maşina maică-sii se făcu nevāzută în direcția salonului de  bingo, Matilda porni spre casa lui Fred să investigheze problema. Bătu la ușă și-l intrebă dacă nu vrea să fie drăguț  și să-i arate și ei pasărea aceea celebră. Fred fu încântat, asa că o conduse spre dormitor, unde un papagal cu adevărat superb, albastru cu galben, şedea într-o colivie înaltă.

- Uite-l, zise Fred. Îl cheamă Chopper.

- Fă-l să vorbească, spuse Matilda.

-N-ai cum să-l faci, zise Fred. Trebuie să ai răbdare. O să vorbească
atunci când o să aibă el chef.
Așteptară o vreme. Deodată papagalul zise: Alo, alo, alo. Suna întocmai ca o voce omenească.

- E uimitor! zise Matilda. Ce mai știe spună?

- Bagă-mă-n sperieți! cârăi papagalul,cu o  voce uimitor de înfricoșătoare. Bagă-mă-n sperieți! Mereu zice asta, spuse Fred. Şi ce altceva mai zice? întrebă Matilda. Păi, cam asta e tot, dar cTred că e grozav, zise Fred. Nu ți se pare? E fantastic, zise Matilda. Mi-l împrumuți și mie la noapte?

- Nu, zise Fred, nici nu mă gândesc.

-Îți dau toți banii mei de buzunar pe saptămâna viitoare, spuse Matilda.
Asta era cu totul altceva. Fred stätu câteva clipe in cumpănă.

- Bine, zise, dar doar dacă promiți că mi-l dai înapoi måine.

Matilda porni spre casa ei pustie, cărând în mâini colivia, În camera de zi se afla un şemineu mare, iar fetița îndesă colivia pe coș in sus, în aşa fel încât să fie complet ascunsă vederii. Nu era deloco treabă ușoară, însă în cele din urmă o dovedi.

- Alo, alo, alo, strigă pasărea. Alo, alo!

- Taci din gură, zapăcitule, îl certă Matilda, apoi fugi să se spele pe mâini de funingine.

In seara aceea, pe când mama, tatăl, fratele mai mare și Matilda işi luau ca de obicei cina în fața televizorului, din camera de zi aflată de cealaltă parte a holului se auzi o voce care spunea limpede:

- Alo, alo, alo!

- Harry, strigă maică-sa albindu-se la față, e cineva în casă! Am auzit o voce! Și eu, zise fratele Matildei. Matilda sări numaidecât să închidă televizorul.

- sssssssst, spuse ea, ascultați. Se opriră toți din mâncat și ascultară înfricoșați.

- Alo, alo, alo, se auzi iarăși vocea.

--l-auzi strigä fratele Matildei.

- Sunt hoți, puiera mama. Sunt in camera de zi

- Cred că ai dreptate, zise tatal, care sedea foarte teapan.

- Atunci du-te și prinde-i, Harry, şuieră iarnsi naina. Du-te și prinde-i asupra faptului!

Dar tatal nici nu se clinti. Nu grähea deloc så devină erou. Ba chiar se făcuse pământiu la față.

- Mişcă-te! il imboldi mama tor pe soprite. Probabil că vor argintăria. Bärbatul se şterse nervos la gură cu un șervet.

- De ce să nu mergem toți să vedem ce este? zise el.

- Atunci, haide, zise fratele. Hai, manma! Sunt in camera de zi, sopti Matilda, sunt sigura ca acolo sunt. Mama apucă un vätrai din soba. Tatal lua o crosă de golf care zäcea intr-un colț. Fratele apucă o larmpa de pe masi, trăgând-o mai intâi afarã din priză. Matilda apucă quțitul cu care mâncase și tuspatru se indreptara tiptil spre camera de zi. Tatál rămase la o distanță bunicică in urma celorlalți.

-Alo, alo, alo, se auzi iarăși vocea.

- Săriți, strigă Matilda și se năpusti în încăpere fluturând cuțitul. Pe ei! V-am prins!
O urmară toți, agitându-și armele. Apoi se opriră. Se holbară mirați în jur. Nu era nimeni în camera de zi
- Nu-i nimeni aici, spuse tatål foarte uşurat.

-Dar l-am auzit, Harry! strigå mama, încă tremuránd de frică. I-am auzit vocea foarte clar. Şi ai auzit-o și tu!

- Sunt sigură că l-am auzit, țipå Matilda. E ascuns pe aici pe undeva! Şi începu să cotrobăie pe sub canapea și pedupă perdele. Atunci vocea se auzi din nou, de data asta joasă și înfiorătoare:

– Bagă-mă-n sperieți, spunea. Bagă-mă-n sperieți! Săriră cu toții în de groază, inclusiv Matilda, care era o actriță foarte buná. Dādură iarāși roată cu ochii camerei în care se aflau. Nu se vedea niciun suflet de om.

-Eo fantomă, spuse Matilda.

- Dumnezeule mare! urlă maică-sa și se agăță de gâtul bărbatului. Ştiu că e o fantomă. Am mai auzit-o și altă dată, tot în camera asta. Credeam că știți că e o cameră bântuită.

- Sfinte Sisoe!! continua să urle maică-sa.

- Eu nu mai stau aici nicio secundă, anunță tatal și mai pământiu ca înainte. Fugirä toți afară, trântind uşa după ei.

În după-amiaza următoare, Matilda extrase din şemineu un papagal plin de funingine și destul de prost dispus si-l scoase din casă fără s-o vadă nimeni. Ieşi cu el pe ușa din spate și alergă tot drumul până la casa lui Fred.
- S-a purtat frumos? o întrebă Fred.
- Ne-am distrat de minune cu el, zise Matilda. Părinții mei îl adoră!