Matilda

Aritmetica

Matilda îşi dorea tare mult ca părinții ei să fie buni. iubitori, înțelegători, cinstiți și inteligenți. Faptul că ei nu aveau niciunul dintre aceste atribute o necăjea destul de rau.
Nu-i era ușor cu ei. Insă o mai consola jocul acesta nou, prin care-i pedepsea când pe unul, când pe altul. Fiind aşa de mică și de firavă, singurul avantaj pe care-l avea Matilda în fața celorlalți membri ai familiei era agerimea neobișnuită a minții ei. Era aşa de isteață, că-i putea face pe toți de rușine în orice moment. Totuşi, la cinci ani, orice fetiță trebuie să asculte de părinți, indiferent cất de puțină minte ar avea aceștia. Aşa că Matilda era mereu nevoită să ia cina în camera cu televizorul, mâncând pe o tavă, așezată direct în fața cutiei insuportabile.

Trebuia să stea singură în după-amiczele din timpul săptămânii și să tacă din gură atunci când i se poruncea să-și țină gura. Plasa ei de siguranță, singurul fel în care putea să rămână cât de cât în toate mințile, erau aceste farse pe care li le juca pe rând - și cel mai frumos era că aveau efect, chiar daca pentru scurtă vreme! Mai ales tatăl, timp de câteva zile, se dovedea mai modest și mai puțin insuportabil după ce primea o doză din medicamentul magic al Matildei.
Povestea cu papagalul ascuns în cămin îi liniştise mult pe părinții ei și cam o săptămână după aceea se purtară relativ civilizat cu fiica lor. Dar nu era o schimbare de deruată. Următoarea izbucnire avu loc într-o seară, chiar în camera de zi. Domnul Wormwood tocmai se întorsese de la serviciu.
Matilda și fratele ei ședeau cuminți pe canapea, așteptând ca mama să le aducă obişnuita cină pe tavă. Încă nu dăduseră drumul la televizor.
Atunci apăru domnul Wormwood, purtând un costum cu pătrățele foarte țipător și o cravată galbenă. Pătrățelele portocalii și verzi ale costumului erau oribile și aproape că orbeau pe oricine se uita la el. Arăta cam ca un agent de pariuri de mâna a şaptea, îmbrăcat la tol festiv pentru nunta fiică-sii și era evident că în seara aia era foarte mândru de el însuşi. Se așeză pe fotoliu frecându-și pal- mele și se adresă fiului său pe un ton foarte ridicat:

- Băiete, zise el, să știi că azi taică-tău a avut o zi era azi-dimineață. Azi taică-tău a vândut nici mai mult nici mai puțin decât cinci maşini și pe toate a luat bănuți frumoși. Talaş în cutia de viteze, kilometrajul derulat cu bormaşina, o mână de vopsea și-ncă alte câteva șmecherii și gata, clienții naivi se călcau în picioare care să le cumpere.

Pescui din buzunar o bucată de hârtie, pe care o studie cu atenție.
- Ascultă, fiule, zise el ignorånd-o complet pe Matilda. intr-o zi ai să-mi urmezi la conducerea acestei afaceri, asa că trebuie să înveți cum să-ți socotești profiturile la sfârșitul fiecărei zile. la fugi de-ți adu un carnețel și-un pix, să vedem cum iți merge mintea.

Fiul, ascultător, părăsi încăperea și reveni cu cele cerute.

- la și scrie cifrele astea, zise tatăl, citind de pe bucata de hârtie. Prima mașină a fost cumpărată de mine cu două sute şaptezeci și opt de lire sterline și vândută cu o mie patru sute douăzeci și cinci de lire. Ai scris?

Bäiatul de zece ani își notă cele două sume încet și conștiincios.

- Maşina numărul doi, continuă tatăl, m-a costato sută optsprezece lire și s-a vândut cu şapte sute şaizeci. Ai notat?

- Da, tată, zise fiul, am notat.

- Maşina numărul trei m-a costat o sută unșpe lire și am dat-o cu nouă sute nouăzeci și nouă de lire și cincizeci de pence.

-Mai zi o dată, spuse fiul, cu cât ai vândut-o?

-Nouă sute nouăzeci și nouă de lire și cincizeci de pence. Ah, apropo, ăsta e alt secret de-al meu: niciodată nu le cer clienților mei un preț rotund. Mereu cer ceva mai puțin. Nu cer, de pildă, o mie de lire. Mereu zic nouă sute nouăzeci și nouă și cincizeci de pence. Sună ca și cum ar fi mai puțini bani, deși nu sunt. Istet, nu?

- Foarte, zise fiul. Eşti genial, tată. Mașina numărul patru a costat optzeci și lire - era o rablă paradită și s-a vândut cu şase sute nouă- zeci și nouă de lire și cincizeci de pence.

-Stai, zi mai rar, spuse fiul care nu mai prididea să noteze. Gata, am scris. şase de Mașina numărul cinci a costat şase sute treizeci și apte de lire și s-a vândut cu o mie şase sute patruzeci și nouă de lire și cincizeci de pence. Ai scris toate sumele acolo, băiete?

- Da, tati, răspunse băiatul, aplecat peste caietul in care tot mai scria.

- Foarte bine, spuse tatăl. Acum calculează tu profitul pe care l-am scos la fiecare dintre aceste cinci maşini și fă totalul. In felul ăsta o să-mi poți spune câți bani a făcut azi genialul de tac-tu.

-Sunt cam multe socoteli de fãcut, zise fiul.

- Normal că sunt multe, spuse tatăl. Dar când faci afaceri la nivel înalt, aşa, ca mine, trebuie să-ți meargă bine capul și să știi aritmetică. Păi, eu zici că am un calculator în cap. Mi-a luat mai puțin de zece minute sa fac toate calculele astea.

-Adică ai făcut socotelile în minte? întrebă hul. căscând niște ochi cât cepele.

-E, nu chiar in minte. Asta nu poate nimeni s-o faca. Dar nu mi-a luat mult sa le calculez. Hai, ia pi socotește si spune-mi cat iti da. Am aici totalul, pe foaia asta, si o verificam dacă ti-a dat bine.

- Tati, ai castigat fix patru mii trei sute trei lire și cincizeci de pence in total, zise Matilda cu o voce joasă.

- Nu te băga, zise tatal, eu și cu frate-täu ne ocupăm aici de calcule complicate.

- Dar, tati. Gural zise tatal.

-Nu mai incerca tu să ghicesti si să te dai mare.

- Uita-te la suma de pe foaie, tati. Dacă ai socotit bine, ar trebui sa-ți fi dat un total de patru mii trei sute trei lire pi cincizeci de pence. Aşa scrie pe foaie, nu?

Tatal işi aruncă ochii pe foaie. Incremeni. Tăcu. Se läsa o liniste apăsătoare. Apoi barbatul spuse: la mai zi o dată.

- Patru mii trei sute trei lire și cincizeci de pence, spuse limpede Matilda.

Tăcerea.
Chipul tatălui incepu să capete o culoare roșu-aprins

- Sunt sigură că e corect, zise Matilda.

- T-t-t. trişezi! strigă deodată tatăl, întinzând un deget acuzator spre fetiță. Te-ai uitat la foaia mea! Ai citit ce scrie aici!

- Tati, sunt în cealaltă parte a camerei, zise Matilda, cum aş fi putut citi?

-Nu-mi spune tu mie minciuni, urlă tatăl. Ai citit! Nimeni pe lumea asta nu poate să dea răspunsul corect, așa, din cap, iar o fată cu atât mai puțin! Eşti o hotomana, domnişoară, asta eşti! O hotomană și-o mincinoasă!

In acel moment, în cameră intră mama, care căra o tavă cartofi prajiți, pe care doamna Wormwood le cumpărase de la magazinul din drum, când se întorsese de la bingo. Jocul de bingo părea s-o obosească fizic și emoțional în asemenea măsură, încât niciodată nu avea chef să pregătească ea cina.
Aşadar, cina lor luată în fața televizorului consta din pește cu cartofi prăjiți.

-Harry, de ce ești aşa de roșu la față? îl întrebă ea aşezând tava pe măsuța din fața canapelei.

-Fiică-ta e o hoțomană și-o mincinoasă, zise tatăl, trägându-și pe genunchi o farfurie cu pește și cartofi. Hai, dã drumul la televizor și să nu mai discutăm.