Folosirea unei metode contraceptive eficiente este o necesitate pentru toţi cei care doresc să se protejeze împotriva unei sarcini nedorite, indiferent dacă vorbim despre o persoană deja activă sexual sau despre un tânăr care se gândeşte să-și înceapă viața sexuală în curând. La fel de importantă este protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală. Trebuie să ştim că atât sarcina, cât și infecția cu transmitere sexuală pot apărea după orice contact sexual neprotejat.
Cabinetele de planificare familială vin în sprijinul tuturor persoanelor care vor să se bucure de viaţa lor sexuală dar care doresc să evite o sarcină nedorită sau infecțiile cu transmitere sexuală.
Ce sunt cabinetele de planificare familială?
Cabinetele de planificare familială fac parte din sistemul public de sănătate. Așadar, orice persoană, indiferent de vârstă, poate beneficia în mod gratuit de consiliere pentru alegerea unei metode contraceptive cât mai potrivite, adaptate stilului de viață şi condiţiei sănătăţii sale. Pentru accesul la consultaţii gratuite la un cabinet de planificare familială nu este nevoie de trimitere de la medicul de familie. Dacă doresc şi se simt mai confortabil, tinerii cu vârsta peste 16 ani pot solicita consultaţii şi fără a fi însoțiți de părinți. Chiar și cei care nu au împlinit 16 ani, dacă doresc, pot merge fără părinţi la cabinetele de planificare familială pentru a solicita informaţii şi a discuta despre sexualitate.
Ce se întâmplă în cabinetul de planificare familială?
Dacă ai nevoie de consiliere pentru a discuta opţiunile pe care le ai pentru a-ţi planifica o sarcină atunci când ţi-o doreşti, a identifica cea mai potrivită metodă contraceptivă pentru tine sau vrei să ştii mai multe despre sexualitate, cum să te aperi împotriva unei infecţii cu transmitere sexuală, fă o vizită la un cabinet de planificare familială.
Cea mai importantă parte a consultaţiei este discuţia cu medicul de planificare familială. În majoritatea cabinetelor, medicii de planificare familială sunt femei. În cadrul discuţiei, medicul te va ajuta să înţelegi mai bine acele aspecte ale stilului tău de viaţa care au importanţă pentru metoda contraceptivă pe vei dori să o foloseşti. Veţi discuta despre cât de importantă este protecţia împotriva unei sarcini în acest moment al existenţei tale, unele aspecte legate de viaţa ta sexuală, frecvenţa contactelor sexuale, numărul partenerilor sexuali, dacă ai mai folosit metode contraceptive şi cât ai fost de mulţumită de ele, posibile obiceiuri, precum fumatul, dacă îţi doreşti o anumită metodă etc.
Veţi discuta şi despre eventuale boli pe care le-ai avut şi factori de risc pentru îmbolnăviri în aşa fel încât să eviţi folosirea unor contraceptive care nu sunt potrivite stării tale de sănătate.
Veţi discuta despre factorii economici care ar putea să îţi influenţeze alegerea, cum te vei putea reaproviziona în cazul în care metoda aleasă va presupune acest lucru, despre măsura în care ai nevoie ca cei din jurul tău să nu îşi dea seama că foloseşti un contraceptiv.
Medicul îţi va prezenta toate metodele care sunt disponibile în momentul de faţă, explicându-ţi cum acţionează, ce avantaje şi dezavantaje au şi cum se utilizează fiecare. Pe tot parcursul prezentării poţi pune întrebări pentru a înţelege mai bine informaţiile pe care le primeşti. Împreună cu medicul vei alege o metodă pe care consideri că o vei putea folosi cât mai corect şi în care ai încredere că te va ajuta să pui în practică planurile pe care le ai pentru copiii pe care ţi-i doreşti. După ce aţi ales o metodă, medicul îţi va explica în detaliu cum trebuie să o foloseşti pentru ca ea să fie eficientă.
Începerea folosirii unora dintre metode contraceptive poate fi făcută şi fără o consultaţie medicală generală. Multe metode pot fi folosite fără un examen ginecologic prealabil sau efectuarea unor teste de laborator. Dacă la prima vizită la cabinet nu te consideri pregătită pentru un examen medical, veţi stabili împreună cu medicul când vei putea reveni pentru a-l face.
Nu uita: pentru sănătatea ta este bine să faci în fiecare an un consult medical general, chiar în absenţa unor semne de boală. La femei, consultul ginecologic anual face parte din aceleaşi obiceiuri bune destinate protejării sănătății, în special dacă sunt active sexual.
Chiar dacă metoda pe care ţi-o doreşti presupune un examen medical general sau un consult ginecologic, la cabinetul de planificare familială ţi se vor oferi soluţii pe care să le poţi utiliza până în momentul în care vei începe folosirea metodei dorite.
Anumite categorii de persoane pot beneficia de produse contraceptive gratuite prin programele susținute de Ministerul Sănătății. Informează-te pentru a vedea dacă ai acces la ele.
De ce ar trebui să mergi la un cabinet de planificare familială?
Fiecare om este unic în felul său. Metoda pe care o foloseşte de ani de zile fără probleme o prietenă, poate nu este soluţia cea mai bună pentru tine. Părerile despre altă metodă sunt împărţite pe forumuri. Cum să alegi? Din 10 femei sănătoase care au contacte sexuale neprotejate timp de un an, opt vor rămâne însărcinate. Doreşti să planifici momentul venirii pe lume al copilului tău? Doreşti să te protejezi împotriva unei sarcini nedorite? Soluţia este să soliciţi o consultaţie de planificare familială. La cabinetele de planificare familială serviciile sunt acordate de personal specializat, experimentat. Serviciile sunt confidenţiale şi gratuite. Medicii de planificare familială îţi vor face recomandări adaptate nevoilor tale.
CITEȘTI
Totul despre sex
Non-FictionHey!!! 😇 În această carte vă voi răspunde întrebărilor si voi scrie despre sex, relații si alte subiecte asemănătoare. 💜 Sper că v-am ajutat! 🙏