5 factori care pot cauza tulburări ale ciclului menstrual

153 2 0
                                    

Ciclul menstrual al oricărei femei începe cu prima zi a menstruației și se încheie în ziua anterioară apariției următoarei menstruații. Durata media a ciclului menstrual este de 28 de zile, însă acesta poate varia între 20-40 de zile, în funcție de organismul fiecărei femei. Se poate vorbi despre tulburări ale ciclului menstrual atunci când durata acestuia dieră foarte mult de la lună la lună. Iată câteva dintre cauzele frecvente care duc la declanșarea acestora.

Stresul

Stresul este unul dintre principalii factori care afectează sănătatea organismului, efectele sale pot include tulburările de menstruație. Care este explicația? Atunci când organismul este supus constant stresului, producția de hormoni care determină ovulația poate scădea drastic, iar menstruația poate apărea mai târziu sau poate chiar să lipsească într-o anumită lună. În anumite cazuri, se poate ajunge până la amenoree secundară (lipsa a trei sau mai multe menstruații lunare consecutive) și chiar la infertilitate temporară. Așadar, dacă te simți copleșită de gânduri sau emoții negative, fă tot posibilul să-ți protejezi sănătatea, găsind activități și soluții care să te ajute să te relaxezi și să alungi stresul acumulat.

Nu dormi suficient

Nopțile pierdute, somnul neodihnitor și stilul de viață dezorganizat aduc asupra organismului tău multe efecte nedorite. Dereglarea ciclului menstrual este unul dintre ele, lipsa de odihnă afectând inclusiv secreția hormonilor reproductivi care reglează, la rândul lor, ovulația și menstruația. În plus, atunci când organismul nu primește destul somn, apar tulburări și în producția de melatonină, cunoscută ca hormonul responsabil cu instalarea stării de somnolență. Încearcă, așadar, să eviți pe cât posibil nopțile nedormite, iar atunci când ai ocazia, să te bucuri cât mai mult de orele de somn.

Sportul în exces

Felicitări dacă te numeri printre cei care fac mișcare în mod regulat! Un stil de viață activ reprezintă un plus pentru sănătatea ta fizică, influențând pozitiv și starea ta de spirit. Însă, așa cum oricând este vorba de un exces, antrenamentele fizice riguroase, pe o perioadă îndelungată de timp, pot declanșa efecte negative. Exercițiile fizice solicitante combinate cu o dietă redusă în grăsimi vor duce la o scădere excesivă în greutate și, apoi, la dereglări hormonale. Mai exact, atunci când energia de care dispune organismul tău scade brusc, funcția reproductivă este oprită temporar, în vederea susținerii nevoilor metabolice de bază pentru supraviețuire. Astfel, amenoreea devine unul dintre efectele nedorite ale efortului fizic în exces.

Vârsta

Prima menstruație apare, de regulă, între 12 și 14 ani. Debutul poate să varieze însă în funcție de organismul fiecărei femei, între 9-16 ani. Este foarte important să știi că, cel mai probabil, în primii doi ani după debutul menstruației, vei avea parte de cicluri menstruale neregulate. Astfel, se poate întâmpla ca într-o luna menstruația să apară de 2 ori, după cum se poate întâmpla și ca aceasta să lipsească timp de 2-3 luni. Acest lucru se întâmplă pentru că, în adolescență organismul trece prin multe transformări hormonale, ceea ce influențează inclusiv ciclul menstrual.

Greutatea

Atunci când în organismul tău se află celule grase în exces, se produce o cantitate prea mare de estrogen care poate inhiba eliberarea de. Astfel, menstruațiile devin mai rare decât în mod normal, putându-se manifesta ulterior printr-o durată mai mare și un flux abundent.

Așadar, ai cât mai multă grijă de tine! Urmează un stil alimentar echilibrat, sănătos și fă mișcare în mod regulat, iar sănătatea ta va avea de câștigat.

Totul despre sex Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum