Dragostea în vremea social media

261 5 0
                                    

I-ai auzit vreodată pe bunici sau chiar pe părinți spunându-ți că, pe vremea lor, era extrem de greu să le scrie celor de care erau îndrăgostiți? Existau numai scrisori și telegrame care, însă, ajungeau abia în câteva zile. Dar că atunci când stabileau o întâlnire cu o nouă dragoste, era musai să se ducă pentru că oricum nu aveau cum să anunțe că întârzie sau să reprogrameze? Așa-i ca este greu de imaginat cum de au reușit să se îndrăgostească chiar și în ciuda acestor obstacole?

Astăzi, oricine este la un click, la un „bună! Ce faci?” sau la un video call distanță. Astăzi, ai marele noroc de a putea spune ceea ce îți dorești atunci când îți dorești să o faci, să intri imediat în vorbă cu fata sau cu băiatul care ți-a atras atenția printr-o poză de profil cool, să-i vezi chipul persoanei iubite cu un seflie trimis în numai câteva secunde prin sms/iMessage, Messenger Chat, Whatsapp si multe alte aplicații care fac parte deja din stilul tău de viață.

Generația „social media” este generația care publică aproape zilnic, dacă nu chiar de câteva ori pe zi, noi fotografii atent modificate pe Instagram, cu zeci de #-uri care detaliază coordonatele și emoțiile fiecărei experiențe și cu emoji-uri care completează perfect caption-ul. Este generația care pin-uiește imaginile preferate pe Pinterest, care postează imagini cu filtre amuzante sau mini-clipuri îndrăznețe pe Snapchat și care dă swipe left sau swipe right pe Tinder. Astăzi, tinerii se îndrăgostesc pe timeline și de despart prin voice message. Iar apoi au oricând posibilitatea să o ia de la capăt. În plus, astăzi se discută despre sex cu o mai mare lejeritate, iar începutul vieții sexuale are loc adesea, mult mai devreme decât pe vremea bunicilor sau a părinților. Gurile rele ar spune până și că tinerii sunt mai mult interesați de imaginea lor în spațiul virtual și de like-urile sau de alte reactions pe care le obțin în fiecare zi, decât să construiască o relație autentică de cuplu. Să fie oare adevărat că vârful relației este momentul în care ambii își pun In a relationship pe profilul de Facebook și o poza de profil în doi? Să nu ne grăbim cu generalizări.

Însă, ceea ce nu s-a schimbat nici până astăzi este faptul că tinerii (și nu numai!) continuă să aibă dileme și întrebări legate de sex, protecție și relații. Un adevărat paradox în condiție în care internetul vuiește de informații, iar discuțiile pe forumuri și pe grupurile închise de pe Facebook sunt mai intense decât oricând. Un paradox pe care ni-l putem explica abia atunci când înțelegem că problema cu care se confruntă tinerii este faptul că rareori au la îndemână surse de specialitate, ce garantează pentru valabilitatea informațiilor și care permite dialogul direct cu specialistul.

Totul despre sex Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum