Majoritatea femeilor se confruntă, cel puțin o dată în viață, cu infecții ale tractului urinar (ITU) acestea fiind printre cele mai răspândite afecțiuni ale zonei urogenitale feminine.
Cu toate acestea, infecțiile urinare sunt considerate un subiect incomod greu de abordat chiar și cu cele mai apropiate prietene. Din acest motiv, au ajuns să circule numeroase mituri legate de apariția sau tratarea infecțiilor urinare.
Hai să vedem, câte dintre cele mai des întâlnite mituri despre infecțiile urinare sunt adevărate?
Infecțiile urinare apar doar din cauza igienei precare
Fals: ITU este provocată de diferite bacterii care ajung în aparatul urinar. Cu toate acestea, printr-o igienă corespunzătoare, poți să ții bacteriile departe.
Igiena corespunzătoare înseamnă să folosești cu atenție toaletele publice, să te speli pe mâini de fiecare dată înainte și după folosirea unei toalete publice, să te ștergi pe zona perineului din față spre spate după fiecare urinare, și să menții această rutină corectă înainte și după actul sexual. Însă, ai mare grijă la curățarea zonei vaginale deoarece folosirea în exces a săpunurilor nepotrivite poate duce la distrugerea florei bacteriene normale din zonă.
Doar femeile se confruntă cu infecții urinare
Fals: La fel ca și în cazul femeilor și bărbații sau copiii se pot confrunta cu infecții urinare.
Așa cum spuneam, infecțiile urinare sunt, în general, cauzate de bacterii care trăiesc în colon, în special în rect. În cazul femeilor, lungimea uretrei este mai scurtă, ceea ce înseamnă că sunt mai predispuse la acest tip de infecții din cauza anatomiei care le permite bacteriilor să pătrundă ușor în aparatul urinar.
Infecțiile urinare fac parte din bolile cu transmitere sexuală (BTS)
Fals: Deși ambele pot să apară în urma unui contact sexual, infecțiile tractului urinar nu sunt infecții cu transmitere sexuală (BTS). În cazul infecției urinare, bacteriile care există deja în intestinul nostru, pe pielea din regiunea perineală, ajung în aparatul urinar, favorizate fiind de raportul sexual.
Deci, infecțiile urinare nu sunt contagioase sau transmisibile către partenerul tău.
Infecția urinară dispare de la sine
Fals: Există o mulțime de remedii naturiste care promit să te ajute cu adevărat în tratarea infecției. Acestea au un efect benefic, dar insuficient în tratarea unei infecții urinare. Îți recomandăm ca în cazul în care te confrunți cu o astfel de afecțiune, să mergi la medic pentru a avea un diagnostic corect și complet și pentru a primi tratamentul medicamentos corespunzător.
Lăsarea unei infecții netratate nu are trebui să fie niciodată o soluție, deoarece poate duce la probleme grave. De exemplu, bacteriile pot ascensiona pe tractul urinar și către rinichi, provocând o infecție renală.
Dacă ai usturimi înseamnă că ai o infecție de tract urinar
Fals: Într-adevăr, senzația neplăcută de usturime sau iritație când urinezi poate să fie un simptom al infecțiilor urinare. Însă, aceste simptome pot fi cauzate și de alte infecții vaginale sau iritații cum ar fi candidoza sau vaginoza bacteriană.
Printre simptomele ITU se numără:
-nevoia frecventă și urgentă de a urina
-durere sau presiune în zona abdominală și lombară
-urină urât mirositoare
-febră
-oboseală și frisoane
-greață sau vărsături în cazul infecțiilor urinare neglijate, avansateTe poți alege cu o infecție urinară doar după ce ai făcut sex
Fals: Infecțiile urinare pot să apară independent de actual sexual, în orice stadiu al vieții și la orice vârstă. Cu toate acestea, contactul sexual poate constitui un factor important în apariția ITU deoarece, în timpul desfășurării lui, bacteriile din zona anală pot să ajungă în uretră și apoi în tractul urinar.
Infecțiile urinare pot fi prevenite
Adevarat: Infecțiile urinare nu pot fi prevenite 100%. Cu toate acestea, cu o doză de precauție, poți să scazi frecvența apariției lor.
Printre metodele de prevenție se numără:
-consumul regulat de lichide care să favorizeze golirea frecventă a vezicii
-menținerea unei igiene genitale riguroase
-urinarea după contactul sexual pentru a preveni migrarea ascendentă a bacteriilor din uretră spre tractul urinar
-folosirea lenjeriei de bumbac
-ștergerea din față spre spate a zonei perineale după fiecare urinare pentru a evita transferul bacteriilor din zona anusului spre uretră
-limitează folosirea prezervativelor nelubrifiate
-folosirea unui gel lubrifiant la contact sexual dacă lubrifierea naturală nu este suficientă
-evită să te abții de la urinare
-evită constipația, alimentația corectă cu menținerea unei flore intestinale normale este importantă și pentru a avea o bună imunitate
-dacă ai avut infecție urinară, folosește un dezinfectant urinar și un probiotic pentru menținerea florei intestinale și vaginale normale timp de o lună după acest episod
-tratarea infecțiilor vaginale asociate
-un test rapid de urină și de verificare a pH-ului vaginal te pot ajuta să mergi la un consult dacă acestea sunt modificateDetectată din timp și tratată corespunzător, conform indicațiilor medicului, infecția urinară nu reprezintă un pericol major pentru sănătate. Așadar, dacă observi apariția simptomelor descrise mai sus, adresează-te cu încredere medicului. Nu uita: să fii informat e cool!
CITEȘTI
Totul despre sex
No FicciónHey!!! 😇 În această carte vă voi răspunde întrebărilor si voi scrie despre sex, relații si alte subiecte asemănătoare. 💜 Sper că v-am ajutat! 🙏