Strigătul unei inimi mute

O Făptură...

Anul ăsta a fost o a doua durere,
O a doua zi de naștere fără putere,
Am simțit cum propriul Dante mi-am pierdut,
Căci pe podul Santa Trinita nu ne-am revăzut.

Am plâns și mi-am îngropat capul în perne,
Mi-am zgândărit din nou iubirea... Pesemne.
Când pe trimite-am vrut s-apăs,
Căci dorul mă rodea până la os.

Am hoinărit prin lanuri, lunci, parcele,
Pe străzi pustii umbrite de felinare sparte,
Prin locuri umblate de picioarele tale,
Unde-au rămas pitite, săruturi demult uitate.

Mi-ai cules flori crescute în colțul nostru de natură,
Le-am strâns la piept, le-am inspirat mireasma.
Cu buzele ți-am atins a gâtului curbură
Și dintr-o dată, buf... S-a risipit fantasma!

M-am trezit singură, în picioarele goale.
Lacrimile îmi cădeau pe pământul înghețat
Simțeam lipsa căldurii brațelor tale
Și-n mână-aveam un boboc de trandafir... uscat.

M-am întors pe călcâie și-am plecat râzând,
De-nchipuirile unei minți bolnave amuzată,
Pentru prima oară am știut cine sunt.
O făptură ce nu-ți va mai aparține... Niciodată!