Logodnicul îi propune să viziteze împreună un târg de nunți pentru a pune cap la cap toate pregătirile pentru nunta ce urma să vină. Îi spune că a angajat şi un ghid care e tot român pentru a le fi mai uşor şi că totul va fi exact cum "ne-am propus". În acel moment, Miruna voia să fie Brutus, iar Dass, Cezar. Voia să scape de el. Simțea că o sufocă.
Ziua în care trebuiau să viziteze târgul de mirese a sosit parcă prematur. Mai voia să amâne, dar... nu se putea, totul era real şi chiar se întâmpla sub privirea ei neputincioasă. Ajung în fața complexului şi aşteaptă să fie primiți cum se cuvine de ghidul lor. Dass primeşte un telefon în care este anunțat că din cauza unor probleme personale, ghidul angajat de el nu poate fi prezent aşa că are de ales între a opta pentru un alt ghid disponibil sau amânarea programării pentru ziua următoare. Acesta acceptă cea de-a doua variantă făcându-i semn Mirunei să urce în maşină. Pe drumul spre casă, Dass îi explică despre ce e vorba şi că a hotărât să amâne pentru ziua următoare. Miruna nu mai era interesată de ceea ce se petrecea în jur, nu-i mai păsa nici de nuntă, nici de Dass, nici de nimic... ştia doar că a făcut greşala vieții ei plecând de lângă un suflet atât de curat, precum cel al lui D. plecând de lângă ce iubea cu toată ființa ei şi se condamnă pentru asta la fiecare miligram de sânge ce-i trece prin vene. Urăşte să trăiască sub acelaşi acoperiş cu persoana pentru care nu simte nimic, urăşte să respire acelaşi aer şi să-i simtă atingerile reci pe corpul ei prea... plăpând, acum. Se urăşte pentru că a plecat fără să-i pese de ce a lăsat în urmă. Se urăşte pentru că s-a schimbat. Acea noapte trece cel mai greu; este cea mai sufocantă şi paralizantă noapte pentru Miruna. Se simte singură. Este iubita lui acum, dar se simte a nimănui. În mintea ei se construiesc scenarii cu ce ar fi fost şi cu ce ar fi trebuit să fie. Spre dimineață adoarme... cu un gust amar... de trădare, de ură. Dimineața este un calvar. Ştia ce urma să se întample şi dorea ca timpul să încremenească. Se repetă începutul zilei anterioare şi iată că este pusă iar în postura de femeie îndrăgostită, viitoare mireasă... sau cel puțin aşa trebuia să pară. Îşi aminteşte că şi-a uitat poşeta în maşină si se scuză față de logodnicul ei, grăbindu-se către maşină. Între timp, ghidul pentru târgul de mirese a sosit şi merge către domnul Dass pentru a începe turul târgului. Grăbită, Miruna se îndreaptă spre logodnic lângă care stătea cu spatele un tânăr solid, îmbrăcat cu pantaloni negrii atent călcați, cămaşa albă imaculată si vestă roşie.
"Iubito, hai să ți-l prezint pe ghidul nostru de astăzi!"
În acest timp, tânărul se întoarce cu fața către Miruna... Universul s-a oprit,
Inima mea bate din ce în ce mai puternic, apoi se opreşte brusc. Nu pot să cred! După atâta timp... cum este posibil? Cum? Nu cred! Îmi întinde mâna şi se prezintă "Bună ziua! Sunt Daniel Oprea şi astăzi stau la dispoziția dumneavoastră în calitate de ghid pentru acest târg de nunți. " a accentuat atât de mult "târg de nunți" încât îi pot auzi chiar şi acum vorbele. Eram precum o antilopă fragilă în fața leului, nu ştiam cum să reacționez, pe de-o parte mă uram pentru că sunt lângă logodnicul meu, omul pe care nu-l iubesc, pe de altă parte eram în extaz pentru că am reuşit să-l ating, să-l mai simt. Vreau să trag de clipa asta cât de mult pot, vreau s-o fac să dureze un milion 5 ani. Vreau! Norbert mă ia de mână şi îmi spune că este timpul să intrăm în complex. Bineînțeles că nu voiam, doar gândul că am lângă mine doi barbați influenți asupra mea, mă degradează. Unul mă voia înapoi, sau cel puțin asta am simțit din strângerea de mână, altul mă avea, mă trăgea înainte spre viitor.
Ascultă http://youtu.be/teFc0AeZxgE
Sunt aproape moartă. Nu trebuie ca Norbert să afle că noi doi ne cunoaştem, însă simt nevoia să-l întreb dacă este bine, dacă a fost bine... să-i cer iertare că am plecat atunci, să mai existe "noi". Mintea mea nu e nici pe departe la rochii sau inele, sunt şocată. Nu există posibilitatea ca să nu ma cunoască sau că nu-şi aminteşte de mine, se vede clar că ştie. Acum sunt şi mai mirată că nu a zis nimic legat de noi. De ce mă acoperă? Până la urmă nu-i fac rău propriile vorbe. Îi aud cuvintele, dar nu le înțeleg. Nici nu vreau să le înțeleg pentru ca el vorbeşte de-o nuntă care nu este a noastră, mă simt, însă, bine că şi aşa este în prezența mea. Norbert mă ține de mână strâns, parcă şi el simte ceva, dar nu mă interesează! Turul galeriilor pare a fi un labirint. Vreau să rămânem blocați în el pentru totdeauna! Doar noi doi. Bineînțeles că nu îi pot spune nimic, bineînțeles că trebuie să afişez pe față un zâmbet tâmp pentru că nu vreau să banuiască ceva. A sosit momentul să plecăm. Vizita s-a terminat.. acum ce să fac? Să-l iau de gât şi să-i promit că ne vom vedea într-o altă viață? Să plec fără să mă mai uit în urmă? Ar însemna să dispar ca prima dată şi nu vreau să-l mai pierd.. ce să-i spun? Ce să fac? După atât timp avem ocazia să ne vedem şi nu-mi permit să o pierd. Îmi întinde din nou mâna şi-mi spune că se bucură că ne-a cunoscut şi că a avut oportunitatea să fie el cel ales dintr-atâția. Vreau să cred că nu crede nici el în ce a spus şi că a făcut-o doar pentru a încheia cumva conversația. Plecăm... mă urc în maşină şi tremur. Cum oare o să mai am ocazia să-l văd? O s-o mai am? Norbert mă întreabă dacă mi-a plăcut ceva. Îmi spune că m-a văzut distantă şi că e îngrijorat. Mă întreabă dacă mă simt bine, dacă mă doare ceva. Am ajuns acasă. Mă întind în pat şi-l rog să-mi facă o cafea. Îmi deschid laptopul; văd iar mail-uri... de data asta 2. De la aceeaşi adresă; într-unul este ataşată imaginea
Iar în cel de-al doilea scrie "Zâmbeşte mai mult, suflet frumos!". Cine naiba e?? Ce vrea?? I-am spus să nu-mi mai trimită mail-uri. Cred c-o să-i scriu ceva... dar ce? Îi aud paşii lui Norbert. Închid laptopul şi îl arunc pe fotoliu. Îmi aduce cafeaua şi iar îmi aduc aminte de perioada în care eram cea mai fericită. Îmi simt inima în stomac, îmi simt creierul inundat. Tremur. Norbert mă întreabă ce am, ce e cu mine. Dacă-i spun că mi-e rău, cheamă doctorul, dacă-i spun că mi-e rău psihic... mi-ar fi şi mai rău. Nu am pe nimeni... prefer să fiu "bine".
- Cred că mai vreau să mai vizităm incă o dată târgul.
- Păi... bine, o să sun să-i anunț.
- Mi-ar plăcea să fie tot domnul Oprea ghidul nostru...
- Nu contează cine o să fie. Important e să găseşti ceva să-ți placă.
- Totuşi, poate-l găseşti tot pe el.
Nu vreau pe altcineva. Ar mai fi o şansă pentru noi. Aş putea să fac ceva, să-i dau un semn... să-mi cer iertare.
- Poate reuşeşti să faci programarea cât mai repede. Să avem timp...
- Nu depinde de mine, iubito. O să încerc să le spun că e ceva urgent.
- Poate îi suni chiar în seara asta.
- Ha... ok!
Nu mă interesează dacă bănuieşte ceva sau nu. Nu mă interesează dacă e implicat sau nu. Ştiu ce vreau şi vreau să mă agăț de şansa asta cu toți dinții.
A doua zi dimineața mă găseşte tot în aceeaşi stare, înecată în patul imens. Norbert nu mai este lângă mine, cred că a plecat la birou... tocmai bine. Îmi sună telefonul... m-a sunat să mă anunțe că a reuşit să facă programare pentru astăzi şi că a reuşit să-l ia tot pe Daniel ca ghid. Îşi cere scuze că nu poate fi prezent şi că nu vom putea merge împreună.
Închid ochii... mă ciupesc. Este adevărat?? Chiar este adevărat? O să fiu decât eu cu el?? Este cea mai minunată veste primită de la Norbert! Nu ştiu cu ce să mă îmbrac, nu ştiu cum să fac să ajung mai repede. Nu ştiu ce o să-i spun prima dată. Cum?
Taxi-ul mă aşteaptă; inima deja nu mai există. Mi-au amorțit mâinile şi nu mai am voce. Niciodată n-am avut astfel de emoții. Mă urc în taxi, îi dau adresa.
Am ajuns. Parcă au trecut 3 ani. Cobor şi-l caut cu privirea. Nu-l văd. Dacă nu vine? Dacă nu vrea?
