Toamnă. Nu anotimp, ci sentiment.
Ăsta este sentimentul definitor pentru Miruna.
Au trecut 2 săptămâni de când Miruna plânge. Nimeni şi nimic nu-i mai răpeşte o urmă de zâmbet. Este neîngrijită, parul ei este ciufulit şi fără noimă, la fel ca viaţa ei, dormitorul ei (pentru că doarme într-o altă cameră, separată de cea în care dormea cu Dass) este complet răvăşit, iar patul, bineînţeles, plin de şerveţele aruncate.
Este noapte. Momentul în care poeţii îşi găsesc inspiraţia, în care compozitorilor le vin idei, momentul în care eşti doar tu cu tine însuţi. În care eşti demachiat de zâmbete false şi aparenţe, în care te cunoşti exact cum eşti.
Miruna se plimbă prin cameră ca un leu în cuşcă;
Trebuie să fac ceva... nu mai pot. Trebuie să-l văd, să ştiu de el.
ora 00:37, duminică, 9 mai
Tot ce pot să fac este să mă duc la el!
Nici nu termină de gândit că a şi ajuns în faţa casei. Descuie maşina şi goneşte, încercând să-şi amintească drumul către el.
Trebuie să găsesc! E greşala mea, trebuie să rezolv cumva. Ştiu că o să-l găsesc!
Din perspectiva lui Daniel
Oare dacă-i mai trimit un mail, va şti că eu sunt? Sau... dacă o să-l ignore?! Măcar ştiu că i-am dat.
Draga mea,
Ce faci?
Nu e bine...
Sunt lângă tine chiar acum!
Nu... nu sunt lângă ea. Ce să-i scriu?! Hai, Daniel, gandeşte!!!
Iubita mea, eu sunt autorul din spatele acestor mail-uri, vreau să ne vedem...
Acelaşi vechi eu,
Daniel.
Daniel aude un zgomot puternic şi o "frumoasă" ceartă. Deschide fereastra şi vede în lumina lunii şi a farurilor unei maşini, o femeie îmbrăcată intr-un trening gri, ciufulită şi încălţată în papuci de casă. Pentru câ este omul dreptăţii şi al liniştii interioare, coboară imediat să vadă ce se întâmplă.
Pe fundal:
Îl caut! Aici stă, sunt sigură!!! Înţelegeţi că ştiu! Dumneavoastră încercaţi să-l ascundeţi. Spuneţi-i că sunt eu, Miruna!
Daniel se îndreaptă către femeia misterioasă şi se scuză politicos, întrebând care-i problema.
- Bună seara! Ce se... Miruna, ce faci aici???
- Pe tine te căutam! ( Şi îl ia în braţe)
- Hai în casă. Îmi cer scuze pentru neînţelegere, a confundat casa. O seara bună! Miruna, ce-i cu tine??
- Nu mai suport...
- Ce nu mai suporţi? De ce eşti aici? Cum m-ai găsit?
- Nu te bucuri să mă vezi?
- Nu fi copil...
- Am încercat să-mi aduc aminte unde stai... pentru că nu aveam nimic... nu puteam să iau legătura cu tine şi simţeam că înnebunesc.
- Ştiu... m-am gândit la asta după ce ai plecat. Hai să-ţi fac un ceai. Fă-te comodă!
Miruna se aşază pe canapea şi se înveleşte cu o pătura. Are ochii în lacrimi. Nu, nu de tristeţe. De fericire! Acum e iar fericită.
- Poftim ceaiul!
- Mulţumesc...
- Nu ştiu ce să-ţi spun. Sunt surprins că ai reuşit să mă găseşti, dar şi foarte fericit că stai pe canapeaua mea, că bei din cana mea... ( îi sărută mana atât de flămând)
- Aici vreau să rămân. Aici lângă tine!
- Şi cu el?
- Nu, nu-mi aduce aminte. El nu face parte din viaţa mea!
- M-am gândit la ce am putea face... şi nu avem prea multe opţiuni...
- Hai să plecăm. Să ne întoarcem în ţară...
- Cum? Îţi dai seama că ne poate găsi și-ţi poate face rău în vreun fel...
- Atunci să plecăm în altă parte. Dacă te am pe tine, am tot! Dacă te am pe tine, am cerul, luna şi toţi fluturii din lume! Dacă te am pe tine, mă am pe mine!
- Ştiu, iubita mea. Ştiu prea bine... dac-aş putea, aş face imposibilul.
- Stai lângă mine!
- Aici sunt, iubita mea! N-o să mai plec, promit!
- Să fim...
- ... ca înainte!
Miruna se simte, în sfârşit, protejată şi iubită. După foarte mult timp. E sub "aripa" protectoare a iubitului; a omului pe care îl iubeşte cu toată fiinţa ei; persoana fără de care se simte în Infern.
Petrec o noapte împreună... după mult timp, Miruna, Daniel, trăiesc din nou. E dimineaţă acum, în sfârşit se trezesc unul lângă celălalt.
- Bună dimineaţa, iubita mea!
- Bună dimineaţa, iubire!
- Mă duc să-ţi pregătesc ceva de mâncare.
- Nuu, mai stai lângă mineee...
- Bine, somnoroaso.
- Ce facem? Unde plecăm?
- Deocamdată suntem bine aici. N-o sa ne găsească prea uşor...
- Dar trebuie să facem ceva...
- Ştiu, pui, o să căutăm şi o să rezolvăm. Hai să mâncăm ceva, mă duc să pregătesc.
Din perspectiva ei: cea mai minunată dimineaţă! Sunt cea mai norocoasă femeie! Simt că trăiesc iar!
Din perspectiva lui: doarme în patul meu, femeia vieţii mele este aici! Sunt cel mai norocos bărbat! Simt că trăiesc iar!
Zilele trec, de data aceasta sunt zile fericite, aşteptate şi prea mult iubite. A trecut o săptămână de când Mirunei i s-a schimbat viaţa şi totul pare pus sub semnul perfecţiunii şi al iubirii eterne. Totuşi, nu pot sta în acelaşi loc. Trebuie să evadeze din această "lume" pentru a fi fericiţi în continuare.
