Daniel a reuşit să găsească o casă micuţă, undeva între munţi, uitată de lume, dar perfectă. Cumpăra două bilete de avion doar dus, împachetează câteva lucruri importante şi se pregătesc de drum. Norocul Mirunei a fost ca, în maşină să fie geanta ei, în care avea actele personale.
7 iunie, luni
Luni, început de săptămână, început de viaţă, început de lume nouă.
Ajung la aeroport; se aşază pe scaunele reci, dar încărcate de speranţa unui "mai bine".
Şi când crezi că totul este bine şi că poţi atinge perfecţiunea, atunci primeşti o palmă rece. În acelaşi aeroport, la aceeaşi oră, Dass, acelaşi Dass, aşteaptă. Miruna îl vede întâmplător.
- Daniel! Dass este aici!
- Iubito, ştiu că ţi-e greu...
- Daniel, nu mi se pare!
- Nu are cum să fie aici, doar ţi s-a părut.
- Uite!
(Miruna îi face un semn discret, arătându-l pe Dass, care se uita insistent la ceas)
- Vezi???
- Mda... probabil...
- Ce facem?
- Nu facem nimic. Dacă ne agităm îşi va da seama. Stăm aici, poate nu ne vede.
Pe fundal: "Avionul către Germania decolează în 5 minute. Vă rugăm să vă ocupaţi locurile!"
- Poate e avionul lui...
- Vedem.
Într-adevăr, era avionul cu care Dass trebuia să decoleze. Au scăpat şi de acest impediment.
(Miruna plânge)
- De ce plăngi, iubito?
- Nu mai vreau să-l mai văd... de ce apare iar?
- N-o să mai apară. O să vezi.
..............................................................................................................
Cei doi se urcă în avionul care avea să le schimbe viaţa pentru a doua oară. Dupa două ore de zbor, iată-i ajunşi în Elveţia. Locul unde avea să renască iubirea lor. Miruna este femeia vieţii lui; Daniel este bărbatul sufletului ei; se completează mai bine decât vara cu îngheţata, sau petrecerea cu muzica. Sunt perfecţi şi ireal de asemănători. Viaţa la căsuţa dintre munţi este perfectă, la fel ca în acele filme romantice în care el are cămaşă roşie în carouri legată în jurul abdomenului, în care tricoul alb este perfect mulat pe formele atent definite, cu bocanci de iarnă, bej, şi cu blugi verzui, rupţi ştrengăreşte în genunchi, iar ea cu o rochiţă uşoară şi vaporoasă, albă, bocanci negri, cămaşă identică prinsă strâns în talie şi părul ondulat, mărginit de o eşarfă aranjată în detaliu. Ce mai? O minunăţie! Frumuseţe pură. Se descurcă puţin greu deoarece nu au condiţiile necesare, însă, cel mai important, se au pe ei. Printre atâta natură, cum să mai simţi altceva în afară de iubire în forma ei pură?!
O surpriză grandioasă avea să-i aştepte pe cei doi îndrăgostiţi. Mirunei i se face rău tot mai des, era palidă, nu mânca, era obosită şi lipsită, parcă, de viaţă.
- Trebuie să facem ceva!
- Nu te panica, o să-mi treacă...
Da! Miruna este insarcinata! Visul unui vis!
- Iubito, e ce cred eu?
- Da!
- Adică o să fim... ?
- Da, iubitule, o să fim părinţi!
- Noi? Adică o să fiu tată? Eu?
- Da! Noi! Tu, tatăl, eu mama. Iubirea noastră se va lega pentru totdeauna!
Miruna este însărcinată, Daniel este lângă ceea ce şi-a dorit, iar totul are acum, din nou, forma perfecţiunii.
Miruna este însărcinată în 5 luni. Are tot ce-şi doreşte: este mamă, soţie, iubită, soră şi amantă, are lăngă ea unicul bărbat pe care îl iubeşte şi trăieşte după propriile reguli. Peisaj de basm. Cum Daniel este din ce în ce mai atent cu Miruna şi cu sarcina ei, îi propune să facă un control de rutină...
- Iubito, trebuie să faci un control, să vedem ce face micuţa noastră.
- Păi o să sun să-mi fac o programare.
- Mă ocup eu.
Daniel face programarea pentru a doua zi, la o clinică privată din apropierea casei lor.
Dimineaţa soseşte cu paşi repezi, astfel că, iată-i pe cei doi viitori părinţi în faţa clinicii.
- Am emoţii...
- Sunt normale, draga mea. Hai să intrăm, suntem aşteptaţi.
- Bună dimineaţa! Am făcut o programare pentru o ecografie pe numele Oprea.
- Bună dimineaţa! Da, luaţi loc. Doamna doctor o să sosească imediat.
- Bine, mulţumim!
...
- Intraţi, vă rog!
- Pentru control...
- Da, da, ştiu, mi-a zis asistenta. Hai, mămico, aşază-te confortabil! Să vedem ce se întâmplă aici; înainte de toate, o să completăm un formular. Câte săptămâni are sarcina?
- 21 de săptămâni.
- Aţi avut o sarcină liniştită pănă acum, sau au fost şi perioade... ?
- Destul de liniştită.
- Foarte bine. Când a mişcat prima dată?
- La 19 săptămâni şi de atunci nu a mai mişcat deloc.
- Ă... imediat ne uităm. Stai... ce?!
- Ce? Este vreo problemă?
- Ă... cum?! Trebuie să... revin imediat!
- Daniel, femeia asta mă sperie! Unde s-a dus? Cât dura să spună că suntem bine?
- Aşteaptă, iubito!
(Doamna doctor se întoarce într-un suflet şi se aşază şocată pe scaun) - Deci...
- Vă rog, puteţi să ne spuneţi mai repede ce face fetiţa?
- Ă... da. Păi... nu ştiu cum de nu aţi simţit... a avut loc o complicaţie în intervalul 19-20...
- Şi acum este bine, nu? Putem pleca, bănuiesc.
- Nu. Nu e bine...
- Fetiţa mea a păţit ceva???
- Din păcate...
- Din păcate, ce? Doamnă, fiţi serioasă!
- Din păcate copilul a decedat acum o săptămână. Trebuie să nască pentru ca viaţa mamei să nu fie afectată!
- Cum?!
Miruna plânge şi...
- Miruna! Revino-ţi! Făceţi-i ceva! Miruna!
Seară. Daniel este şocat, singur şi neputincios.
Fetiţa mea... nu cred...
Miruna este în salon, încă sub influenţa calmantelor şi al pastilelor. De 7 ore nu s-a trezit, iar doctorii îi administreaza continuu pastilele care o ţin, deocamdată, departe de realitatea crudă.
Seara trece, starea indusă Mirunei, nu.
- Iubirea mea frumoasă... suntem puternici noi... promit că o să fie bine... promit, iubire!
Ce am făcut să merităm asta?! Faptul că ne iubim prea mult, e o greşală?
- Ahh...
- Ce-i, iubito? Te-ai trezit...
- Unde sunt? Ce... ?!
- Eşti bine, acum. Te simţi bine?
- Sunt ameţită şi mă doare... stai! Ce face micuţa? Se simte bine şi ea?
- Iubito, hai să mănânci ceva.
- E bine?
- Înţelege, te rog...
- Daniel, e bine?! Spune-mi!
- Da, e bine şi o să fie bine acolo unde e...
- Unde e? Ce s-a întâmplat?!
- ...
- NU!! Spune-mi că nu!!!
- Miruna...
- Nu, nu e adevărat. Nu cred. Uite, o simt, vezi?! O vezi?!
- Miruna...
- Hai pune mâna să vezi ca e încă aici! Hai, nu-ţi fie frică...
- Miruna, iubito...
- Hai... pune mână... hai... (Miruna plânge şi îşi mângăie burta, dorind s-o simtă iar pe cea mică... Miruna plânge... îi plânge sufletul... Miruna plânge cu sufletul. )
Devine dependentă de calmante, iar singura alinare i-o mai dă doar braţele lui Daniel, care acum i se par a fi doar pentru a o consola. Era ca luna, jumătate din era lipsea, a devenit o persoană mereu tristă, care plânge atât de mult precum respiră, care mănâncă doar forţată şi care, în rarele momente de luciditate, îşi doreşte să nu fi existat.
Daniel, fiind singurul sprijin al ei, încearcă să mascheze durerea pe care şi el o simte, încearcă să fie zidul casei, umărul neclintit pe care Miruna va putea plânge. Ziua îşi găseşte câte-o ocupaţie care să-i ţină mintea vie, iar noaptea, noaptea... rememorează toată viaţa...
Au trecut doi ani de la incident. Întâmplările au rămas identice, doar că exterior, Mirunei pare a-i fi mai bine. Se reia, o poveste din trecutul lor... Mirunei îi este iar rău. De data aceasta, totul este pus pe seama calmantelor luate doi ani la rând.
- Hai... îmbracă-te!
- Unde mergem?
- Îmbracă-te!
- ...
- N- o să las să se mai întâmple ceva cu tine! Am promis c-o sa fie bine!
- Bine...
Sunt în faţa aceleaşi clinici în care, în urmă cu ceva timp, au pierdut o fiinţă dragă. De data asta :
- Mergeţi înainte, prima la dreapta.
- Daniel, ai sunat?
- Da, mi-am promis că o să am grijă de tine.
- Bine...
- Bună ziua! De ceva vreme, nu mai mănâcă, îi este rau tot timpul... ştiţi, în urmă cu doi ani, a pierdut o sarcină şi de atunci, în continuu a luat calmante. Ne gândeam că asta ar fi cauza...
- Vedem imediat. O să vă iau o probă de sânge, iar în urma rezultatelor vom vedea exact ce aveţi. O să dureze ceva.
- Aşteptăm afara...
- Daniel, şi dacă mi-au afectat ceva pastilele alea, să ştii că au fost singurele care mi-au alinat, fizic, durerea.
- Ştiu, iubito... ştiu prea bine...
- Să ştii că n-o să pot să renunţ la ele prea uşor...
- Știu şi asta, dar mai ştiu că eşti puternică...
- Nu mai sunt...
- Eşti şi o să fii... mereu, iubito!
- Daniel, te iubesc atât de mult...
- Şi eu te iubesc. Ştii că toate obstacolele astea sunt pentru a ne demonstra cât suntem de puternici.
- Cei mai puternici, iubitule.
După o oră...
- Au sosit rezultatele! Luaţi loc, vă rog.
- Puteţi să ne spuneţi ce are?
- Vă asigur că nimic rău. Într-adevăr acele calmante pe care le-aţi luat v-a afectat sistemul imunitar, dar nu este o problemă gravă.
- Şi atunci de ce se simte rău?
- Este şi normal să se simtă aşa pentru că este însărcinată. Din ce am analizat, aveţi 4-5 săptămâni, iar până acum, sarcina s-a derulat în parametrii normali.
- Însărcinată?!
- Da, cât se poate de însărcinată! Felicitări, dragilor!
- Dar...
- Iubito, suntem din nou părinţi!
- Dacă o să...
- Dacă vă e teamă să nu pierdeţi sarcina, vă recomand să excludeţi acele calmante şi să staţi departe de stres.
- Aşa o să facă, vă promit! Ne puteţi spune când să revenim?
- Următorul control va fi peste două săptămâni, când vom vedea cum creşte bebeluşul.
- Am înţeles. Bună ziua!
- Bună ziua!
Miruna este însărcinată. Da, este însărcinată. Acum are pentru ce lupta, are de ce se agăţa fericirea ei care era pierdută de prea mult timp.
- Vezi, iubito, avem o nouă şansă. Ţi-am zis că totul o să fie bine.
- Mi-e teamă...
- Nu are de ce să-ţi fie teamă.
- O să fie bine?
- Ţi-am promis, iubito!
- Poate că este un semn... un semn că suntem iubiţi.
- Sunt sigur. Hai, urcă-te în maşină, să mergem acasă...
