Inimile noastre bat în același ritm || Volumul 1

Capitolul 14 "Babă tâmpită"

Mă trezesc fericită, fericită ca un copil mic de vreo 5-6 ani care se duce la joacă cu prietenii săi. Toată rutina mea de dimineață decurge ca pe roate până în momentul alegerii ținutei. Cu ce mă îmbrac? Aproape fac o criză în timp ce arunc hainele din dulap pe covor. Ce naiba e cu mine? Eu nu sunt așa obsedată de haine, de aspectul meu... bine, doar puțin. Dar toate fetele sunt și acum că am iubit trebuie să arăt bine pentru el.

– Ce tocmai am zis? Rostesc cu voce tare și mă fac proasta de câteva ori în gând.

Cine mă place mă place așa cum sunt, în primul rând, mă aranjez pentru mine pentru că mie îmi place să arăt îngrijit.
Strâng din ochi și revin la haine, îmi iau pe mine o pereche de jeanși albastru închis și o bluză neagră.
Părul mi-l las pe spate și mă machiez natural. În picioare îmi iau UGG-urile mele negre. Iar peste o haină scurtă și nu foarte groasă grena cu o eșarfă cu nuanțe de portocaliu, maro și alb prin ea.

Arunc o ultimă privire în oglindă și ies pe ușă. Mama și tata deja au plecat la muncă așa că nu o să iau micul-dejun în dimineața aceasta. Cobor scările și ajung la etajul 1 unde se deschide o ușă.

–Vanda, dragă mea, poți să te duci să verifici dacă a venit corespondența?

– Sigur că da, doamnă Dora! Zic și cobor în fugă până la parter și-i verific cutia poștală.

– Era doar această revista! Zic și-i întind revista.

– Auzi, dar cine era băiatu' ăla cu care te tăvăleai aseară prin zăpadă?

Râmân cu gura deschisă și nu știu ce să răsound.

– Maică-ta și taică-tu știu ce faci tu?

– Nu vă privește pe dumneavoastră ceea ce fac eu.

– Nu cred că părinții tăi ar fi încântați dacă ar auzi asta.

– Știți ce? Nu-mi pasă ce credeți. Vedeți-vă de viață dumneavoastră, și nu va mai băgați în viață altora. Am întârziat, scuzați-mă!

Of, babă tâmpită, atât îi trebuie să scuipe ceva că ajunge la 5 metri sub pământ! Mi-a stricat dimineața, o urăsc. Nesuferita!

– Babă tâmpită, cu bârfele ei, o urăsc, îmi strică viața. Bobăn în barbă și mai adaug câteva înjurături.

– Ce ai iubire?

– Tu... cum... Ce cauți aici? Zic cu vocea surprinsă.

– Nu te bucuri să mă vezi?

– Ba sigur că da, doar că nu știam că vii! Îl îmbrățișez și ziua mea începe să devină mai bună.

– Cum să-mi las iubita să meargă singură la șoală? Râde și mă sărută pe frunte, asta e așa de drăguț.

– Haide!

Și uite cum simpla lui prezență m-a înveselit atât de mult, îl ador. Încă
nu-mi vine să cred că mă iubește și că e iubitul meu, al meu.

În capul meu sunt numai inimioare la fel ca în desenele animate și îmi vine să țopăi în continuu.

Intrăm în mașină și după ce îmi pun centura îl aud spunând:

– Ce aveai mai devreme?

– O mai știi pe baba aia de care ți-am spus? Aia cu bârfele, a mimat un da. A ieșit mai devreme la mine și m-a întrebat cine e băiatu' cu, care mă TĂVĂLEAM aseară prin zăpadă. Și m-a luat cu faze delea părinții tăi știu ce faci tu? O urăsc.

– Liniștește-te iubire, sunt sigur că părinții tăi n-au nimic împotiva mea, a noastă.

– Nu-i cunoșți!

– Hei, cine îmi poate rezista, sunt superb! Zâmbește și-și arată dinții strălucitori.

– Dacă zici tu. Spun și chicotesc.

– Nici tu nu mi-ai rezistat. Îmi face cu ochiul și zâmbetul mi se lărgește.

– De fapt tu nu mi-ai rezistat mie.

– Nu voiam să te rănesc.

– Atât îți trebuie. Râd și îi dau un pumn în braț.

Nici nu-mi seama când ajugem în fața liceului, cu mașina chiar ajungi repede. Ce mi-ar plăcea să am și eu permis.
Rrămânem tăcuți în mașină câteva minute, iar apoi ne trezind vorbint în același timp:

– Trebuie să-ți zic ceva!!

– Tu primul, prima!

– zicem amândoi odată, propune Leon și eu aprob din cap.

– Vreau să ținem relația secretă!

Un ras molipsitor umple mașina. Nu-mi vine să cred că gândim la fel, cred că nici lui nu-i vine să cred asta.

– Îmi place că gândim la fel! Spune și-mi pune mâna pe obraz.

– Și mie!

Mă sărută dulce, dulce de tot. E atât de dulce încât îmi vine să-l mănânc. Preiau eu inițiativa în sărut devorând-i buzele.

– Săruți al naibii de bine!

– Dacă ai știi tu, spun mai mult pentru mine.

– Ce să știu?

– Nimic!

– Hai,  zii acum! Se roagă de mine.

– Ești primul cu, care m-am sărutat așa! Îmi pun mâinile la ochi și rostesc următoarele cuvinte mai tare decât voiam. Gata, am spus-o!

– Adică sunt primul tău iubit?

– Nu! Am mai avut unul, dar nu vreau să-mi amintesc de el, e un jeg!

– Nu te mai gândi la el, acum gândește te că eu sunt lângă tine și că asta contează cel mai mult.

– Ești așa, zic cu ochii sticloși.

– Frumos, sexy, atrăgător? Zice și încep să râd. Mă distrage ca să nu încep să plâng.

– Nu asta voiam să spun, ci dulce și că aș face asta încontinuu.

Mă aplec spre el și-l sărut.
După câteva minute de giugiuleală, nu-mi place cuvântul ăsta, ieșim din mașină.

– Te aștept în pauza mare afară! Îmi zice și o ia în față.

– Bine.

Ajung la clasa mea, iar când intru dau nas în nas cu Amanda. O evit și mă așez în banca mea. Nici nu știu ce am pima oră. Mă rog, o să aflu când intră profa.

Amanda se așează lângă mine în bancă și pare nepăsătoare. Nu-mi zice nimic așa că nici eu nu-i zic. E vină ei pentru că ne-am certat. Deci eu n-am de gând să-i cer iertare, n-am de ce!

– Trebuie să vorbim!