Inimile noastre bat în același ritm || Volumul 1

Capitolul 5 "Cum îți place să-mi zici?"

— Hai nu zău? Cine ești tu să-mi spui ce să fac? Vorbește batjocoritor Ovidiu.

— Sunt cel care o să te bată măr dacă te mai iei de ea vreodată.

— Mai lasa-mă, doar gura e de tine. Face din mână superficial, iar Leon nu mai pierde timpul.

— O, da? Îl prinde de umar cu mâna stângă, iar cu dreaptă îi dă un pumn de toată frumusețea în burtă. De ce cu fiecare gest îmi place tot mai mult? Mă întreb și-l aud din nou vorbind cu tonul lui arogant.

— Asta să te învețe că nu te-ai pus cu un boboc de-al tău. Acum afară! Comandă împingându-l spre ușă.

— De ce ai făcut asta? Puteam să mă apăr și singură.

— Sigur că da, veverițo! Își dă ochii peste cap și își scoate pachetul de țigări.

— Te rog, nu începe și tu cu asta. Mi-e de ajuns să aud asta din gura lui dintr-a patra.

— Bine, bine nu-ți mai zic asa, nici macar nu-mi place sa te strig așa.

Se apropie de mine suflând fumul în lateral. Iar mă fixează cu primirea aia caramelizată.

— Dar cum îți place să-mi zici? Întreb apropiindu-mă de el un pas. Îmi pun mâinile pe pieptul lui în timp ce ochii îmi sunt ațintiți în ai lui.

Soneria sună prea zgomotos spărgând momentul. Era un moment, nu?

Trage un fum din țigara care a ars pe jumătate după care o aruncă pe jos și o calcă cu adidașii lui de firmă.

— Îți zic altă dată! Spune în timp ce dă fumul afară într-un mod ce nu pare deloc libidinos.
Îmi face cu ochiul și dispare din baie.

Nu te las să scapi!

— Leon, spune-mi! Strig după el ieșimd din baie.

— Altă dată! Îl aud zicând cu tonul lui arogant care mă enervează la culme așa că nu mai insist.

Mă duc la clasă, am noroc că proful întârzie tot timpul zece minute. Intru în clasă, după cum spuneam proful întârzie.

— Ce-ai stat atât? Mă întrebă Amanda imediat ce mă așez în bancă.

— Am fost distrasă de unele și altele. Ridic din umeri indiferentă.

— Vrei să spui unii și alții? Ridică din spâncene cu un râs sugestiv.

— Ai scris tema? Râd încercând să schimb subiectul.

— Da, eu și juma' din clasă și să știi că ești o genie.

— Asta sunt eu. Aduceți florile și premiul!

Ne punem pe râs până când intră grăbit profesorul în clasă și scrie un titlu pe tablă.

*

Restul zilei este plictisitoare, n-am fost bună de nimic, avem în minte doar felul în care mi-a luat apărarea și cum i-a dat un pumn în burtă lui Ovidiu cu atâta ușurință. A fost așa de tare, și-o merita la câte lucruri mi-a făcut de-a lungul a mai bine de opt ani.

"Leon de ce tot stai în capul meu? De ce nu mă lași în pace?" Îmi spun în minte. Și oare cum vrea să-mi spună? Adică Veverița nu i-a plăcut.
Mă bucur așa de tare că nu i-a plăcut pentru ca porecla asta îmi amintește de lucuri urâte. Ovidiu mi-a zis asa într-o exercursie cred ca din a patra, a transfirmat asta într-o jignire care m-a deranjat la început, dar acum nuprea mai îmi pasă sau cel puțin nuprea mă mai afectează așa cum o facea atunci.
Ama țipă la mine, iar eu îmi dau seama că tot ce am auzit din ce mi-a spus până acum este "Bla, bla... bla, bla, blaaa"

— Heiii, țipă la mine.

— Ce ai? Țip și eu la ea.

— Ce se întâmplă cu tine? N-ai fost atentă la ce ziceam.

— Scuze, dar mă gândeam!

— La ce?

— Ăă... Nimic important. Ce ziceai de acel Epifanio?

— E așa minunat, dar nu cred că s-ar uita la mine, adică el e mexican, e din altă țară, nu cred că vrea o prietenă ca mine: o roșcată cu parul lung și ochi căprui.

— Oh, draga mea sigur că o să te placă și el. Uite, voi faceți engleza împreună, ai putea să te așezi lângă el și, nu știu, flirtezi cu el. În plus ești în Buenos Aires, aici sunt toate națiile, nu-i mare lucru.

— Ești cea mai tare! Te iubesc, Van!

Mă ia în brațe și se învâte în jurul meu râzând.

— Și eu!

— Vrei să ieșim deseară?

— Sigur, unde?

— Păi, pentru mame spunem că tu dormi la mine, iar eu la tine...

— Asa...

— Iar noi mergem la un concert în parc.

— Ok, dar așa nu o să putem merge la nici una dintre noi după.

— La asta nu m-am gândit! Se încruntă și se pune pe gânduri. O mai știi pe verișoara mea Thalia?

— Da, de ce?

— E stă singură și cred că n-ar fi o problemă să dormim la ea.

— Bine atunci! Ne vedem la... la ce oră?

— Pe la opt, cam așa.

— Bine, pa!

—  Paaaaaa, spune cântând.

Îmi fac niște teme ca să nu aibă mama mitiv să nu mă lase și apoi merg să-mi fac un duș. În timp ce mi se usucă părul îmi iau un rucsac în care îmi bag câteva haine pentru dimineață și ceva în care să dorm.

Mai erau câteva minute și se făcea opt așa că ies pe ușă și coborî scările. Amanda deja mă aștepta în fața blocului.

— Hei, mă salută ea de cum mă vede.

— Hei, răspund și eu.

— Trebuie să-mi las rucsacul undeva.

— Hai la Thalia, trebuie să mi-l las și eu. Apropo, vine și ea. Nu te superi nu?

— Să mă supăr, e super tare fata aia. Iar hainele ei sunt bestiale.

Drumul spre apartamentul Thaliei nu durează mult pentru că o luăm pe niște scurtături.

— Bună, îi zicem amândouă din fața ușii ei.

— Bună, intrați!

— Ce mai faci,Thalia? O întreb după ce-mi las jos rucsacul.

— Încerc să mă distrez cât mai pot, o să încep în curând faculatea.

— Liceul, zicem în același timp și ne punem toate oe râs.

— Pai mergem? Întreabă Amanda.

Aprobăm din cap și ieșim din apartamenul verișoarei ei.