Regatul de Aur

2

Marra a atenționat-o când a vrut să se îndrepte spre grădină, ridicând vocea la ea.
-Te voi spune!!
Credea că vrea să iasă în oraș, poarta din grădina fiind cea mai folosită de ea. O dispera situația actuală și grija specială de la Tantos, care, atunci cand a vrut să îl caute sa vorbeasca cu el despre asta, a expediat-o ca pe un copilaș.
-Scuteste-ma.
Iesi pe ușa sub tipetele Marrei care mai avea putin si leșina.
În grădină totul era un dezastru de proporții din cauza soldaților noi veniți care acum făceau niște antrenamente barbare.. care o atrăgeau într-o oarecare măsură. Cel cu părul scurt, al cărui nume a rămas o enigmă, se încruntă spre ea, dar începu sa râdă când îi observa expresia facială.
- Cred ca poate fi greu de văzut.
Aproba uimită. A văzut mai rele, dar nu e ca și cum avea cum să spună asta vreodata.
-Isi iau pumnii ca pe niște mângâieri.
- Chiar asta sunt.
Nu putea să urmărească doar doi. Toți se luptau în feluri diferite, cu viteza, logica, forța, toate specifice felului barbar de luptă al elfilor.
-Sunt.. dar nu stia sa explice ce vedea acum în fața ochilor.
-Sunt asa cum trebuie. Acum mii de ani, asta era felul de antrenament obișnuit. Elfii luptă cu toata inima.
-Femeile luptau?
Spiridusul își întoarse capul spre ea, ca mai apoi să îl coboare în pământ.
- Nu erau pe atat de respectate. Abia acum poti sa spui că trăim cum vrem. Pe atunci era important să fie cat mai multi moștenitori, mai ales că ne naștem atat de rar incat e o minune.
-Dar acum exista femei în armată?
-Te pasionează?
Aproba din cap.
-Da, putine. Dar sunt cam subestimate.
-Pare tipic masculin.
-Pentru ca este.
Unul a leșinat după ce a primit în pumn în cap, căzând la pământ și ridicând praful în aer până la ea. Elful respira, atata tot ca si-a luat-o gresit.
Scurta lor conversație o facu sa se relaxeze putin. Avea sa caute motive să îl înduplece pe Tantos mai încolo, dar acum.. acum număra zilele. Are 5 zile la dispozitie sa afle ceva, dar într-un final va acționa nesăbuit, numai să scape.
Un elf căzu la pământ de-a dreptul leșinat, iar cel care i-a dat lovitura de gratie era chiar..
-Ai putea să fii o victimă colaterală dacă stai atât de aproape.
Reen ii facu cu ochiul și bău din sticla lui.
-Te încântă ideea?
Elful pufni.
-Daca asta m-ar face eroul tau..
Comentariul o zgarie pe creieri, iar liniștea de mai înainte se transformă în furie.
-De aia ar trebui să ai un steag roșu pe cap. E o greșeală să ți se răspundă.
Cei doi pufnira in râs, urmând ca și ea să zâmbească usor amuzată. Cel cu părul scurt își ridică privirea la conacul lui Ulihah și îi faci semn din cap acestuia. Elful avea o privire criminală, scanand tot ce se afla sub el, dar mai ales pe ea, cu o privire care o făcea să creadă că stie la ce se gândește. Mare parte din copilărie s-a întrebat dacă sa aiba incredere in el sau nu, iar din cauza comportamentului lui mult prea rece nici macar nu tine la el atat de mult. E recunoscătoare că a crescut-o, oferindu-i aproape tot ce isi dorea, urând în același timp grija sa obsesivă, iar asta era de ajuns.
-Pare ca ești inchisa aici. Eu și Reen vrem sa ieșim și poate vii cu noi.
-Vrei sa te omoare? suiera ea în spirit de gluma.
-Esti cu noi totusi, zâmbi elful spre ea.
-Daca îmi spui numele tau.
El își ridică sprâncenele abia reușind sa se abțină sa nu rada.
-Asta numesti tu afacere?
Dar vazu ca Raven nu zâmbește deloc, deși ea murea pe interior și abia aștepta să rămână singura sa rada cat vrea.
-A.. bine, vad ca ești serioasa. Gottem, îi întinse mâna și cei doi făcură cunoștință cum se cuvine.
-Iar eu sunt Reen, domniță.. grai celalalt mascul cu o voce mai groasa, anumea, ce a declanșat un ras incontrolabil din partea celor prezenți.
De la geamul lui, Tantos își liniști corpul, știind ca Raven avea parte de un timp ceva mai bun, acum pregătit sa înțeleagă mai bine ce va urma sa se întâmple. Elful cu pricina își ridică privirea la el și fugi în casa, strigând după elfii ostași care au rămas uitandu se socati în urma ei. Peste câteva minute era deja un biroul lui, zâmbind nebunește și ceva în interiorul lui o lua la goana când își aminti de alți ochi aurii care au mai alergat prin aceste holuri cândva. Dar a fost acum prea mult timp, iar Raven avea doar aceasta legatura.
-Tantos.. șuieră ea rugător.
Elful știa ce avea sa o roage.
-Reen și Gottem nu au voie sa te piardă din ochi, iar tu nu ai voie sa pleci de lângă ei nici o secunda. O sa am grija sa știe și ei asta. Te întorci la cina.
Raven își îndrepta spatele și îi multumi înainte sa iasă. Da, în sfârșit are si ea noroc acum spera sa aibă noroc cu următoarea ei victima. Totuși, în seara asta și a propus sa facă marele pas. E cel mai nepregătit act de al ei, dar nu avea de ales. Cu cat îl ucidea mai repede,  cu atat primea ultimul ei inel și avea să își schimbe viata puțin.
Ostașii s-au pus din nou pe antrenamente, dar le arata lui Gottem și Reen degetul mare și urca scările ca să se pregătească.
Camera ei era un mic sanctuar unde se simțea bine, făcut de ea în asa fel încât sa nu o deranjeze nimeni. Marra încă se plangea de clopotelul de la ușa care o anunța de musafiri și își aminti vesela când Tantos a certat o pe servitoare cu privire la "obsesia" ei pentru Raven. Asta chiar dacă însuși conducătorul de armata a pus o sa fie atenta la orice face ea.
Își îmbrăcă una din puținele rochii pe care le avea, cu gândul ca se va bucura poate puțin de o plimbare aparent inofensiva.
Jacheta de piele, bocanci, își prinse părul într-un coc la ceafa și chiar incerca sa își pudreze fata. Unii ar spune ca iese la întâlnire, ea doar construia o aparenta.
Jos, Reen vorbea cu Tantos.
-Voi avea..
-Si sa nu o lași sa îți arate chiar orice dacă nu vrei sa fii târât într-un bar..
Reen își mari ochii încercând sa nu rada, mai ales ca a observat-o pe Raven cum privea interogatoriul lui Ulihah care se transforma ușor în sabotajul ei.
-Nu sunt vreo printesa de protejat,  suiera ea enervata, dar Tantos părea tot mai serios  în privire.
-Esti gata?
-Unde e Gottem?
Reen se incrunta și ridica din umeri.
-Vine el.
Îl ignora pe Tantos și ieși cu Reen în nebunia orașului. Avea cam o ora pana la cina, iar micul oraș era atat de enervant. Poate ca nu o lasa tantos atat de des afara, dar nici ea nu ar ieși de bunăvoie prea des de la atata urâțenie. Oamenii erau aia urati. Elfii păreau stele mergatoare, strălucitori, impunatori. Femeile încercau sa vorbeasca cu masculii, sa se împrietenească cu femelele, asa și barbatii. E o problema care va exista mereu. Oamenii și elfii nu se vor înțelege niciodată pe atat, căci elful mereu va aștepta după sufletul lui pereche, iar omul va dori mereu bogăție. De aia nimeni nu o baga pe ea în seama acum. Ea și Reen păreau un cuplu, iar cei care se pun cu un cuplu, ajungeau sfâșiați de gelozia elfilor.
-Ia te uita. Nu exista atâtea tarabe în nord. E un mare noroc sa fie un bar prin apropiere. Toate au fost distruse.
Incerca sa își imagineze un astfel de haos, dar trăind în bogăție la rândul ei, ii era cam imposibil.
-Mi ar plăcea sa călătoresc. Nordul e pe lista.
-Dar nu au baruri, iar Tantos..
Ii pisca pielea antebrațului, iar Reen sasai de durere.
-Am înțeles.. Și de ce vrei sa calatoresti? Nu e bine cu mese calde și pat pufos? Pe continent nu e asa bine ca aici.
-Vreau să cunosc lumea asta.
-Eu zic ca mai întâi ar trebui să te antrenezi bine. Esti elf pana la urma. După ce ești pregătită sa te aperi..
-Ma antrenezi tu? Știu sa dau cu pumnul, sa fug, sa arunc cu arcul si am o tinta bună. De început.
Reen începu sa râdă.
-Se ocupa Ulihah.
-Nu face prea multe.
Simțea ca se înfurie, dar continuă să fie nepăsătoare și atinse materialul unei rochii de la un chioșc unde s-au oprit putin.
-Esti bine antrenată. Nu cred ca ai fi vrut sa te puna la dat pumni de la 10 ani. Stiu ca ești mica. De la Tantos.
Netrebnicul.. își masă tâmpla și se prefacu ca stie despre asta.
-Nu e nevoie sa ma protejez?
-Jur, Raven, parca ești ametita. Îl ai pe Tantos în spatele tău ca pe un tata. Nimeni nu e atât de bine protejat. Vei ajunge sa te bați bine, numai așteaptă.
Privirea i-a rămas pe elf. Socata. Era socata de cum nu a gândit situația niciodată. Mereu s-a simțit neindreptatita și inchisa între patru pereți. Încă se simțea asa, dar era adevărat că lui Ulihah îi pasa și ca poate Reen are dreptate, deși îi era greu sa creada.
Și mai era socata ca Reen putea sa fie serios.
-Pareti.. încordați.
Gottem își lasă privirea pe ea. El de unde a mai apărut? Ochii îi erau larg deschiși, de parcă cauta secrete în ochii ei.
-Nu mai e mult pana la cina.
A trecut timpul destul de repede.
-Hai sa ne plimbam pe aici.
Pe aici, pe lângă casa victimei ei, ce conta.
-Tantos a zis ca vrea sa mergi acasă, orașul va fi pregătit pentru.. ceva important.
Ce??
-Nu am auzit despre asa ceva.
Reen ofta supărat și își puse mâna pe spatele ei, conducand-o deja spre conacul de pe deal. Clopotele turnurilor de la malul marii au început un cântec sumbru de clopote, semn de rău augur, furtuna, dușmani, însă dușmani nu sunt și cerul nu da semne rele. Nu. Tantos e deștept și sigur si-a dat seama ca exista un asasin în oraș care ucide cei mai importanți oameni de aici și urmează sa pună punct măcelului.
-Pari speriată.
Gottem ii vorbi pe un ton indiferent, ținând mâna stângă pe sabia de la sold.
-Nu știu ce se întâmplă, normal ca sunt puțin speriată.
-Iti sugerez sa nu ieși din camera după cina. Tantos e.. nu e în apele lui.
Cu asta se incorda și mai mult. Nu avea cum sa o suspecteze pe ea. Raven a avut grija sa para mereu inocenta, neștiutoare. Asta ii va face treaba lui Ulihah și mai grea. Avea în casa un asasin periculos, manca la masa cu el, vorbea cu el și mai ales îl protejează cu toate forțele lui. Parca i se făcuse sila de persoana ei, dar nu era chiar asa.
La poarta conacului, peste gard se așezau țepi ascuțiți de fier, se aprindeau tortele, iar curtea era deja ordonata, soldații din nord fiind așezați, pregătiți sa se plimbe prin oraș, cu ochii în patru.
Asta nu prea avea sens pentru ea. Nu ar speria asta orice asasin incat sa îl facă sa se ascundă și mai mult? Totul parea cumva penibil. De ce ar face prinderea asasinului atat de vizibila.
-Ati aflat ceva cumva?
-Stim cine e asasinul. Dar nu ți-am spus eu asta.
Și în același timp nu o suspectau pe ea, însă alți elfi periculoși din oraș  în afara de Bătrân nu mai cunoștea.
Inspiră adânc și zâmbi cat se poate de sincer spre Gottem, ridicând o mana teatral în aer.
-In sfârșit. Vreau sa pot umbla fără să ma mai bata Tantos la cap.
Elful zâmbi amuzat și o lasa singura, în gândurile ei care acum se luptau sa nu tipe în viata reala și sa fuga spre Tantos, sa îl lege de un scaun ca să nu îi mai strice planurile. Marra stătea proptita în ușă alături de cel pe care l-ar închide într-un beci pana avea sa părăsească acest conac. Vorbeau de zor, clar fiind date niște indicații despre ce și cum sa ii spună ca va fi inchisa efectiv în camera ei.
Acum voia sa fie un elf folositor și sa aibă auzul ala pe care îl au unii și sa audă ce vorbesc cei doi. Marra sporovaia parca mai mult decât de obicei, masculul ascultând.
-Hai, stai acolo a o fantoma, striga Marra cu fata ei urascioasa care afișa numai zâmbete false.
Tantos era pregătit de luptă parca, cu armura și mai strălucitoare, la fel ca ochii lui albastri, trecuți prin vremuri oribile. Nu ii spuse nimic lui Raven în afara de cuvintele lui obișnuite:
-Sa nu faci necazuri, Erilia.
Și o lasa în spate la fel cum a lăsat o mereu,  copil rănit de neatenție și răceala tipică, răceala ce s-a lipit de comportamentul ei.
-Avem curcan la cina.
-Sa aveți pofta. Eu ma retrag în camera mea.
-Raven, Tantos nu ar..
-Nu mai pot eu!!
Izbucni în fața lui Marra și își facu drum prin droaia de slujitori pana la ea în camera, oază de singurătate și căldură sufletească creata de ea. Se simțea sensibilă, depășită, uitata și penibila.
Oare de ce a făcut asta de la bun început.
Oare merita sa verse atata sânge?
Se uita la ea în oglinda după ce s-a îmbrăcat cu hainele ei negre, numai bune de luptă, pregătită ca azi sa tina un război cu Tantos Ulihah.
Cuțitul avea gravurile ei, cadou de la Bătrân după o luna de când l-a cunoscut. Nu ii era drag deloc, dar avea nevoie de ajutor. Naiba sa îl ia acum pe Robin Daikson. Îl va omorî în alta zi sau poate niciodată. A adunat destule oricum.
De pe geam, lumina de la torte era un impediment clar înspre a-si face ieșirea nevăzută. Se pare ca va trebui sa facă putin efort.