Regatul de Aur

1

Lumea se învârtea cu ea în timp ce își duse carafa cu vin a mia oara la gura și sughita când bau cu nesaț.
-Ai gura prea mare pentru binele tău!
Nici nu mai știa de ce era in barul asta natang plin cu bețivi de doi bani. Ceva din ea râse sarcastic. Si ea e o nenorocită de betiva uneori.
-Haide, mârâi cel care îi și vorbi, privind drept în ochii ei de un auriu topit. Acum nu mai esti tare în gură?
Își aminti vag, de parcă nu s-ar fi întâmplat acum câteva minute, ca s-a luat la harță cu un bărbat și l-a provocat la un joc, la care a trisat și câștigat. Acum lucrurile nu erau tocmai roz.
Ceva sau cineva o lua de subsuori și avu intenția să ricoseze un pumn, când simți mirosul proaspăt de pin care îi blestemase ultimii ani din viață. Tantos Ulihah mârâi la străinul ce avea intenția să o facă de râs, poate sa o bată și jefuiască. Nimeni nu mai misca in crâșmă. Ochii erau ațintiți numai pe el, impunătorul fae Tantos Ulihah, conducător al armatei de pe meleagurile vestice ale regatului Orhfegh.
O prezentare deloc rea.
O privi cu ochi reci, o privire cu care s-a obișnuit inevitabil și s-a dat un pas în spate, conștientă de cele ce urmau. Tantos apucă carafa ei, acum goală și o sparse în mâini. Ferocitatea ce îi ieșea din pori era innecacioasa, o simțea până în măduva oaselor. Făcea asta mai ales ca să sperie adversarul, să îi dea timp sa dea inapoi. Bărbatul care s-a luat de ea tremura precum o vargă și precum se aștepta, iesi legănându-se pe ușă.
Bărbatul în armura strălucitoare se așeza la bar alături de ea și comanda alcool. Tipic. Pufni în dispreț, apoi se așeza mai bine și dădu peste cap un shot de ceva.
-Numai în belele te bagi.
Glasul îi era grav și ostil. Câteodată se întreba de ce se mai chinuia să o îngrijească dacă o ura atat de tare, dar apoi își amintea ca Tantos Ulihah ura pe toata lumea. Toți știau cat de rar zâmbea. Numai ea a fost martoră la câteva zâmbete și putea să jure că devenea cel mai chipeș mascul intalnit vreodată când o făcea.
-Marra te-a văzut când ai iesit și mi-a zis ca ar fi bine sa am grija sa nu intri în belele. De ce nu mi-ai spus că seara trecuta ai fost jefuită?
Tresare si aproape se arunca asupra lui de nervi. Pletele de un blond cenușiu îi cădeau acum pe bratul lui îmbrăcat în armură, iar mirosul de pin îi intră pe nări precum un drog.
-Jefuită? Ma jignesti pe atât de bine pe cat mă minți, Tantos! Sunt prea buna să fiu jefuită, iar Marra va trebui să învețe să-și vadă de treburile ei.
Aseară era sa fie jefuită. Singurul care a fost lăsat fără bunuri a fost cel care a și încercat să îi fure geanta. A rămas cu dinti în minus, iar pumnii ei răniți demonstrau bine asta.
Tantos se mulțumi sa pufneasca, iar ea sa isi bage unghiile în palme de nervi.
-Uite ce, Raven, unele lucruri sunt pur și simplu întâmplătoare..
-Nu faci decat sa ma enervezi. Eu plec de aici..
Bratul lui se inclesta pe al ei înainte să se ridice, iar ochii azurii se contopira cu focul din ai ei. I s-au lărgit nările, iar veșnicul rid dintre sprâncene și gura încleștata o tintuira pe loc.
-Mergem amândoi acasă. Te vei antrena de două ori mai mult zilele care urmează.
Clipi și se prefăcu jignită atunci cand isi puse gluga pe cap și ieșiră amândoi din bar. În interiorul ei, bucuria atingea cote
maxime. Tantos nu a lăsat-o sa puna mana pe arme, chit că a încercat de atâtea ori sa il înduplece și să il faca sa creada ca nu e o simplă domniță. Ea nu era deloc o simplă domniță, iar Tantos știa, însă alegerea de a ignora asta părea mai ușoară pentru el. Era o fae puternică, cu puteri ce ar spulbera munții, cu o minte brilianta. De trei luni a început să se antreneze cu el, sa alerge dimineata până o dureau genunchii și să se joace cu săbiile de lemn. Cel puțin, atat o lasa sa faca. Avea însăși mai multe secrete, iar cand Tantos a văzut că știa să tragă cu arcul si sa dea croseuri mai bine decat unii soldați de ai lui, a ales să zică că are noroc.
Străzile erau mai pline decat de obicei, un puhoi de oameni ce se îngrămădeau și își dădeau coate, toti mergând spre navele de pe țărm. Oceanul parea calm în acea seară.
- Ce se intampla?
-E Ziua Gathe. Ar trebui să știi, fae nerecunoscător.
Își ridică o sprâncenă în aer și pufni în dezgust.
- De aia atâția oameni. Se dau mulți în vânt după praf de zână anul ăsta.
Tantos nu îi răspunse, dar știa că avea aceleași gânduri. În fiecare an de Ziua Gathe, fae se adunau pe plajă pentru ritualuri sacre, iar oamenii se adunau pentru tarabe, multe tarabe insiruite și pline ochi cu praf de zana, cel mai eficient drog dacă îți propuneai sa uiti de tine. Ajunseră rapid acasă, un conac opulent, perfect pentru mascul, din lemn scump adus de peste mări, sau cel putin asta auzea din gură slujitorilor.
I-a luat mult sa se obișnuiască cu ce e ea acum, cu tot ce reprezintă și tot ce inseamna ochii ei aurii, neobișnuiti și urechile ascuțite. Părinții ei de acasă erau oameni și nu erau părinții ei de drept. Nu moștenea nimic de la ei și însuși Tantos i-a spus asta, fără să dea detalii. De fapt Tantos nu i-a spus niciodată în cei 12 ani ceva concret, ceva exact despre ea și cine ar trebui să fie ea. Tantos i-a spus ca oamenii nu au voie sa creasca spiridusi, ca cei fae se nasc atat de rar, încât un om neînsemnat nu are dreptul să se ocupe cu educația lor. Ba chiar a rămas la numele ei uman, prea uman pentru gusturile spiridusilor, dar Tantos îi mai zicea Erilia ca să o enerveze, iar pentru fae inseamna piaza rea. Un nume cu adevărat minunat. În final, părinții ei au încălcat pactul și asta a dus la luarea si cresterea ei în dreptul unui comandant de război, unul care se supunea regelui Gaya de pe acest teritoriu vestic.
-Participi la spectacolul din noaptea asta? auzi vocea unei slujnice.
Se uita dezinteresată la unul din soldații preferați ai lui Tantos, Julian, cum era acaparat la propriu de o fatuca mică, cu un par negru spre albastru și canini alungiti. Pielea îi era albă ca neaua. Julian părea în agonie, zâmbind fals. Se aseza mai aproape, cu un rânjet stupid pe fata. Julian îi e prieten încă din prima zi când a ajuns aici. Diferenta face ca el e la fel de tânăr ca atunci.
Bărbatul o văzu și ochii îi strălucită, iar înainte să isi dea seama de ce, o apucă de braț intr o secundă și o așeza langa el, în fața slujnicei. Ochii ei de pisica se mijira la ea și deschise gura stupefiata.
-Doar nu mergi cu ea!
Ceva din ea se mânie de furie și s-a uitat cat se poate de urât la ea, până ce pielea i se inrosi subit, probabil de rusine, căci nu o mai privea la fel de stăruitor.
- Nu o jigni pe lady Raven, mârâi julian imperceptibil.
Fata incunviinta abia vizibil și se facu dispărută.
-Esti mort pentru asta! șuieră și îl pocni peste braț. Cum poti sa faci asa scena și să mă mai numești și lady.
Julian își dădu ochii peste cap și se așeza pe canapea.
-Și ce faci aici, netrebnicule. Nu ai ce fund sa pazesti în seara asta?
Un rânjet odios îi acapara fața.
-Doar nu..
- Am un fund de păzit, unul chiar foarte sexi, șuieră.
Raven se strâmbă. Tantos macar i l-a lăsat pe Julian, printre putinele iscoade cu care se înțelegea cu adevărat. Bărbatul îi făcu cu ochiul mai apoi semn spre scări.
-Nici nu am zis ca vreau sa merg! Nu vreau sa particip la asta.
-Toti spiridusi participă, iar tu stii asta foarte bine. E un ritual pentru suflet, chit că vor fi toti oamenii aia.
Oameni. Erau putini pe continent, dar suficienți cat sa fie enervanti, ca niște furnici. Ii plăcea sa ii privească, sa le observe obiceiurile, foarte plictisitoare de fel, dar asta a facut toata copilăria. Tantos nu îi spunea nimic, iar ea nu făcea decât să îi dea neascultare.
Nici nu știa dacă oamenii ce s-au dat drept părinții ei încă mai trăiau. Nici asta nu i s-a zis. Trăia într-o pacla de amintiri zbuciumate, iar tot ce știa, a auzit stand lipita de usi. A devenit un spion fără voia ei, iar acum se pricepea de minune. Asta e unul din secretele ei pe care nu le va afla Tantos niciodată.
Își dădu ochii peste cap cat Julian se uita stăruitor la ea, enervant de stăruitor.
-Iti convine asta, melc irascibil! mârâi ea și își aminti de fata care aducea hârtia. Își amintea perfect cum julian a ținut să fie el cel care îi aducea. -Vrei sa te vezi cu fatuca aia fara ca Tantos sa te puna de gardă cine stie pe unde! Pot sa jur ca tu esti cel care te-ai propus lui.
Bărbatul roși și îi acoperi gura, dar o coborî când Raven îi dădu foc din priviri.
- Mai incet! Acum ia ceva frumos pe tine și coboară de grabă!
Râse în sinea ei. Masculii fae deveneau cu totul alte ființe când flirtau, mai ales cand mai erau alti doritori prin preajma. Deveneau animale greu de stăpânit, cu singurul instinct de a prada, de a avea. Se îmbracă așadar cat sa nu atragă atenția și o porni pe aleea spiridusilor, cea din pădure. Oamenii, deși umblau necontenit pe acele meleaguri, li se interziceau sa umble pe pămanturile sacre ale ființelor cu urechi ascuțite. Adevărul și mai corect e ca le e frica. Trăind printre fae, nu esti mai în siguranță.
-Te asigur, te vei distra.
-Nu m-am distrat acum trei ani.
-Erai încă copil.
De fapt e copil și acum si va fi în continuarea până face 25 de ani. Faptul că abia are 19 ani, nu e îmbucurător. Cresterea spiridusilor încetează abia la 25 de ani, când un an din viața oamenilor vor fi o sută pentru ei. Numai zeii știau de ce au ales să fie așa și ce insemna această vârstă pentru ei.
Mârâi nervoasă în fața lui Julian când acesta îi facu cu ochiul.
-O să rămâi cu ridul ala toata viata dacă te mai încrunti mult la mine, lady.
Raven îi râse malefic și o lua la stânga prin pădure, în direcția opusă plajei, departe de ritualul acela stupid. Sentimentele ei se învârteau înspre ură și nervi. Ura minciunile pe care le înghițea zilnic.
-Unde crezi ca mergi?
-Gaseste acea fata și bucură-te de ritual, fae ignorant! țipă inapoi. Eu voi sta pe aici.
Julian se întoarse mormaind, iar Raven se pierdu în desis. Putea sa aiba grija de ea, o putea face foarte bine, plus de asta, avea nevoie de un moment ca acesta, în care să fie departe de tot, de toti. Un vânticel cald îi încurcă părul cenușiu și se opri acolo. Acolo avea să aștepte.
Sa așeza pe o piatră și inspiră adânc. Era aproape.
-Eram atat de sigur, mârâi o voce in întuneric și bărbatul facu pasi in locul în din care Raven rânjea cu răutate.
Se ridică pe jumătate, cât să îi vada mai bine chipul acoperit de masca atipică și părul mov închis, de culoarea prunelor cele mai zemoase. Aerul din jur să macină când se apropie de ea cu pasi de felină și se așeza pe o piatră la trei metri de ea. Nu ii plăcea sa fie prea aproape de alții.
Își studia un inel de pe deget într-o liniște pe care Raven o găsea de a dreptul strivitoare. Făcea asta de fiecare dată când se vedeau. Era nevoie. El își aruncă inelul la picioarele ei, iar ea îl puse pe degetul mare.
-Cum l-ai omorât?
Magia inelului îi dădu un junghi in stomac, dar își ridică capul și zâmbi malițios.
-Detaliile sunt plictisitoare.
Își dădu ochii peste cap și scoase ceva foaie mototolita din buzunar.
-O săptămână e de ajuns?
-Da.
Bărbatul se mișcă putin înspre ea. Asta nu s-a mai întâmplat.
-Cine esti tu mai exact? o întrebă
O intrebare greșită, intenționat aleasă, gandi ea. Cu toate acestea era un băiat de incredere din spusele lui Ochi Galben, iar el rar spune asa ceva.
- Nu stii?
Se ridică și o lua agale în pădure, cu el în urma ei. Ii lua foaia din mâna încă întinsă. De aproape, mirosea a ceva pin și scorțișoară, dar nu știa sigur.
- Nu prea multe, dar totusi suficiente.
Își ridică spranceana și surâse asa cum a văzut la femeile elegante ce treceau pragul casei lui Tantos.
- Nu vad motiv de interes. Numele tau care e?
Masca străluci putin in lumina lunii. Era ceva negru, usor lucioasă și asemănătoare cu pielea unui șarpe. Ce șarpe are o piele atat de neagră.
- Spune-mi cum doresti.
O creangă s-a rupt usor și ceva vânticel o aduse cu capul pe pământ când el dispăru într-o secundă. Bun. Avea lucruri de facut. Întâi de toate deschise biletelul. Robin Daikson.
Se uita la inel cat scruta pădurea, ajungând rapid acasă. O servitoare se uita uimită la ea, prea uimită.
-Domnul vă căuta.
Își mușcă obrazul sa nu arate frustrarea și nervii și o lua direct spre birou, pipaind inelul din buzunar. Macar a aruncat foaia.
Tantos stătea la biroul său din ceva lemn cu o denumire complicata, înconjurat de cărțile pe care le stie de atatia ani si multe foi.
-De ce era garda ta de corp cu o altă fată și nu cu tine?
Ridică din umeri.
- Cred ca ne-a încurcat.
Ii veni sa se bată, dar schimba poziția într-una arogantă și deschise o carte din bibliotecă.
-Nici nu am nevoie de pază.
-Ba ai mare nevoie, sa stii.
Își înclină capul spre stânga și incerca sa se gândească la altceva, orice numai sa nu se enerveze.
-Crede-ma ca o să fiu bine. Nu ai de ce sa te îngrijorezi.
Simtea ca isi calcă pe orgoliu. Se putea proteja poate mai bine decat o fac gărzile ei de corp. De fapt sigur putea sa bată pe unul mai bine decat ei.
-Erilia.. astăzi s-a aflat moartea lui Jasq. Un spiridus a fost omorât. Altul a fost luna trecută.
Înghiți cu greu în sec. Tantos nu ii spune niciodată astfel de lucruri. De cand se stie a ținut-o departe de problemele statului, punând după ea orice gardă libera în acea zi.
-Și te gândești că aș putea sa urmez eu? susoti și pufni în dispret.
Adevărul e că ea i-a omorât. Cel puțin pe Jasq s-a bucurat sa o faca, știind cate rele a făcut. Privirea lui Tantos putea sa ucidă într-adevăr. Seriozitatea lui e ceva de speriat în mod general, dar o asa expresie încruntată.
-Vreau să te poti apăra și singură, de aceea voi face antrenamentele mai grele. Poti sa pleci acum.
Face cale întoarsă fara sa mai aranjeze cartea la loc.
-Ai fost pe plaja macar?
O întreba când deja deschise ușa.
-Urăsc sărbătorile astea.