Regatul de Aur

3

1..sări de pe geam, lipita de lian, de perete, pana in iarba rece și își ridică gulerul tip masca sa își acopere fata.

2..aștepta să nu audă pasi și fugi târăș spre zid, lipindu-se de el. O așchie ii întra în palma, dar ignora.

3..o ia la fuga prin umbrele nopții.

Bucătăria de afara din fericire e lipita de zid și foarte aproape de ieșire. Dori gătea și în seara asta ceva bun, acum regretand ca nu a luat cina totuși. La poarta din spate stăteau doi ostași de ai lui Tantos, Vek și Milbort. Parca au fost pusi anumea. Erau cei mai neintelegatori.
-Vreau și eu o gogoasa!
Elful care aproape ii sparse timpanul aseza o roaba cu ceva, nu știa ce, ca era totul acoperit cu o prelata, de zidul bucătăriei și tabari pe Dori și bunătățile ei.
-Mergi și tu în nebunia de acolo? întrebă Dori.
-Toti trebuie. Generalul Ulihah a spus asta clar. Acum trebuie sa duc roaba asta cu cărbuni spre Vest, la periferie.
Asta a fost și momentul când se strecura în roaba acoperita de o prelata. Printre cărbuni mai erau și ceva pungi cu praf alb. Înlătură orice gând inutil din minte și se acoperi înainte sa o observe cineva. Elful a dus o afara pe poarta asa cum a și zis, iar acum aștepta un moment printre clădiri ca să iasă în umbre.
-Taman la fix! Grăbește-te pe aici, ca e nevoie urgent!
-Am înțeles!
Și vira abrupt la dreapta. Dădu la parte coltul materialului, aflându-se acum pe o strada plina cu cerșetori, o scurtături spre periferia orașului. Lua un cărbune și îl arunca în fața rotii, lucru ce îl facu pe mascul sa înjure de toti dracii, oprind lângă zid. Iesi cu grija în întuneric, elful uitandu se șocat la ea.
-Cine esti??
Și îl lovi înainte sa mai spuna încă ceva. În burta. Luat pe nepregătite, se apleca și Raven îl lovi în ceafa cu mânerul pumnalului ei. Un cerșetor se uita șocat la ea, cu mâinile ridicate în aer, ceva cam speriat. Ii lega mâinile masculului leșinat ca să nu dea fuga la tantos. Nu a recunoscut o din cauza măștii ce îi lasă doar ochii descoperiți, iar părul strâns coc și întunericul nu ii dadeau de gol identitatea.
-Lasa-l asa! ii vorbi omului care încă stătea cu mâinile ridicate la nivelul capului, acesta mărind ochii cu atat mai speriat.
E elf, avea motiv sa se teama pentru existenta lui.
Cartierul unde locuia Daikson era aproape de periferie, motiv pentru care înțelegea tactica lui Ulihah și mai știa ca toate casele sunt păzite. Întrarea ei ar fi un eșec. Râse în sinea ei. O parte de oraș atat de bine protejata.
Asa ca o lua la pas în direcția opusă, spre docuri, aproape de barlogul Bătrânului. Avea sa vadă dacă ei chiar si-au dat seama de el, iar dacă avea sa fie așa, va ajuta cum va putea. Nu îl plăcea pe acel elf, dar a învățat-o mai multe despre supraviețuire decât s-a sinchisit sa o învețe Tantos.
După cum a presimit, partea asta de oraș era mai puțin păzită, însă se aflau mereu ostași printre clădiri. Cu greu a reușit sa se strecoare. Nu putea să meargă asa pe strada alaturi de ceilalți oameni, foarte putini și sfătuiți de acele brute sa meargă în case. Mereu ascunsă un umbre, aproape sa se bage în butoaie ca să nu fie prinsa ori în gunoi.
După cum a prezis, locul asta era bine păzit, semn că învățătorul ei va fi asaltat curând, asta dacă nu a fost deja și acum așteptau după ceilalți pungași, printre care se număra și ea.. și K care se plimba pe strada, holbandu se la mamutul de elf care stătea de pază la subsolul pe unde se întra în ascunzătoare.
A respirat sacadat și nervos. Cum putea sa fie atat de idiot? Se lipi mai bine de zid încercând sa numere ca să se calmeze si auzi tipatul băiatului și o lama scoasă dintr-o teaca, o lama lunga.
Se uita spre ei, iar acel elf îl ținea pe K de umăr într-o poziție dureroasa.
-Ce cauți tu aici?
  -Voiam doar.. e o seara cu cer senin
  -Îți bati joc de mine??
Nu ar di putut in veci sa il ajute fara sa se duca tot planul pe apa zambetei, asa ca se arunca in spate si astepta.
-Pleaca acasa, puslama, suiera ostasul cand din spatele sau, din cladirea pe unde obisnuia sa intre, iesi chiar Uliahah, tinand de ceafa un baiat. Isi mari ochii. Nu a vazut baiatul ala niciodata in viata ei.
-Deci tu esti.
Ulihah avea o voce.. simtea ca o sa planga si nu stia de ce, se auzea de parca e foarte grav ranit, iar bratul sau stang cu care isi inconjura mijlocul se putea sa fie o explicatie.
-Tantos.. pistele tale n-au dus decat aici? suiera victima
Pentru o secunda isi aminti de K, care din fericire o zbughise de ceva timp, lucru pe care ar trebui sa il faca si ea.
Se abtinu din a se mai uita la Tantos. Asta e, totul e spre norocul ei chior, dar acum trebuie sa mearga urgent acasa.
-Tu! M-ai fi lasat fara familie?
Fix cand sa se ridice, se intoarse ametita spre barbatul care a tipat, chiar Daikson. Au reusit sa isi dea seama deci ca el ar fi urmat.
-Care era planul tau? Spune!
-Gata.
Daikson tacu la ordinul lui Ulihah, dar trupul ii tremura nebuneste. Raven isi tuguie buzele si se pierdu in intuneric, pe aceeasi ruta lipsita de oameni. Ceva totusi era cam ciudat, dar stia ca Cercul Batranului e unul mare, cu oameni necunoscuti de ea inca. Baiatul cu parul mov e din cerc, iar aici se oprea numaratoarea ei.
-Al naibii..
Nu s-a simtit niciodata atat de zapacita.
A escaladat zidul catre dormitorul ei si aproape ca a tipat cand Julian a intrat pe usa fix cand ea isi aranja rochia de noapte. Cat noroc sa mai aiba?
-Ohooo, domnita mea draga, suiera elful. A trebuit sa vin sa iti zic. Am demascat asasinul!
-Oh, nu mai spune, suiera Raven cu fals interes.
Julian marai de fericire.
-De acum Ulihah nu o sa mai arunce cu chestii dupa mine.. poate doar atunci cand imi dai tu teapa.
Blonda se așeză la pervazul micului ei geam care nu o încânta decât cu fatata zidului prea inalt.
-As vrea sa dorm.
Julian ingana cateva vorbe si ieși, iar ea își închise ochii. Cum a putut sa funcționeze asta si cum a fost pista lui Tantos de a dus la băiatul ala.
Si avea o idee ca sa verifice asta. Doar n-ar ucide-o pentru atât.. spera ea.
Tantos ar trebui sa stea toata seara sa interogheze acel băiat, lucru genial pentru ea. 5 minute ar avea nevoie ca sa se uite prin biroul lui si sa inteleaga aceasta mica ancheta.
Se îndrepta de spate si ieși, nebagand in seama gărzile, cum o face de obicei.
Jo păzea mereu ușa lui Ulihah, era desemnat cel mai bun invatacel al lui, dar si un fel de mic dușman al lui Raven.
-Ce ma bucur ca esti aici, probabil ai cheia, nu?
Jo abia se chinui sa se uite la ea.
-Du-te la somn, Raven.
Ceva migrena începea sa se formeze in capul lui fetei.
-Nu ma astept neaparat sa intelegi aceasta problema, Jo, dar trebuie sa ma crezi, am nevoie de cateva secunde in biroul lui Tantos.
Jo isi ridica sprancenele si se uita lung in spatele ei.
-Abia astept sa auda el asta.
-Chiar credeam ca o sa imi iasa, suiera ea, schimband planul.
Jo ranji.
-Da, pleaca fato.
-Nu ma placi chiar deloc?
Vomita in gand cand il intreba asta. Jo nu era urat, caci fae in general sunt fiinte superbe, dar i-a facut destule rele cat sa il deteste.
-Nu ma lingusi.
-Pe bune, Jo.. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata..
Usa de la birou scartai cand s-a deschis, iar Tantos ii arunca lui Raven o privire care ar fi putut sa o omoare in acel moment. Jo parea si el putin infricosat si si-a indreptata pozitia.
-Nu stiam ca esti aici, suiera Raven si se simti tot mai mica sub privirea lui Tantos.
Elful ofta si ii facu loc sa intre. Biroul era putin cam prea dezordonat pentru cineva atat de obsedat de ordine ca Ulihah.
-Stii, biroul asta e dubios de dezordonat, rade ea nervos
-A fost o seara lunga.
Parea insa ca mai are ceva de spus. Ulihah niciodata nu pare pierdut in ganduri, nu iti da impresia ca mai are loc si replica altcuiva. Ar fi crezut ca il va vedea ceva mai eliberat, mai relaxat, nu cum a fost in ultimele luni din cauza asasinului. Lui Raven ii venea sa planga. Pentru un moment se simtea extrem de indatorata elfului din fata ei si ii prea rau, dar nu era vina ei ca fix Ulihah e generalul de aici.
Cu unghia scobi in lemnul bibliotecii sale, neavand curaj sa se uite in ochii lui.
-De ce ai venit aici?
-Cautam un inel.. cred ca l-am pierdut aici, dar am timp altadata.
-Pentru moment am crezut ca vrei sa ii spui lui Jo ca il placi, suiera el usor amuzat si Raven ofta cumva usurata.
Poate nu era atat de suparat pe cat credea.
-Deci s-a zis cu restrictiile mele?
Ulihah se incrunta usor.
-Cand incercam sa imi dau seama care este.. de ce omoara elfi, m-am gandit mereu ca o sa ajunga si la tine. In orice ecuatie, erai si tu din frica pe care o aveam sa te pierd..
Raven inghiti in sec, dar un gust metalic ii umplu gura. Daca ar exista un premiu pentru cea mai oribila odrasla..
-Ar fi fost imposibil, rase ea fals. Nu ma cunoaste mai nimeni, sunt un elf neimportant, fara puteri.
-Mai ai multe de invatat, Erilia. Orice elf e important. Iar pentru mine esti in vârful piramidei. Acum sa ma lasi, te rog, nu pot privi dezastrul asta.
Raven ignora orice gand de a incerca sa mai gaseasca indicii si i se arunca in brate, plangand de data asta cu hohote. Dadea afara toata supararea acumulata in atatia ani, dar mai ales aceste luni in care a acceptat sa ucida. Si pentru ce motiv stupid. Are tot ce isi doreste aici.
Ulihah ii mangaie capul, rasucind o suvita aurie pe deget. Cand devenise pustoaica asta atat de importanta pentru el?