CAPITOLUL 18
Atunci cand esti indragostit, gandesti cu inima si uiti de ratiune. E dificil .. pentru ca in final oricum ajungi sa regreti si sa suferi. Si totusi...acel sentiment te arde pe interior, te mistuie, intr-un fel necunoscut, te trezeste din somnul plictiselii, te scoate cu forta din normalul banalitatii...mm...
Eram trezita de ceva timp si leneaveam, cu gandurile la mii de kilometri departare de Ama, dar cu sufletul langa al lui. El nu era in pat, nu stiam cat era ceasul si nici nu imi pasa. Tot ce stiam era ca nu voiam sa ma uit in oglinda. Inca-mi simteam buzele umflate.
-'Neata raza de soare!
A spus cu cu un zambet sagalnic pe fata lui frumoasa. Alergase si era transpirat. Mi-a intins o cana aburinda. Speram ca e cafea si nu ceai.
-'Neata, am murmurat si eu incet.
Mi-a pus o sarutare pe frunte, m-a analizat -probabil ma verifica in tacere-, apoi a intrat in baie. Parea oarecum relaxat. Oricum nu mai conta, isi schimba starea de spirit mult prea repede ca eu sa tin pasul cu el.
Am dat drumul la televizor si mi-am luat tableta in brate, dupa ce m-am spalat pe dinti. Era felul meu de a ma relaxa dimineata - citeam noutatile si sorbeam cafeaua in liniste.
La un moment dat mi-am ridicat ochii. Ma fixa cu privirea lui de otel.
- Esti atat de absorbita in discutie. Cu cine vorbesti?
- Nu vorbesc...
-Cu mine sau cu ...
Am tacut. Mi-am lasat capul intr-o parte si asteptam continuarea din partea lui. Sau nu era bine ceea ce faceam. Oare considera ca il provoc? Mai bine sa ii raspund? De ce simteam ca nu pot sa fiu eu cand eram cu el? Ma obliga sa fiu cum voia el. Nu mi se parea corect, asa ca am ales sa tac.
-Deci nu vorbesti cu mine!
Mi-am dat ochii peste peste cap si fara sa vreau am ras de naivitatea lui. Era atat de nesigur uneori incat ma amuza. Ce ironie a sortii.
-Din moment ce ti-am raspuns, nu crezi ca vorbeam cu tine?!
-Te crezi asa superioara.
Ceee ?!!
-Ce as putea sa iti spun incat sa nu te contrazic?
- Nimic. A ridicat din umeri, a luat telecomanda si a schimbat canalul televizorului.
Era atat de nesuferit. Am plecat la baie, iar intr-un final mi-am facut curaj si m-am uitat in oglinda ce era cel mai mare dusman al meu in momentul acela.
Aratam decent, vanataile se dusesera –majoritatea lor-, iar pe buza inferioara aveam un mic semn, desi inca-mi erau umflate. Pana maine dimineata, cand ar trebui sa ajung la munca o sa fiu in regula, macar atat dupa cel mai ciudat week-end din viata mea. Dupa dusul riguros ma simteam mai bine fizic, insa nu si psihic. Mi-ar fi placut sa ma fi plimbat pe malul lacului, dar nu mai era cazul. Pana la amiza ma hotarasem sa ajung acasa, in patul meu, in pijamalele mele flausate. Imi parea rau ca iesise asa week-endul, dar nu depinsese doar de mine.
Dupa ce mi-am strans bagajul si am coborat in bucatarie, unde mi-am facut un sandvis. Nici urma de Ama.
Mi-a sunat telefonul, era prietena mea Stefania, dar i-am respins apelul. Am sunat la un taxi si cum nu stiam adresa exacta i-am spus doamnei de la dispecerat ca o sa astept soferului la poarta, in fata unei vile cu o mansarda visinie. Dupa insistente indelungi a acceptat. Mi-am scos bagajul la poarta si am apelat-o pe Stefania.
-Buna..
-Aleluia! Ai uitat de mine la primul Print aparut in viata ta..
-Macar de-ar fi asa...am spus eu cu o voce inceata.
