Acum înțelegi?

19. O singura stea, o singura dorinta

~Nathan's P.O.V.~

Nu raspundea la telefon. Asa ca a trebuit sa astept sa ne intalnim. Cine statea deci luni de dimineata in fata blocului? Exact. Eu. Trebuia sa o prind, nu? Doar nu lipsea de la scoala.

Asaa... deci pe la 11.30 a iesit. Am prins-o de incheietura.

-Anabelle, stai!

-Ce vrei, Nathan, nu ti-a ajuns ce-ai facut ieri? Vrei sa iti mai bati si azi joc de mine?

-Ce?! Anabelle, habar nu am ce ai inteles, dar clar nu ai inteles ce trebuia!

-Ah nu? Acum ma faci si oarba?

-Pentru numele lui Dumnezeu, esti cea mai incapatanata persoana pe care o cunosc. Caitlyn este fosta mea iubita, nu e vina mea ca a sarit pe mine! Nu e ca si cand as fi cerut asta! Stateam foarte bine si inainte sa apara ea, chiar mai bine! Am spus eu inainte sa ma razgandesc. Scamatoria asta nu mai putea continua, nu ma mai puteam preface ca nu mai simt nimic pentru ea, era prea mult!

A rosit usor, apoi s-a uitat fix in ochii mei.

-Vorbim despre asta diseara, Nathan. Chiar nu am chef sa intarzii in prima mea zi de scoala.

Am lasat-o fara sa pun intrebari, putea fi destul de persuasiva. Am luat-o si eu spre metrou, poate as fi putut sa ii onorez cu prezenta si pe colegii care probabil nu imi mai puteau de dor (pe naiba).

Si cine era prima persoana pe care am intalnit-o? Caitlyn.

-Hei Nathan! M-a strigat ea cu un ton vesel.

In fata intregii scoli, am avut curajul sa ma uit plictisit la una dintre cele mai populare fete. Nici nu aveti idee cate probleme imi puteam face singur. Asadar toata ziua i-am suportat suflandu-mi fum in fata, daramandu-mi cartile si punandu-mi piedici. Nu ca ar fi fost ceva neobisnuit, ma resemnasem deja. Dar pareau mai inversunati ca deobicei, poate din cauza ca ii ignoram compet, sarind peste piedici si evitand fumul de tigara ca si cand as fi plutit in propriul meu univers plin de muzica si mirosul de flori al lui Anabelle. Stai ce?! Asta era prea de tot. Acum urma sa scriu un cantec, sau ce?

Am traversat orele arzand de nerabdare. Norocul meu ca nu urma sa astept, Anabelle termina inaintea mea. Cand in sfarsit am terminat, am plecat aproape alergand. Cand am ajuns in fata blocului, era acolo, facand baloane din guma roz.

-Ma astepti sa las asta? Intreb, facand semn spre ghiozdan.

-Sigur, ce crezi ca am facut pana acum?

Am urcat ca vantul si am aruncat ghiozdanul pe pat.

-Nathan pleci? Se auzi vocea tatei.

-Daaaa! Am aruncat eu inchizand usa.

Am ajuns jos si am gasit-o pe Anabelle in aceeasi pozitie ca atunci cand plecasem.

-Ai patit ceva? O intreb eu ingrijorat.

-Ce? Nu, n-am nimic.

~Anabelle's P.O.V.~

Cand l-am vazut mi-am pierdut tot curajul pe care il adunasem. Mda.

'Ar trebui sa ii spun? Dar daca nu mai simte acelasi lucru ca atunci? Oh... Dumnezeule... trebuia sa ii fi zis mai devreme'

Gandurile ma framantau in continuare cand a aparut iar.

-Ce? Nu, n-am nimic, am spus eu revelind la realitate. Proasta idee. Era atat de aproape de mine incat ii simteam caldura prin hanoracul lui si al meu. Am simtit un gol in stomac.

-Mergem?

-Sigur, raspund eu ridicandu-ma.

Purtam o fusta, daca va vine sa credeti. O fusta. Fusta. Fusta frate, o fusta.

-Iti sta dragut cu uniforma, l-am auzit pe Nathan.

I-am aruncat o incruntatura, apoi mi-am aruncat ochii la hainele de pe mine. Fusta ecosez albastru si negru, un maieu negru si camasa alba pe care o descheiasem dupa ore si pe care mai ca o smulsesem de pe mine la scoala, si tenesi negri. Plus vesnicul dres negru. Adica daca e goth sa fie pana la capat.

-Extraordinar, fac eu plictisita. Haide, nu ziceai ca vrei sa mergem?

-Asa-i. Hai!

L-am apucat de mana cand mi-a intins-o. L-am vazut colorandu-se putin in obraji, si l-am impins cu umarul.

-Asa, asa, arunca-ma in gradina, a pufnit el punand mana pe trunchiul unui copac.

-Acolo trebuie sa stea florile. 'Stai. Ce nai...?! Oh doamne'

S-a uitat ciudat la mine.

-Ce-ai baut, Anabelle?

-Defapt, doar apa, spun eu razand, facandu-l si pe el sa rada.

~Nathan's P.O.V.~

Era asa dragalasa cand radea. Parea ca si soarele rade cu ea. 'Ce dracu e cu tine Nathan?! Te-apuci de poezii?'

Oh da... constiinta mea se baga in seama uneori. Dar daca o ignor tace.

-Nathan? Esti atent la mine?

-Hmm, ce? Scuze, poti sa repeti?

-Spuneam ca pari putin preocupat. S-a intamplat ceva?

-Nu, ma gandeam doar ce frumos e azi.

Da. Si iar imi lasasem aparatul acasa... logic.

-Da, e frumos, a zis si ea.

Simteam o usoara incordare in aer. Sau poate mi se parea.

Mai tarziu, cand stateam pe o banca, cu ea sprijinita de pieptul meu (am apucat sa spun ca imi place la nebunie cand sta asa?), ma uitam in ochii ei. Imi doream sa o sarut.

~Anabelle's P.O.V.~

Stateam in bratele lui. Imi doream sa ma sarute. Mi-am adunat tot curajul si am inceput...

-Nathan... stii...