Mai privesc timp de cateva secunde, care mi s-au parut a dura un infinit, la ceasul gasit in padure. Il intorc de pe o parte pe alta si apoi il pun langa mine pe pat. Nu credeam ca ceea ce mi se intamplase pana acum era real. Gandeam ca visez si preferam sa stiu ca totul se petrece in subconstientul meu. Ma ciupesc de mana de cateva ori si ma intind sa ma relaxez pe pat. Inchid ochii si incerc sa imi imaginez ceva frumos, insa tot ceea ce-mi venea in minte era privirea plina de ura a baiatului din padure...Blue. Deschid ochii speriata si ma ridic in fund.
Ma hotarasc sa fac o alta plimbare prin parc, pentru a ma calma, si incep sa ma pregatesc. Doar pulovarul turquoise dadea culoare tinutei mele complet negre. Imi pun geaca de piele pe mine si imi incalt bocancii. Iau cheia din cui, ca si cum as fi teleghidata si dechid usa, pe care o incui in urma mea. Simteam ca ziua aceasta va fi diferita fata de celelalte, sau cel putin asa vroiam eu. Ma saturasem de cosmaruri si de privirea plina de ura a acelui baiat.
Ies din bloc iar racoarea toamnei ma izbeste din plin, insa refuz sa-mi inchid geaca. Fiecare pas ma facea sa ma simt mai puternica, ca si cum incepusem sa absorb energia pamantului. Dintr-o data norii negrii au acoperit cerul iar ploaia a inceput sa cada usor si rar pe pamantul ucat si secat de viata. Strazile erau goale; nici macar un ecou de ras de copil nu se auzea in apropiere. Continui sa merg lenes spre parc. Ajunsa sub crengile protectoare ale teilor ce se aflau pe o parte si pe alta a aleii principale, picioarele mele incep sa faca un dans lent. Valsam cu picaturile de ploaie. Imi continui drumul spre o banca astfel si ajunsa langa ea ma asez. Fascinata de toamna tarzie a lui noiembrie privesc in sus, spre cerut innorat.
O picatura de apa imi cade in ochi, urmata de mai multe. Ploaia se inteteste si imi inchid ochii, pentru a-i proteja. O adiere usoara imi ciufileste parul moale si roscat pe care nu ma obosesc sa il aranjez la loc. Picaturile de apa incep usor, usor sa se rareasca. Imi mut privirea de la vazduhul innorat la mainile mele ce tremurau. Nu imi era frig sau frica ci eram bucuroasa si plina de euforie. Imi trec degetele subtiri printre suvitele umede.
-Nu te supara, este ocupat langa tine? o voce blanda a unei fete ma trezeste din visare.
-N-nu, ma balbai, refuzand sa fac contact vizual cu ea.
-Eu sunt Scarlet, apropo! imi zambeste cald si intinde mana firava catre mine.
-Scarlet, deasemenea, imi pare bine, intind si eu mana si o cuprind pe a ei intr-a mea.
Imi ridic privirea si ma uit cu uimire si simpatie catre fata ei mica si imbujorata.
-Esti cu parintii tai aici? continui usor nesigura.
-Doar cu mama mea, tatal meu este plecat...de mai mult timp...
-Imi pare rau pentru tine...
-Nu are de ce. Oricum nu il mai consider ca pe un tata de ceva timp, imi zambeste linistitor si cald.
Bunatatea si frumusetea emanata de fiinta extrem de delicata din fata mea imi arcuieste usor buzele, aratand un zambet plin de compasiune. Intr-un moment de realizare imi aduc aminte de poza facuta cu mama la varsta de zece ani. Fetita din fata mea semana izbitor cu acea eu de acum opt ani, cand aveam o viata superba si linistita alaturi de mama mea.
-Tu esti...eu, soptesc aproape inconstient, zambetul ramanandu-mi pe buze, apoi disparand complet.
Pe fata mea inghetata aparu o grimasa speriata si plina de curiozitate deopotriva.
-Defapt...tu ai fost eu, afirma linistitoare acea eu din trecut.
Dupa ce un moment neplacut de liniste ne cuprinsese pe amandoua, ridic mana dreapta, iar ea pe stanga, ca intr-o oglinda, si, atingandu-le usor, un fulger lumineaza cerul innorat. Ma dau mai in spate pe banca si imi acopar ochii cu antebratul aproape instinctiv. Un tunet puternic, aproape asurzitor se aude iar fata ma lua in brate strans. Ii raspund la imbratisare, cuprinzandu-i trupur tremurand si aducand-o mai aproape. Am simtit o conexiune imediata intre noi doua, ceea ce ma facea sa simt ca nu mai sunt singura in lumea asta rea si cruda. O lacrima calda mi se prelinge pe obraz, cazand pe crestetul roscat al fiintei firave. O auzeam cum incepuse sa suspine. Prezenta ei ma facea sa ma simt vulnerabila dar si puternica pentru ca stiam ca nu mai sunt singura.
-Este totul bine, stai linistita, o indepartez usor de corpul meu si ii sterg obrajii umezi. De acum in colo ne avem una pe alta, ii zambesc cald.
-Cum e viata ta? ma intreaba pe nepregatite.
-Pai...destul de plicticoasa, cred. In afara faptului ca am primit o carte veche acum cateva zile si a inceput sa ma sperie.
-Ce carte? se entuziasma brusc, iar un zambet ii lumina fata gingasa.
-Nu e ceva important...Insa spune-mi tu, cum ti se pare clasa a treia?
-A patra defapt, ma corecta. Pai e frumoasa! Ma bucur ca am inceput sa inteleg si eu inmultirile si impartirile! Imi place la nebunie matematica! Nu imi vine sa cred...!
Cuvintele ei jucause si tonul plin de bucurie si entuziasm ma amuzara extrem. Am schitat un zambet, pentru a nu parea ca nu imi pasa. Imi placea sa ma vad pe mine din afara. Realizam ca nu am fost chiar o prezenta neplacuta atunci.
-Mama unde e? imi zambeste.
Intrebarea ma bloca. Nu gaseam cuvintele necesare si potrivite pentru a-i raspunde. M-am rezumat la o propozitie scurta si am lasat-o pe ea sa o descifreze cum doreste.
-Mama...e plecata. E undeva bine, unde iarba umeda si deasa de pe jos ii gadila talpile in fiecare dimimeata; undeva unde natura e vie si colorata mereu. Acum stau singura in casa si uneori vorbesc cu ea, ii zambesc linistitor si fals.
Nu doream sa stie ca mam nu mai este pe lumea noastra. Nu vroiam sa o ranesc, sa ii stric copilaria.
-Scarlet! Unde te-ai ascuns? o voce cunoscuta, insa pe care nu am mai auzit-o de mult timp, se aude in surdina. Imi intorc privirea catre directia din care se auzise numele meu strigat.
-Aici erai! aceeasi voce continua iar o femeie de vreo douazeci si sase de ani se indreapta catre mine...sau, mai bine spus, catre acea eu care am fost.
-Aici erai, scumpa mea, trece de mine si o ia pe mica fetita in brate.
-Mama! exclama aceasta zambind.
Ochii mi se umpleau usor, usor de lacrimi iar privirea mi se impaienjena in timp ce urmaream scena ce avea loc in fata mea. Dau sa ma ridic de pe banca, insa femeia ma opreste.
-Scuze, nu te-am observat! Eu sunt Maya! imi intinde o mana alba si delicata. O cuprind tremurand si ma prezint.
-Scarlet, incerc sa schitez un zambet fals. Aveti o fata foarte draguta!
-Multumesc! Acum vad ca...semanati oarecum, zambeste cu subinteles.
Ma uit la fetita, care isi ridica un deget in fata buzelor si mimeaza un "Shh...". Zambesc la aceasta reactie si ma scuz.
-Eu ar trebui sa plec! Poate ne mai vedem, Scarlet! ii fac cu mana celei mici.
-Vrei sa ne vedem odata? Maya ma opreste din drum. Ce zici de...sambata dimineata pe la zece la cafeneaua de la intrarea in parc? Fac cinste! Trebuie sa iti multumesc cumva pentru ca ai avut grija de micuta mea Sky! imi zambeste cald.
-Desigur! Pe sambata!
Le fac cu mana celor doua si ma indepartez. Aveam o presimtire rea in legatura cu acea intalnire. Insa toate ideile neplacute din minte mi s-au sters imediat ce am vazut curcubeul ce se intindea de-a lungul albastrului cerului.
Imi bag mainile umede in buzunarele gecii si rasuflu zgomotos. Intalnirea cu acea eu din trecut ma zdruncina emotional complet. Uram sa fiu mereu trista insa in trecut nu aveam motive pentru a nu fi asa. Insa de azi in colo stiu macar ca nu mai sunt singura in aceasta lume mizera si plina de ura. Probabil ca visasem. Fiecare pe cealalta...sau poate ca eu doar ma regaseam in visul ei plin de joc. Poate ca cineva se juca cu noi, sau cu mintea mea. Insa totusi...care dintre noi o visase pe acea fiinta sfanta si plina de iubire?
