Eram din nou in acea padure. Intunericul ma cuprindea insa nu mi-era frica. Ma simteam ca data trecuta cand am mai fost aici: puternica si de necontrolat. Ceasul plin de sangele meu ticaia nestingherit pe patul de frunze. Pun mana pe el si ma uit in jur. Umbrele copacilor batrani ma inconjurau, incercand sa ma sperie.
Strang bijuteria in mana si ma ridic de pe jos alene. Incep sa ma plimb prin codru nestingherita. Incepusem sa tremur din nou cand limbile ceasului pornesc sa se roteasca ametitor, parca dorindu-si sa ma hipnotizeze. Continui sa ma holbez la miscarile bruste facute de ace, cand se opresc, amandoua cu acelasi sens. Ma intrept inspre directia aceea si continui sa urmaresc sensul aratat de ele. Privesc in fata si vad o banca rupta; avea cateva barne cazute. Inaintez inspre ea dar ceva parca imi controla picioarele si nu ma lasa. Incerc sa inving acea forta insa fara succes.
Ma las purtata de suflul ce-mi cuprinse trupul si ajung intr-o fractiune de secunda intr-un luminis plin de flori. Pe jos, iarba grasa si umeda imi racorea talpile care se simteau de parca as fi mers pe cioburi pana acum. La cativa pasi distanta zaresc aceeasi banca. De aceasta data mi se permite sa inaintez catre ea. Ma asez si ma uit in jur. Peisajul incepu sa se schimbe brusc: inunericul se lasa pe florile gingase iar copacii mohorati cu umbrele lor le luara locul.
Cineva sau ceva se juca cu mintea mea si nu imi placea asta. Ma enervasem. M-am ridicat brusc de pe banca si am strans ceasul in mana. Tarusul imi strapunse din nou pielea insa nu imi pasa. Ma simteam violata. Simteam cum sunt urmarita si asta incepea sa ma faca sa ma simt vulnerabila. Nu doream asta.
Ma intorc cu fata la banca si o lovesc cu pumnul. O alta barna cazu. Incep sa alerg ca o bezmetica prin desisul padurii, crengile copacilor zgariindu-mi tot corpul.
Acum nu imi pasa de nimeni si de nimic. Vroiam sa ma intorc din nou pe patul meu moale, sa imbratisez perna si sa o vad pe mama. Mi-era dor de ea. Era prima oara in acesti patru ani de cand o pierdusem cand ii simteam lipsea. Lacrimile imi impaienjeneau privirea. Nu puteam vedea nici la un metru in fata ochilor insa continuam sa alerg de nebuna.
Ceva insa ma opri. M-am lovit de ceva dur, insa si moale in acelasi timp. Pun mana la frunte si incep sa ma masez usor.
-Hei, ai grija pe unde mergi! o voce revoltata ma intampina.
Hotarasem sa nu ma uit la chipul baiatului ce ma saluta atat de bucuros. Trec pe langa el, cu privirea lasata in jos si incep sa mormai. Eram aproape sigura ca il enervasem pentru ca nu intelegea ce spuneam printre dinti. Venele mi se umflasera iar nervii mei se intensificara brusc.
-Tu sa ai grija pe unde mergi; shaka! tipasem cat ma tinusera plamanii, intorcandu-ma si uitandu-ma in ochii baiatului.
Aveam privirea plina de ura. Simteam ca nu ma pot controla. Nu mai eram eu cea calma si tacuta. Ma simteam razbunatoare si eram plina de dezgust pentru fiinta din fata mea. Nici macar nu il cunosteam, insa stiam ca undeva, adanc inauntrul meu, acesta va avea sa imi schimbe viata.
-Moyra...Mai, mai, mai! Ce surpriza!
Ma holbez la persoana din fata mea de parca eram uimita cat de mult se schimbase. Parca il cunosteam pe acest baiat, insa nu imi inspira nimic, decat ura si scarba. Apoi realizez cum m-a strigat. "Moyra..." imi repet in gand. Fac cativa pasi in spate pana dau de
un copac. Infig ceasul aproape inconstient in scoarta lui si resimt durerea in corpul meu, ca si cum o sabie imi injunghia corpul slabit. O grimasa incearca sa apara pe fata mea insa o ascund imediat.
Continui sa ma uit adanc in ochii baiatului care incepuse sa inainteze catre mine. Vroiam sa fug si sa ma ascund de privirea sa demonica care parca simteam ca ma sfasie. Inchid ochii iar lacrimile incep sa curga una cate una. Ii simteam respiratia rece ca gheata pe fruntea mea plina de transpiratie. Ma ia in brate si, parca dorindu-si sa ma linisteasca, imi sopteste la ureche:
-Gata, scumpa mea Moyra, gata! Nu ai de ce sa te temi...sunt aici, draga mea!
Vocea sa calda imi provoca fiori in tot corpul. Simteam de parca toata vlaga se scurgea din mine si cum ma lasam prada somnului.
-Dar pe mine nu ma cheama astfel..., soptesc printre suspine. Numele meu este Scarlet...
Lesinasem, insa inca auzeam ceea ce se intampla in jurul meu si simteam tot ce patea corpul meu. Baiatul ma tinea inca in brate iar degetele sale incepusera sa ma apese pe spate. Intrau din ce in ce ma adanc in pielea mea si simteam cum incepea sa imi sfarame usor omoplatii. Se oprise si imi dadu drumul. Acum eram intinsa pe covorul umed de frunze de pe jos.
-Istoria se repeta..., am auzit o voce tremuranda ce ma inspaimainta. Nu era a baiatului ce acum statea in genunchi langa trupul meu linistit. Era altcineva...sau altceva...
*
Simteam cum capul statea atarnat iar corpul ma durea nespus de tare. Deschid usor ochii si ma ridic lenes in fund. Incep sa privesc in jurul meu obosita in timp ce imi masam ceafa. Eram in luminisul ce se transformase cu putin timp inainte, iar eu stateam pe banca rupta. Ma uit putin la ea si apoi nma ridic pentru a o vedea mai bine. Ma duc in apatele ei si ma uit pe spatar. Tatuajul era inca acolo... Acea banca se afla in fata lacului din parcul Rhon, cel pe care il treceam zilnic in drum spre liceu.
Continuand sa ma uit in jur observ ceva ca stralucea in scoarta unui copac. Ma indrept spre el, calcand usor pe iarba racoroasa. Cand ma apropii mai mult observ ceasul gasit in padure infipt in cupac. Il trag cu forta si ma uit la el. Arata ora 8:35. La ora aceasta ma nascusem eu.
Dintr-o data totul dispare din jurul meu si raman inconjurata de bezna. Pentru a doua oara in aceasta seara sau zi ma simteam urmarita...simteam de parca cineva se joaca cu mintea mea. Strang pumnul insa ceasul disparuse.
Ma uit in palma si ma trezesc brusc pe patul meu, in fund. Clipesc de cateva ori, orbita de razele soarelui ce intrau pe geam si ma uit la ceas: 8:35. Ma ridic sa ma duc la baie sa fac un dus. Imi fac rutina zilnica si imi propun sa fac o plimbare prin parc. Ma imbrac lejer, cu un pulovar larg cu alb si negru, niste colanti negrii si bocanci de aceeasi culoare. Beau putin lapte cu cozonac si plec.
Afara vremea era frumoasa, soarele incalzea pamantul rece si uscat al toamnei tarzii iar pasarile erau mai toate plecate in tarile calde. Pasesc in afara blocului si inspir aerul rece si curat. Merg alene pana in parc unde un val de bucurie ma inconjoara. Incep sa zambesc cu gandul la mama. Tin minte cand am venit de ziua mea de doisprezece ani aici sa ne plimbam si sa vorbim despre baieti. "Ha!", exclam in gand. Plimbandu-ma de-a lungul lacului ma asez pe o banca subreda, care era plina de amintirile mele frumoase alaturi de cea mai scumpa fiinta pe care am avut-o alaturi vreodata: mama. Ma uit pe spatar si observ tatuajul de la guma de mestecat pe care l-am lipit cand aveam cinci ani.
Eram vrajita de vremea calda si placuta, suprinzator de frumoasa pentru o toamna tarzie. Inchid ochii si incep sa-mi amintesc de momentele petrecute aici cu mama mea. Auzeam pasii oamenilor grabiti ce doreau sa nu intarzie la munca. Imi zambesc si ma gandesc cat de fraieri pot fi sa nu stea si ei pe o banca si sa se bucure de vremea frumoasa de afara. Tocurile femeilor si mersul apasat al barbatilor se oprira brusc. Nici vantul nu se mai auzea suierand si imprastiind frunzele in jur. Dechid ochii si vad lumea impietrita in loc. Nimeni nu se mai misca...nu se auzea nimic. Din stanga mea observ un baiat ce se indrepta cu pasi siguri spre banca pe care stateam.
-Imi permiti sa ma asez? imi zambi cald.
-Desigur, i-am raspuns confuza.
Imi mut privirea in poala si mai apoi inspre soarele ce domina cerul palid.
-Nu ti-am retinut numele...
-Asta pentru ca nu ti l-am spus, ii raspund mai mult soptit, zambind timid in jos.
-Al meu este Blue! imi intinse mana.
Cand ii auzisem vocea mai clar l-am recunoscut. Era prefacutul din padure. Am intins tematoare si eu mana.
-Scarlet...
