Ceasul arata ora unsprezece si jumatate noaptea de douazeci de minute, cand deschisesem cartea din fata ochilor mei. Rasfoiam lucrarea in cautarea unui raspuns pentru cele intamplate in ultimele doua luni de cand o deschisesem prima oara.
*
*Flashback*
Ma uit pe geam si privesc afara cum frunzele copacilor cad una cate una, ca si cum nisipul din clepsidra vietii mele se scurge putin cate putin. O lacrima se prelinge pe obrazul meu, iar caderea lui pe pervaz se aude necontenit.
De cand mama mea nu mai era pe lumea noastra casa era cuprisa de o liniste mormantala. Dupa moartea ei am stat un an cu matusa mea care m-a lasat de izbeliste, plecand cu iubitul ei in Franta. Eram singura acum; numai banii ce mi trimitea tata lunar ma ajutau sa raman in viata.
Soneria de la intrare ma trezeste din amintiri. "Oare cine-o fi?" ma intreb in sinea mea. Prieteni de la liceu nu aveam si nici nu erau sanse sa-mi mai fac vreunul deoarece eram deja in clasa a doisprezecea. Ma indrept cu pasi apasati spre usa masiva. Pentru ca nu aveam vizor am deschis-o putin.
-Buna ziua! Domnisoara Scarlet Blue? un barbat bine facut, de vreo treizeci de ani, imbracat destul de formal pentru a fi postas, ma intampina.
-D-da..., raspund tremurand.
-Ati primit un colet de la...mama dumneavoastra!
-Dar...
-Va rog semnati aici...si aici...Multumesc! Sa aveti o zi buna! A si...la multi ani! imi zambi cu subinteles.
Eram confuza si ametita. Cum stia el ca astazi e ziua mea? Iar mama...era deja inregistrata la primarie ca fiind decedata.
Ma uit putin la pachetul primit. Ambalajul era tare invechit, daca venea de la matusa mea, care-si pastrase numele de fata. Il intorc e pe o parte pe alta, cand o scrisoare cade pe jos. O ridic usor si incep sa citesc datele destinatarului.
-Maya Blue..., acesta era numele mamei mele, pe care-l soptesc.
"Data trimiterii: 26. 10. 199..."
Ultima cifra a anului era stearsa, insa nu m-am obosit sa o descifrez. Eram convinsa ca pachetul era inca o gluma proasta de-a colegilor mei nesuferiti. Am aruncat coletul pe canapeaua din sufragerie si am aruncat scrisoarea in cosul de gunoi.
"Eram atat de nepasatoare...!" imi zic acum si zambesc cu gandul ca habar n-aveam ce acea carte imi va schimba viata pe veci.
